Praznicul luminat al naşterii Domnului Iisus Hristos!…
Şi în timp ce toate stranele şi toate corurile din ceruri şi de pe pământ cântă: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”… noi îngenunchem cutremuraţi în faţa cutremurătoarei Taine din Ieslea Betleemului cu inimile pătrunse de însemnătatea ei cutremurătoare…
Aud glasul proorocului Isaia… Din negura strălucitoare şi îndepărtată a celor trei mii de ani în urmă, el strigă şi astăzi cu aceeaşi putere, acelaşi Adevăr:
„Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat,
Domnia va fi pe umerii Lui…
Îl vor numi Minunat Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6).
Harul harurilor veşnice care i-a luminat proorocului ochii şi sufletul i-a arătat cu mai mult de şase sute de ani înainte Ieslea Betleemului şi Taina Cutremurătoare a Întrupării lui Dumnezeu… Privind Minunea şi pătruns până în străfunduri de marele ei înţeles, Isaia a strigat: „Un copil ni s-a născut…”
Când Mâna lui Dumnezeu a ridicat negura mai departe şi în faţa sufletului uimit al proorocului s-a ivit Golgota cu Crucea însângerată… înfiorat, cu inima zdrobită şi cu ochii înlăcrimaţi, el a scris atunci întâia dată acel minunat, unic şi veşnic Cântec de Iubire, pe care l-au repetat transfiguraţi de atunci nenumărate mii de păcătoşi, ca pe singura lor izbăvire; nenumărate mii de sfinţi, ca pe unica lor îndreptăţire… nenumărate mii de îngeri, ca pe veşnica lor uimire:
„Un Fiu ni S-a dat…”
Dar proorocul evanghelist a privit mai departe… şi, dincolo de Cruce, i s-a arătat strălucirea orbitoare a Slavei de care avea să fie urmate darurile Patimilor. Prea marea lor lumină i-a întunecat ochii sufletului şi, uimit, el a căutat să arate prin slabele cuvinte omeneşti ceea ce a văzut după aceea…
„Domnia va fi pe umărul Lui…”
Dar ce însemna într-adevăr aceasta nici el, nici Daniel, nici Ioan, nici Pavel, nici ceilalţi miluiţi ai lui Dumnezeu care au urmat după el, care au mai văzut-o şi care au mai scris despre ea n-au putut şti cum s-o spună. Erau lucruri pe care inima omenească nu le putea cuprinde şi pe care nu-i este îngăduit unui om să le rostească; lumina lor l-ar arde…
O, voi, toţi fericiţii care L-aţi primit pe Fiul Cerului să se nască în ieslea sufletelor voastre, prin credinţă, ştiţi oare voi ce înseamnă asta?…
Voi L-aţi văzut pe Hristos Copil, născându-vi-se… L-aţi văzut Fiu, dăruindu-vi-se; dar Domn, domnind, încă nu L-aţi văzut…
Când ultimele cuvinte ale veşnicului verset al sfântului evanghelist Isaia însă se vor fi împlinit, voi, care aţi fost aici alături de El atunci când era Copil şi Fiu, adică în iesle şi pe cruce, umil şi batjocorit, Îl veţi vedea… Mai mult decât atât: voi înşivă veţi fi ca El, transfiguraţi, căci Îl veţi vedea aşa cum este (I Ioan 3, 2).
Veţi putea voi oare să credeţi atât de mult?
Veniţi… Şi astăzi, când ştim că arătarea ultimei lui înfăţişări e mai aproape de vederea noastră ca oricând, să îngenunchem în faţa ieslei şi a Crucii Lui. Şi, privind dincolo de iesle şi de Cruce, la Tronul Lui cel veşnic de Domnie să unim cântarea noastră de slavă cu toate stranele şi corurile din ceruri şi de pe pământ, preamărind în smerenia de acum slava viitoare.
Pentru Acela care S-a înomenit pe Sine ca să ne îndumnezeiască pe noi.
Traian Dorz,
din foaia «Isus Biruitorul», nr. 43, 44 din 25 decembrie 1947
1 Comment