Părinţii noştri, prin care Domnul ne-a chemat la mântuire în această Lucrare minunată, au trasat căi drepte, pe care, dacă noi mergem, avem parte de un drum uşor spre Ceruri. Din păcate, în multe situaţii, ascultând de poftele firii noastre, noi răstălmăcim cuvântul lor şi zicem că – „aici sau dincolo” – au greşit, căutând astfel „învăţători după poftele noastre”, potrivit cărora ne îndreptăţim să trăim după bunul nostru plac.
Din „Dreptarul învăţăturii sănătoase” (Ed. Oastea Domnului, Sibiu, 2001, pp. 187-194) – în legătură cu consumul de alcool –, dau doar câteva citate din Biblie, din Sf. Părinţi şi din sfinţii noştri Înaintaşi.
Din Biblie: „Vai de cei viteji la băut vin şi meşteri la făcut băuturi îmbătătoare!” (Isaia 5, 22).
„Dar ei au zis: Noi nu bem vin, pentru că Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă, zicând: Să nu beţi vin nici voi, nici fiii voştri în veac!” (Ieremia 35, 6).
„Aşa grăieşte Domnul Dumnezeu: Destul vouă, casa lui Israel, cu toate urâciunile voastre!” (Iezechiel 44, 6).
Din Sf. Părinţi: „Băutura cea îmbătătoare nici să nu o miroase cel tânăr, ca nu cumva, prin focul ei, să ardă” (Sf. Marcu Ascetul).
„Feriţi-vă de băutură ca de otravă, căci amândouă duc la moarte” (Sf. Clement Alexandrinul).
Din Părintele Iosif: „Alcoolul este duhul diavolului… Cele mai mari biruinţe pentru împărăţia iadului le face acest duh, toată puterea întunericului şi toată răutatea iadului sunt strânse parcă în acest duh rău. Pe oriunde trece acest duh blestemat rămâne numai cumplită ruină şi moarte – şi trupească şi sufletească.
Nu poate fi decât al diavolului acest duh care omoară în om dragostea de copii, de soţie, de părinţi, de orice… şi-l face să le bea hainele, pâinea, sudoarea, lacrimile, sângele şi viaţa lor. (…)
Sfinte sunt Tainele Bisericii noastre, frumoase sunt slujbele şi datinile noastre creştineşti şi bisericeşti, dar diavolul strică adeseori multe din aceste frumuseţi cu alcoolul, cu duhul lui cel rău. Ostaşii Domnului alungă de tot alcoolul şi obiceiurile rele din toate ale lor. Ei fac botezurile, nunţile, ospeţele, privegherile şi înmormântările lor fără nici un fel de alcool
. Ostaşii Domnului nu fac alcool, nu-l vând şi nu-l consumă în nici o situaţie şi în nici o măsură.”
Şi, ca o concluzie, zice fratele Traian: „De aceea, oricine intră în Oastea Domnului trebuie (…) să o rupă imediat, total şi definitiv cu orice fel de băutură alcoolică, chiar şi în cea mai mică măsură. În nici o ocazie el nu are voie să mai bea nici un pahar, nici un strop de alcool. Fără alcool nu moare nimeni, dar din cauza lui mor zilnic mii şi mii.
Să nu mai producă nici din prunele lui, nici din strugurii lui, nici din alte produse ale lui, niciodată, ţuică, ori vin, ori altă băutură alcoolică. Dacă este păcat să bei tu, este şi mai mare păcat să dai altuia să bea. Deci nici o legătură cu duhul diavolului.
Ai pruni sau vie? Dacă nu poţi face din ele hrană – să nu faci nici băutură. Scoate-i şi pune grâu în locul lor. Mai bine să nimiceşti tu alcoolul, decât să te nimicească el pe tine. Nu poţi fi şi cu alcoolul în pivniţă, dar şi cu sufletul în împărăţia lui Dumnezeu.
Nu vei muri de foame dacă nu vei mânca o pâine blestemată de urmările alcoolului pe care şi tu le înmulţeşti. Dar vei muri osândit, sigur, dacă mai faci şi vinzi alcool.
Nu poţi bea şi paharul Domnului – Sfânta Împărtăşanie – dar şi paharul dracilor – alcoolul! Nu poţi sluji şi lui Dumnezeu şi lui Mamona. Cine crede că poate face aşa – va rămâne singur fără Domnul, cu Mamona. Nu vă înşelaţi zicând că un pahar nu-i păcat, că un pahar se poate. Căci acest pahar vă va neferici şi pe voi, cum i-a nefericit pe mulţi. Din dragoste pentru Hristos, nici un strop. Nimic, nimic!
Cine bea alcool, în orice măsură, nu poate fi un bun ostaş al lui Hristos.
O, Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, luminează sufletele noastre, ca să nu ne înşelăm pe noi şi pe alţii nici în privinţa asta. Orice păcat este nelegiuire, şi cel născut din Dumnezeu nu mai trăieşte în nici un păcat. Ajută-ne să avem puterea de a o rupe total şi cu aceste ispite şi patimi satanice, ca să poţi să ne umpli Tu, Duhule Sfinte, de puterea Ta şi de roadele Tale. Amin!”
În continuare, aş vrea să povestesc un exemplu cutremurător care s-a petrecut ca urmare a neascultării de Cuvântul lui Dumnezeu şi de cuvântul Sf. Părinţi şi al Înaintaşilor noştri, în ceea ce priveşte consumul de alcool.
Aveam cândva la noi, în Adunare, un frate scump. El venise din lume, fusese alcoolic şi trăise – el şi familia lui – tot răul ce-l poate oferi acest fel de viaţă. Întoarcerea lui la Domnul a fost o mare minune pentru toţi. De bucuria întoarcerii lui la Domnul, din iadul alcoolismului, s-au întors şi soţia şi copiii la Domnul, iar casa lor a devenit un colţ de Rai. Mărturisirile lui în adunare aduceau o mare mângâiere şi întărire fraţilor, iar o familie vecină cu el, uimită de întoarcerea lui, a vrut şi ea să vină în locul care poate schimba aşa oamenii, devenind fraţi statornici. Dar vrăjmaşul a tot ce e frumos şi fericit în Dumnezeu nu putea să lase lucrurile aşa. Peste fratele, salvat din ghearele alcoolului, au venit încercările credinţei. S-a îmbolnăvit de piatră la fiere şi a fost operat – o operaţie destul de simplă, dar care necesită câteva luni de regim alimentar strict pe care el nu l-a ţinut şi astfel a făcut pancreatită, o boală gravă, care a avut o evoluţie rapidă în rău, ajungând chiar aproape în pragul morţii. Din spital, l-au trimis acasă, că nu mai aveau ce-i face. Avea dureri groaznice, ameliorate cu morfină. Toţi ştiam că trebuie să plece, însă s-au pus fraţii, soţia şi copiii pe rugăciuni. S-a făcut Sf. Maslu… Şi… minune! Fratele nu mai pleca. Din contra, şi-a revenit total de nu le venea să creadă nici doctorilor cum s-a putut vindeca. Dar, în tot acest timp, el făcea injecţiile acelea cu morfină la ore fixe pentru dureri. După ce Domnul l-a vindecat, a rămas dependent de acea morfină, care este un calmant puternic, dar – în acelaşi timp – şi un drog cu efect puternic. Când nu i-au mai dat morfină de la spital, a falsificat reţeta, trăgând-o la xerox doar cu data schimbată, reuşind astfel să mai procure un timp drogul de care devenise dependent, până ce a fost prins. Lacrimile soţiei şi explicaţiile doctorilor l-au scăpat de urmări.
Când am aflat noi, fraţii, ne-am rugat pentru el, i-am spus să strige la Cel ce l-a mai scăpat şi înainte din alte lanţuri şi părea că totul se va rezolva fericit. Dar a venit la el cineva apropiat de sufletul lui, care fusese şi el cândva frate în Oastea Domnului – însă care nu a fost niciodată de acord cu ce a spus fratele Traian în ceea ce priveşte alcoolul – şi l-a sfătuit ca, atunci când îi vine pofta de drog, să ia un pahar de rachiu şi pofta se va astâmpăra. Atunci fratele a ascultat bucuros, deschizând larg uşa satanei, cel care fusese alungat odată de Hristos Domnul. Şi, astfel, a ajuns fratele iar alcoolic. Boala a recidivat imediat, iar satana a pus stăpânire pe el de şapte ori mai tare decât înainte. Era tot timpul beat. L-au găsit copiii mort în faţa uşii.
Când fraţii l-au întrebat pe „fratele” care-i dăduse un astfel de sfat, el a răspuns sec: „Eu l-am sfătuit să bea un pahar, nu să bea ca porcul”…
Toţi fraţii care gândesc ca acesta, că un pahar nu are nimic, să meargă şi să o întrebe pe sora văduvă, soţia fostului frate, cum luptă să crească singură cei cinci copii.
Uitaţi-vă în ochii ei şi spuneţi-i, cu argumentele voastre, că un pahar nu e păcat!… Slăvit să fie Domnul!
Costel BUJOREAN
