În satele din jurul Aradului, adunările frăţeşti se ţineau iarna în şcoală, iar vara în curtea bisericii sau în biserică. Veneau la adunare mulţimi de oameni şi se făcea o lucrare atât de frumoasă în viaţa tuturor prin Cuvântul lui Dumnezeu. Erau sate în care nu mai găseai, în timpul adunărilor Oastei, pe nimeni stând pe stradă. Uneori nu erau nici jocuri în sat. Tineretul tot mergea la adunarea Oastei.
În Sărbătorile Crăciunului, fraţii şi surorile, cu toţii, mergeau cu colindele prin sat. Tot ce primeau de la colindat – bani, colaci, slănină şi ce mai aduceau fiecare de acasă – adunau la un loc, iar a doua sau a treia zi de Crăciun mergeau cu program religios la spitale, la închisori, la aziluri sau orfelinate şi împărţeau, în Numele Domnului, tuturor celor lipsiţi. Împreună cu darurile de mâncare duceau şi împărţeau cărţi, Biblii, iconiţe, pentru mângâierea celor suferinzi.
Tot timpul iernii surorile aveau grijă de casele sărace cu mulţi copii sau de bătrânii care n-aveau pe nimeni. Se înţelegeau între ele şi fiecare, la rândul ei, avea grijă, într-o zi, de mâncare caldă şi de curăţenie pentru aceştia.
În iarna aceea, surorile din Ghoroc au cumpărat împreună o văcuţă unei familii sărace cu opt copii, au îngrijit de aşternut de pat şi de îmbrăcăminte pentru o fată oarbă, au împletit ciorapi, sfetere şi şaluri de lână pentru copiii săraci din orfelinat… Unei tinere surori oarbe de 18 ani, care a murit la institutul de orbi, i-au cumpărat pentru înmormântare un costum de mireasă şi aşa au pus-o în sicriu. A fost ceva atât de duios şi mişcător! Părea un înger în sicriul ei alb, în haina de mireasă, albă.
De aceea şi Dumnezeu binecuvânta atât de mult casele acestor surori şi sufletele lor. De unde se lua atât de mult, nu se cunoştea nici o lipsă. Binecuvântarea lui Dumnezeu le dăruia şi mai mult.
În adunările lor, totdeauna pline, nu era niciodată decât bucurie şi dragoste. Abia aşteptau să se întâlnească şi nu se mai puteau despărţi. Îi apuca adeseori ora unu sau două noaptea, uitând că mai sunt pe pământ.
Traian Dorz, din “Istoria unei Jertfe”, Vol. II
1 Comment