În Franţa, la Paris, s-a ţinut odată un concurs, o întrecere, despre cel mai bun tablou, în care să se vadă toate relele şi răutăţile ce le face alcoolul.
Premiul acestui concurs l-a câştigat tabloul e se vede pe faţa de alături. În acest tablou, pictorul a înfăţişat alcoolul în chipul unui rege înfricoşat al morţii.
Potrivită asemănare căci cu adevărat, alcoolul stăpâneşte în lume ca un rege înfricoşat. Împărăţia lui n-are hotar. Întrece toate împărăţiile din lume. Nici o împărăţie n-are atâţia «supuşi» şi nici un rege n-are atâţia soldaţi ca regele-alcool.
Precum se vede în chip, acest rege are de o parte, ca emblemă, cuţitul.
Asta înseamnă crimele, omorurile ce le face alcoolul. Cele mai multe bătăi şi omoruri se fac în stare de beţie.
De cealaltă parte, regele-alcool are ca emblemă un cap de om tâmpit. Asta înseamnă că alcoolul tâmpeşte şi îndobitoceşte pe om. Aproape toţi tâmpiţii, hăbăucii şi nebunii sunt jertfele alcoolului.
Ca hlamidă (haină regală), regele-alcool are o haină ruptă şi zdrenţăroasă. Asta înseamnă sărăcia şi mizeria ce o face alcoolul. Băutura îl face pe om calic; pe el şi pe copiii lui.
De gât îi atârnă ca brăţară un ştreang. Asta înseamnă ştreangul cu care îşi fac moarte unii din cei apucaţi cu băutura. Alcoolul dă şi cele mai multe sinucideri. Urmaşii lui Iuda se recrutează aproape toţi dintre cei apucaţi cu alcoolul.
Tronul acestui rege se vede aşezat pe o grămadă de cioburi, de lucruri sparte din care iese praf şi fum. Asta înseamnă ruina materială şi sufletească ce o face alcoolul acolo unde îşi aşază scaunul lui. Din om bogat şi de omenie, alcoolul face un sărăntoc, un mişel şi prăpădit. Din un om sănătos, face un putregai.
La picioarele acestui tron se vede şi un şarpe, o viperă. Aceasta este vipera păcatului despre care zice Scriptura: „Nu te uita la băutură când face spumă în pahar, căci pe urmă muşcă ca un şarpe şi înţeapă ca o viperă“ (Pilde 23, 31-34). Nimic nu aţâţă aşa tare poftele ca alcoolul.
La picioarele acestui tron blestemat se vede şi curgând ceva. Sunt lacrimile mamelor, soţiilor, copiilor etc… care sufăr pe urmele beţivilor. Sunt lacrimile copilaşilor ce rabdă foame şi frig în vreme ce taţii lor beau la crâşmă, beau sănătatea lor… beau pâinea lor… beau şi viaţa lor.
La picioarele tronului se văd şi lanţuri de fier. Acestea sunt lanţurile cele înfricoşate cu care patima băuturii leagă pe om.
Alcoolul are lanţuri înfricoşate cu care leagă pe oameni şi îi face robii lui. Beţivul este un rob legat în lanţurile alcoolului.
Oh! Ce rege înfricoşat este alcoolul! Împărăţia lui e împărăţia ticăloşiei trupeşti şi sufleteşti… Împărăţia lui este împărăţia mizeriei şi ruinei trupeşti şi sufleteşti… Împărăţia lui este împărăţia robiei trupeşti şi sufleteşti… Împărăţia lui e împărăţia morţii trupeşti şi sufleteşti.
Se vorbeşte despre grozăveniile războaielor. Dar aceste războaie sunt o nimica toată faţă de războiul ce-l face alcoolul. Milioane şi milioane de oameni cad şi mor moarte de erou pentru regele alcool şi împărăţia lui. Milioane şi milioane de suflete cad în prinsoarea şi lanţurile acestui rege înfricoşat.
Regele alcool omoară mai mulţi oameni decât toate războaiele pământului. Şi pe deasupra omoară şi sufletele oamenilor.
Oameni buni, feriţi-vă de alcool! Feriţi-vă de împărăţia şi de robia acestui rege mişel şi înfricoşat!
Iată „Împăratul!“
la care se închină creştinii de azi
Un creştin este făcut a se închina Făcătorului său.
„Unde este Împăratul cel curând născut, să ne închinăm Lui?“ întrebau magii la naşterea Mântuitorului. Şi s-au închinat Lui împreună cu păstorii.
Însă, vai, creştini de azi au aflat un alt «împărat» la care se închină. Se închină la idolii desfătărilor, banilor, plăcerilor şi păcatelor. În special însă se închină creştinii de azi la un idol mare şi cumplit: alcoolul.
Milioane şi milioane de închinători are acest «rege» mişel şi ucigaş. Crai şi păstori, bogaţi şi săraci, proşti şi învăţaţi, plugari şi cărturari…, oameni din toate tagmele, din toate ţările, din toate limbile şi seminţiile se închină în faţa acestui «împărat» înfricoşat.
De-a dreapta şi de-a stânga lui se văd cei doi sfetnici: diavolul şi cârciumarul Iţig. Prin ei lucră acest «împărat». Roade bogate culege şi unul şi altul. Diavolul îşi umple iadul cu «supuşii» lui, iar Iţig îşi umple punga (şi râde de ticăloşia şi prostia creştinilor). Iar «supuşii» ce câştigă? Spitalul, temniţa şi iadul: moarte trupească şi sufletească.
Ah! ce creştinătate mincinoasă trăim! Ah! Cum îşi dau creştinii viaţa şi sufletul pentru acest împărat al morţii. Vai, cum înfundă creştinii temniţele, spitalele şi iadul, închinându-se la acest împărat cumplit.
Oameni buni, feriţi-vă de alcool!
