Duminică 2 febr. 1930, a avut loc aici, în Sibiu, o măreaţă serbare a Oastei Domnului, o întâlnire şi petrecere în Domnul împreună cu fraţii din Sadu…
Dimineaţa, am mers cu toţii la sfânta slujbă, în catedrală. După slujbă ne-am adunat în odăile redacţiei… Venise şi un public numeros… Adunarea s-a deschis cu cântarea rugăciunii „Împărate Ceresc“. Apoi a luat cuvântul Părintele I. Trifa, salutând pe fraţii de la Sadu şi pe vrednicul lor conducător, cantorul N. Cimpoca… În lupta noastră cea sufletească – a spus, printre altele, Părintele Trifa – întâlnirile şi petrecerile noastre în Domnul îşi au cea mai mare însemnătate. Noi am stăruit mult pentru ele, iar cei ce le-au făcut au secerat după ele cele mai frumoase roade. Noi, aici, la Centru, n-am prea avut până acum răgaz să lucrăm şi în direcţia asta. Martor mi-e Domnul că a trebuit să stăm aplecaţi zi şi noapte la masa aceasta de scris, ca să putem trimite hrană sufletească la fronturi, fraţilor: cărţi şi foi. Acum însă, oricât de ocupaţi am fi, a sosit vremea să pornim şi noi şi cu graiul viu, prin sate, cu vestirea Oastei Domnului…
În restul vorbirii s-au arătat rosturile creştineşti, bisericeşti şi sociale ale Oastei Domnului…
După rugăciuni, cântări şi declamări, urmează… un punct de surprindere. Cantorul N. Cimpoca ţine un examen cu micul ostaş I. Hanoe de 10 ani.
– Ionel, întreabă „dascălul“, ai putea tu să-mi spui locul din Noul Testament unde Domnul Iisus l-a chemat pe Petru la apostolie?
– Locul acesta, răspunde repede Ionel, se află în Evanghelia de la Luca, cap. atâta şi vers. atâta, unde se zice aşa şi aşa…
Şi băiatul citează, pe de rost, fără carte şi fără greşeală, aproape jumătate de capitol.
– Ei bine, Ionel – întreabă mai departe «dascălul» – să-mi spui tu acum: cum înţelegi aceste cuvinte şi pe care din ele trebuie pus cu deosebire apăsul?
– Eu înţeleg aceste cuvinte aşa şi aşa, răspunde «elevul»…
Şi apăsul trebuie pus pe cuvintele: «Ieşi de la mine, că om păcătos sunt eu, Doamne»! Aici se arată că trebuie să ne smerim pentru păcatele noastre şi să le părăsim, ca să ne putem naşte din nou, ca să ne putem mântui…
Urmează apoi a doua «lecţie», tot cu un astfel de înţeles mântuitor.
Iar a treia «lecţie» i se dă să o înveţe pentru rândul viitor.
Ce lucru frumos… dar şi dureros. Un copil de 10 ani dezleagă atât de minunat întrebările mântuirii sufleteşti şi cunoaşte atât de bine Cuvântul lui Dumnezeu, pe când atâţia din oamenii mari, ba încă chiar dintre cei care sunt învăţătorii altora în acestea, sunt «bâtă» în aceste lucruri. Ce mult ar putea creşte în cele duhovniceşti copiii noştri, dacă ar fi pregătiţi aşa…
Auzindu-l, eu mi-am adus aminte cu groază cum am învăţat eu religia la şcoală… pentru că cei care ne-au predat-o nu scoteau totdeauna «apa» ei de la Izvorul cel Viu, Care este Hristos. Când de copiii şi de tineretul nostru se va găsi cineva să se ocupe astfel, pentru a-l adăpa din Hristos, ce minunat tineret vom creşte şi ce minunat viitor va avea acest neam!…“
din revista «Oastea Domnului» nr. 7 şi 8, din febr. 1930
Traian Dorz, din ”Istoria unei Jertfe”, vol. I
