„Şi, văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi care n-au păstor” (Mt 9, 36).
O expresie foarte adâncă ne apare: „I s-a făcut milă de ele”. Tot lăuntrul I s-a tulburat privind jalea din jurul Său. Compătimirea Lui adâncă era adresată întregului popor. Cine ar putea să-L descrie pe Domnul Iisus şi să-L prezinte într-o asemenea milostivire de nedescris? El S-a arătat asemenea în multe împrejurări ale vieţii Sale. Să cercetăm milostivirea Lui.
– Legământul cel veşnic cu orânduirile sale – jertfe obligaţiuni – au fost pline de milostivire pentru bieţii oameni, şi prin toate dându-li-se posibilitatea apropierii lor de Dumnezeu.
– Întruparea, Jertfa, Moartea şi Învierea Domnului nostru Iisus Hristos sunt dovezi nemărginite ale milei Sale faţă de omenirea-ntreagă.
– Convieţuirea Sa trupească în mijlocul oamenilor; vesteşte mila Sa.
– Patimile Sale, pedeapsa cu moartea este cel mai mare rod al milei Sale.
– Rugăciunile Sale pentru cei vinovaţi dovedeşte şi azi milostivirea Sa divină.
– Fiecare act al îndurării Sale divine dovedeşte milostivirea Sa deosebit de iubitoare faţă de cei păcătoşi şi vinovaţi.
Exemple ale Sfinţilor Evanghelişti
– Matei 15, 32: Iisus vede o mulţime obosită şi lihnită de foame. O gloată, o privelişte jalnică, o mulţime flămândă, leşinată de foame; şi a zis: „Milă Îmi este de mulţime, că, iată, sunt trei zile de când aşteaptă lângă Mine şi n-au ce să mănânce”. Şi i-a săturat. O, şi astăzi, mare mulţime de oameni piere fără de Mântuitor!
– Matei 14, 14: „Şi, ieşind, a văzut mulţime mare şi I s-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor”. Locul de frunte în mulţimea nevoiaşilor îl ocupau bolnavii. Domnul Iisus suferea alături de oamenii în suferinţe şi îi vindeca. Nimeni n-ar putea să spună cât de adâncă era compătimirea Lui faţă de omenirea suferindă.
– În cazul de mai sus, Iisus a văzut o gloată necăjită, neglijată, lâncezită. Durerile, primejdiile, păcatele neştiinţei spirituale sunt mari. Şi iată că apare Hristos-Domnul, Păstorul celor fără de păstor. El ne conduce la păşuni verzi, spre Patria cerească. El este Patria celor fără de patrie. Odihna celor nemângâiaţi. Alinul celor suferinzi. Uşurarea celor în primejdie.
– Matei 20, 34: „Şi, făcându-I-se milă, Iisus S-a atins de ochii lor, şi îndată au văzut şi I-au urmat Lui. Pe Domnul Iisus Îl doare nespus orbirea spirituală. Cercetând cu amănunţime Sfintele Scripturi, ne vom convinge de acest mare adevăr.
– Marcu 1, 41: A venit la Domnul Iisus un lepros. Domnul compătimeşte pe oamenii pătaţi din pricina păcatelor. El I-a zis: „Dacă vrei, poţi!” Iisus are putere în cer şi pe pământ şi doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască, să vină la cunoştinţa Adevărului.
– Marcu 5, 19: Pe demonizatul din care Iisus scosese o legiune de draci nu-l dojeneşte, ci-i arată milostivire şi îl trimite în casa lui, la ai săi, să le spună şi lor câte i-a făcut lui Domnul şi cum l-a miluit. Sunt eliberate sufletele chinuite de diavol.
– Văzând-o Iisus îndurerată pe văduva din Nain, I s-a făcut milă de ea. Îndureraţii, văduvele şi orfanii sunt îndeosebi aproape de inima Lui. Toţi cei ce sunt în asemenea situaţii să se încreadă deplin în ajutorul Domnului. Să urmeze cu deplină încredere exemplele arătate de Sfinţii Evanghelişti, ca să fie binecuvântaţi şi vindecaţi.
În ce constă milostivirea Domnului?
El cunoaşte neştiinţa, necesităţile, îngrijorările şi ne ajută în nevoi, astfel:
– Biblia să ne servească de conducător şi alinător.
– Biserica, cu Sfintele Taine Euharistice, spre tărie duhovnicească şi mântuire.
– Adunarea să ne vorbească despre Taina Mântuirii spre desăvârşirea creştină.
– Duhul Sfânt să ne mângâie, să ne ajute în slăbiciunile noastre la rugăciuni.
– Scaunul de pocăinţă şi îndurare este locul permanent pentru refugiu.
– Făgăduinţele Lui ne sunt date ca hrană permanentă pentru sufletele noastre. Orânduirile şi îndrumările ne sunt date spre a ne ajuta memoriei şi să ne facă adevărul mai viu.
Acestea şi multe altele ne dezvăluie că avem un Mântuitor deosebit de milostiv.
Cum procedează El cu noi
– El ne-a chemat pe nume, ne-a potolit vălmăşeala păcatelor, ne-a luminat duhovniceşte privirile, îndreptân- du-ni-le spre noi şi noi orizonturi duhovniceşti.
– Înainte ca să cădem în disperare, a potolit furtuna convingerilor păcătoase din lăuntrul nostru.
– Domnul a potolit suferinţele noastre trupeşti şi sufleteşti, dându-ne noi nădejdi spre viaţa fericirilor eterne.
– Ne-a învăţat cum să înţelegem: „Mai am multe să vă spun, dar care acum nu le puteţi purta”. Şi, treptat, a aşezat în noi îndatoriri din ce în ce mai mari şi S-a apropiat nouă cu toată dragostea milostivirii Sale, deşi eram păcătoşi şi abătuţi de la calea Sa, nu S-a scârbit de noi. Ne rămâne să avem deplină încredere faţă de milostivirea Sa dumnezeiască.
– Să recomandăm mila Sa divină şi celor ce ne înconjoară.
– Să-L imităm, să fim şi noi milostivi, cum şi Tatăl nostru Dumnezeu milostiv este.
Domnul Iisus este plin de îndurare şi gingăşie (cf. Evr 2, 17), ca să poată fi un Mare Preot milostiv. Durerile şi pătimirile Sale au trecut, dar milostivirea Sa nu a trecut încă. El încă ne reprezintă cu un adânc sentiment de dragoste, fiind propria Sa cauză, prin mijlocirea poporului Său la Tatăl.
Când ne trezim noaptea, când ne sculăm din somn, în timpul zilei, gândul să ne fie la mulţimea celor ce pier nemântuiţi; să ne rugăm, să plângem şi să ne silim spre a-i aduce la Hristos-Domnul pentru a se mântui. El priveşte în adânc şi vede: duhuri pătimaşe, înrobite, minţi orbite, suflete ruinate, capacităţi morale demoralizate, tocite. El vede şi astăzi pierderea, lâncezeala, risipirea oilor lipsite de păstor. Dar Cine este Acela Care invită pe oameni să vină la El? Este Fiul Celui Preaînalt, Care, milostiv fiind atunci ca şi astăzi, cheamă mereu pe oameni să se apropie de El fără teamă, să se odihnească la pieptul Lui, să-i fericească pe toţi cei ce vin la El, binecuvântându-i cu odihna Lui cea veşnică. Amin.
Iisuse, vino la noi! / Cornel Rusu. – Sibiu : Oastea Domnului, 2011
