Un popor nu se înnoieşte dintr‑o dată, cum ai semăna un lan de grâu, să iasă tot în aceeaşi zi şi să crească tot în acelaşi fel.
Un popor se altoieşte om cu om, ca pom cu pom într‑o livadă. Dacă ai grădinari pricepuţi, altoiuri bune şi vreme prielnică.
Nu poţi zice: Să facem oameni noi cum ai face pe bandă un stoc de încălţăminte, o mie de perechi de cizme într‑o oră! Căci atunci ies cizme, nu ies oameni!
Omul nou se altoieşte ca o mlădiţă nobilă într‑un butuc sălbatic. Cu o mână fină, cu o metodă fină, cu o pricepere şi o răbdare părintească.
În această operaţie fină, omul are partea sa, iar Dumnezeu Îşi are partea Lui.
Întâi vine partea grădinarului. El trebuie să aleagă viţa, apoi mlădiţa, apoi timpul şi mijloacele de lucru.
Întâi inima omului, apoi mugurii lui Hristos. Cuvântul care taie rana şi promisiunile care ung şi pansează, alinând durerea şi aducând bucuria.
Apoi Harul lui Dumnezeu este Soarele, care încălzeşte şi creşte firea cea nouă.
Pregătiţi întâi lucrătorii buni şi uneltele potrivite, apoi alegeţi vremea prielnică – şi mergeţi, altoind cu hărnicie sfântă…
Folosiţi bine şi cu grijă mai ales cuţitul. Să nu tăiaţi pe unde nu trebuie. Pipăiţi bine locul potrivit şi întâi îl mângâiaţi, apoi îl ungeţi, să poată suporta mai uşor sabia Cuvântului care trebuie să pătrundă până unde este nevoie să reteze de tot firea cea veche…
Apoi implantaţi fin şi adânc mlădiţa cea nouă, având grijă să o apăraţi de orice i‑ar putea aduce vreo vătămare ori smulgere… Apăraţi‑o contra vânturilor potrivnice până se va prinde adânc şi se va întări.
Puneţi‑i un sprijinitor apropiat care să apere firea cea nouă şi să o ajute în creşterea ei.
Oricine, după o operaţie grea, are nevoie de un ajutor prietenos lângă el.
Şi ce operaţie grea este naşterea din nou!
Cel mai bun sprijinitor şi apărător al unui om născut din nou este rugăciunea.
Însoţiţi cu rugăciune totdeauna şi îndeaproape pe orice suflet nou-născut în Hristos. Până ce va afla el însuşi sprijin în propria sa rugăciune. Un nou-născut în Domnul are nevoie în primul rând de rugăciune.
Rugăciunea este curăţirea sufletului. Înainte de hrană şi de căldură, noul-născut are nevoie în primul rând de curăţire, de spălarea propriilor sale necurăţii. Aceasta este rugăciunea şi descărcarea sufletească.
Apoi se hrăneşte şi se înfaşă.
Hrana unui suflet născut din nou este Mana cea dulce şi gustoasă a Cuvântului Sfânt – Biblia.
Al doilea lucru urgent necesar este acesta: să se hrănească cât mai des şi cât mai mult din Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta va creşte şi se va întări firea lui cea nouă.
După aceasta, sufletul nou-născut în Hristos are nevoie de al treilea lucru: să fie bine înfăşurat în îmbrăcăminte călduroasă.
Aceasta înseamnă să fie cuprins cu căldură îndată, în dragostea frăţească. Să fie înconjurat cu multă blândeţe şi atenţie din partea tuturor fraţilor din adunare, din biserică.
Curăţenia rugăciunii, hrana Cuvântului Sfânt şi căldura adunării frăţeşti sunt cele trei mari trebuinţe ale oricărui suflet nou venit la Hristos. După cum aceste trei sunt condiţiile de viaţă ale oricărui pom altoit.
Fără acestea trei, şi omul, şi pomul se uscă.
Altoiţi oameni cum altoiţi pomii sau via. Diferenţa este numai de unelte şi de timp, – dar metodele şi răbdarea, şi grija rămân la fel.
Dar mai întâi învăţaţi ştiinţa cea gingaşă şi scumpă a altoirii.
Învăţaţi să ştiţi cum să lucraţi cu sufletele, ca să nu le uscaţi.
Nu lăsaţi lucrarea naşterii din nou a sufletelor pe mâinile oricui.
Mai întâi, cel care se ocupă de operaţia asta trebuie să fi trecut el însuşi prin ea.
Apoi cel ce începe lucrarea aceasta trebuie să aibă totdeauna în grijă până când totul este în afară de orice pericol.
Dar grija de sufletele nou-născute nu trebuie lăsată numai în seama unui singur frate. Trebuie să ajutăm la creşterea şi la întărirea lor fiecare dintre noi ceilalţi.
Munca aceasta sfântă şi atentă nu‑i va face bine numai celui de care ne ocupăm noi toţi, ci ne va face bine, mult bine sufletesc, şi nouă, fiecăruia.
Ce meşter sfânt şi priceput a fost părintele-grădinar care ne‑a altoit şi pe noi în Hristos! Ce harnic şi ce vrednic grădinar al lui Dumnezeu a fost el! Iată sutele de mii de pomi care altădată erau sălbatici, iar astăzi ce roade minunate aduc lui Dumnezeu!
Ce livadă cu sute de mii de pomi de toate vârstele şi de toate soiurile, care de care mai frumoşi, este Lucrarea aceasta minunată a lui Dumnezeu!
Unde se mai poate vedea o aşa grădină altoită de un singur meşter… şi aducătoare de roade atât de frumoase?
Ce vie binecuvântată de Dumnezeu este aceasta – şi ce struguri dulci de cântări, de poezii, de meditaţii, de rugăciuni rodesc aceste mlădiţe de toate vârstele şi din toate locurile unde le‑a altoit părintele‑vier în butucul puternic al Evangheliei lui Hristos!
O, dacă timpul ne‑ar fi mai prielnic şi dacă mijloacele ne‑ar fi mai la îndemână, ce spornic ar merge lucrul altoirii frumoase… Şi ce curând întreaga vie a Bisericii lui Hristos s‑ar umple de viţe altoite cu struguri nobili!
Şi ce repede grădina poporului nostru s‑ar umple cu pomi altoiţi, aducători de tot soiul de roade dulci…
Aşa face un om nou. Şi numai aşa se poate face apoi, om cu om, un popor nou, o viaţă nouă, o ţară nouă, o lume nouă… Nouă cu adevărat!
Prin Hristos şi prin naşterea din nou. Doar cu oameni ai lui Hristos şi cu mijloacele Lui.
Altfel nu. Niciodată nu!
Traian Dorz, din ”Dorim să fim”