Ca să avem și praznicul cel mare al înfrăţirii religioase şi să fim iarăşi un neam, o credință, o singură biserică.

Ca să ne slăbească, la anul 1700 papistaşii străini ne-au rupt pe noi Românil ardeleni în două biserici. O parte din Românii ardeleni sunt catolici.

Prin ruptura asta, în corpul neamului s-a deschis o rană mare din care veacuri dearândul a curs şi curge şi azi – sânge şi venin între fraţi.

Când am scăpat în anul 1918 din Egiptul străinilor, ar fi fost foarte firesc să scăpăm şi de rana din 1700.

Şi am fi putut scăpa. În marea şi binecuvântata zi din 1 Decembrie 1918, era la Alba Iulia o însuflețire atât de mare încât un singur glas ar fi trebuit să ceară şi înfrățirea cea religioasă şi ea s-ar fi făcut. Duhul Domnului cu puterea Lul de înfrățire şi întregire, plutea atunci cu putere mare peste poporul strâns la Alba-Iulia. Momentul era şi potrivit după ce atât scaunul mitropoliei din Sibiu cât şi cel din Blaj erau vacante. S-ar fi ales un singur mitropolit şi azi am avea şi în Ardeal o singură biserică românească.

Multe, multe rane s-ar fi închis odată cu această înfrățire religioasă. Dar dacă nu s-a făcut la 1918, ea se va face în viitor, mai curând, ori mai târziu când va fi rânduit de la Bunul Dumnezeu.

Biserica ortodoxă cu cei 14 milioane de Români ortodocşi îi aşteaptă cu brațele deschise pe fraţii noştri din Ardeal furați cu vicleşug de străini într-o vreme de restrişte.

Mai curând ori mai târziu, Bunul Dumnezeu se va îndura şi ne va ajuta să fim iarăşi aşa cum am fost înainte de 1700: un neam, o credinţă, o singură biserică.

Atunci vom avea o bucurie deplină şi vom tăia vițelul cel gras.

Lumina Satelor/anul VIII, nr. 31, 21.05.1929