Fratele Traian Dorz a lucrat mult în ogorul Domnului cu fratele Marini, atât la redacţia foilor Părintelui Iosif Trifa, cât şi după trecerea la Domnul a Părintelui. Împreună, au fost tovarăşi de lucru şi de suferinţă nedespărţiţi, până la sfârşitul vieţii fratelui Marini.
Iată ce spune fratele Traian Dorz despre fratele Marini ca vestitor al Evangheliei:
„Fratele Marini avea un mare dar şi talent: darul vorbirilor puternice, închegate, înflăcărate şi cuceritoare. Erai în stare să-l asculţi ceasuri întregi fără să oboseşti şi fără să doreşti să mai termine.
Inima lui era întotdeauna aprinsă de focul dragostei lui Hristos, iar mintea lui limpede era plină de fel de fel de cunoştinţe adunate de prin multele cărţi citite, astfel că, ori de câte ori îşi deschidea gura şi de la orice subiect ar fi pornit, el avea de spus totdeauna ceva tot mai nou şi tot mai frumos.
Acest lucru nu-l spun numai eu, ci îl ştiu bine cu toţii, cei ce l-au auzit vorbind. Dintre aceştia, mulţi mai trăiesc şi astăzi.
Aş vrea să spun măcar câteva din amintirile fratelui David Bălăuţă de la Comăneşti – Bacău, în legătură cu puterea de vorbire a fratelui Marini…
«…Când s-au terminat vorbirile slabe ale celor dinaintea lui, fratele Marini s-a ridicat şi a vorbit atât de frumos şi cu atâta putere, încât a acoperit toate lipsurile celor doi. Îmi ziceam că parcă anume s-a întâmplat aşa cu cei doi care au vorbit înaintea lui, spre a-i da prilejul să vorbească el în aşa fel încât ne-a umplut sufletele…»
Sau alta: «…în comuna Griviţa, la adunarea de seară, în casa surorii Mina Stoica, la vorbirea lui, oamenii se predau Domnului cu grămada, în hohote neoprite de plâns, în aşa fel încât şi câinii din sat începură să latre de mulţimea gemetelor de plâns… A fost ceva nemaiauzit şi nemaiîntâlnit până atunci…».
Sau alta: «…la Lieşti, în biserică, unde s-a ţinut adunarea de după-masă, au fost şi trei preoţi, dintre care unul protopop. Fratele Marini a vorbit atât de minunat, încât i‑a impresionat puternic pe toţi… Apoi, după ieşirea din biserică, s-a oprit în drum, unde l-a înconjurat mulţimea şi vorbirea lui i-a uimit şi cucerit pe toţi…
Dar în câte astfel de prilejuri a răsunat puternic glasul lui. Cred că un astfel de vorbitor nu mai era altul…».
Iată şi mărturia unei surori din comuna Sâmbăteni, judeţul Arad:
«…era în primăvara anului 1939, când a fost o mare adunare la noi. Au venit şi surorile oarbe de la Arad. Adunarea a fost la Căminul Cultural, care era plin de oameni. Atunci, fratele Marini s-a făcut neuitat tuturor prin puterea cea mare cu care a vorbit de pe scena căminului.
Când a vorbit el despre dragostea Domnului faţă de noi, nespus mai mare ca dragostea unei mame faţă de copilul ei, toată lumea din cămin plângea…».
Aşa de mare putere de vorbire avea fratele Marini.
Dar adunările cutremurătoare din Zăvoiul Săsciorilor sau din atâtea mari şi neuitate prilejuri… ceasuri întregi fermeca sute de oameni cu cuvântul său plin de putere, har şi adevăr.
De aceea, încă de la început, eu m-am recunoscut, în privinţa asta, ca un începător slab pe lângă el.
Când mergeam împreună pe la adunări, l-aş fi făcut să vorbească tot timpul numai el, iar eu cât mai puţin sau deloc.
De altfel, încă din primele mele amintiri de la Sibiu, am rămas cu impresia că, pe lângă alţii şi după ei, mai ales după el, eu nu mai am ce spune într-o adunare.
În vorbirile fratelui Marini – spune fratele Bălăuţă – puterea venea din viaţa lui puternică de rugăciune. Şi venea din părtăşia pe care el o avea neîncetat cu Domnul, atât prin citirea Cuvântului, cât şi prin rugăciunea lui aproape necurmată.
Aşa ştia fratele Marini să se pregătească pentru adunări şi tot aşa îşi pregătea el vorbirile sale. De aceea erau pline de atâta putere…”
Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013
