Preaiubiţii noştri fraţi şi surori, vă rugăm acum, în toată liniştea şi ordinea, să vă pregătiţi, pentru că aici va începe peste câteva minute slujba de parastas, la mormântul Părintelui Iosif.
Până va veni însă părintele şi cei care vor oficia această slujbă, fraţii care au ajutat şi familia Părintelui Iosif au pregătit câte un semn de amintire şi de recunoştinţă. Ei au crezut că vor fi cel puţin de zece ori mai puţini decât sunt aici acum. Au pregătit câte un colăcel, câte o lumânare, câte o batistă, câte un prosop, să dea cuiva care, întorcându-se de aici, să ducă cine ştie până unde un semn şi-o amintire a acestei zile şi a acestui eveniment.
Cum însă pregătirile au fost mult mai reduse proporţional cu numărul celor pe care Dumnezeu i-a chemat şi i-a adunat aici, vă rugăm să înţelegeţi şi să vă mulţumiţi cu cât se va putea. Un colăcel, în loc să se dea unul, cum era hotărât, poate că se va rupe în trei, patru părţi. Nimeni nu se satură cu puţinul acesta, dar face pentru sufletul nostru mai mult decât o magazie de pâine şi de bucate. Deci, păstraţi o amintire plăcută şi frumoasă: o lumânare, o batistă, un prosop şi o bucăţică de pâine care vi se va da în numele omului neprihănit pe care Dumnezeu l-a adus şi l-a pus în fruntea noastră aici. Este scris: „Cine va da un pahar cu apă în numele unui om neprihănit va primi răsplata unui om neprihănit”. În numele acestui neprihănit şi sfânt al lui Dumnezeu, vi se va da fiecăruia câte un semn de amintire. Păstraţi-o, aducându-vă aminte că, cu această ocazie, aţi avut un mare har de la Dumnezeu, pe care să nu-l uitaţi. Şi din toate cuvintele care vi s-au spus, păstraţi măcar unul – din cântare, din poezie, din cuvântări, din rugăciune – la care să vă gândiţi şi [care] să fie ca o sămânţă sfântă pentru sufletele dumneavoastră. Mergând [de-aici], să ştiţi că de acest semn vă este legat un legământ sfânt. Să vi-l ţineţi aşa cum şi noi ne-am străduit nu numai de aceşti patruzeci şi cinci de ani de când l-am pus lângă mormântul acesta proaspăt, ci de acum cincizeci sau şaizeci de ani, de când ne-am hotărât pentru Dumnezeu. Şi El, Cel care le-a ajutat lor şi nouă să ne ducem cu credincioşie hotărârea şi legământul nostru până astăzi, vă va ajuta şi dumneavoastră.
Suntem fericiţi văzând atâta tineret. Ştim că aceştia sunt numai o mică, o nesfârşit de mică parte din marele număr de tineri binecuvântaţi din poporul nostru cărora Dumnezeu le-a pus pe inimă gândul să se ataşeze, ca un aluat curat şi sănătos, în frământătura neamului şi Bisericii noastre.
Luptaţi, lucraţi, rugaţi-vă, fiţi cinstiţi, fiţi demni, fiţi supuşi stăpânirilor şi tuturor celor sub îndrumarea cărora munciţi şi trăiţi, şi lucraţi. Fiţi supuşi, fiţi demni, că aşa ne-a învăţat pe noi Domnul şi Mântuitorul nostru şi aşa ne-a lăsat părintele nostru sufletesc, care a fost cinstit şi vrednic, şi ascultător până la sfârşit. Nu ne interesează atitudinea altora faţă de noi. Ei poate nu-L cunosc pe Dumnezeu. Când Îl vor cunoaşte, îşi vor schimba şi atitudinea. Interesează atitudinea noastră faţă de Dumnezeu şi faţă de ascultarea pe care o datorăm poporului nostru, Bisericii noastre şi conducătorilor noştri. În privinţa aceasta, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să dăm exemplu în toate privinţele, pentru ca Numele Domnului să fie slăvit prin noi şi Lucrarea Sa să propăşească. Fiindcă numai în felul acesta noi vom arăta în faţa tuturor că suntem cu adevărat credincioşi fii ai poporului nostru, ai Bisericii şi credinţei noastre, aşa cum ne-au lăsat înaintaşii noştri de secole şi secole, de la începutul istoriei noastre, şi cum ne-au poruncit ei să fim până la sfârşit.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această surpriză neaşteptată pe care ne-a dat-o acum, când am venit şi noi, cu toate neputinţele noastre, să facem un act pios de recunoştinţă şi-o dovadă de ascultare şi de statornicie la mormântul părintelui nostru, cu ocazia împlinirii a patruzeci şi cinci de ani de la moartea lui. Aşa cum zic, noi am fost ajutaţi până aici. Aşa veţi fi şi voi până la sfârşit. Căci Dumnezeu, nostru este acelaşi ieri, azi şi în veci. Şi ce a promis El părinţilor noştri, iată cât de minunat se împlineşte! Şi ceea ce vedem acum încă e puţin. Cu cât vor trece anii, cu atât se vor aduna mai multe suflete aici, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rodeşte şi grăuntele acesta de muştar îşi va întinde rădăcinile şi ramurile până la marginile ţării noastre şi mai departe, până la marginile lumii, ducând peste tot solia sfântă şi Lucrarea minunată pe care a făcut-o Dumnezeu şi care este unică în lumea aceasta, cel puţin acum.
Aşa că, Îl rugăm pe Domnul să vă dăruiască putere şi ajutor şi să nu uitaţi niciodată clipa aceasta, momentul acesta şi legământul care, prin Duhul lui Dumnezeu, l-aţi pus: să fiţi statornici şi credincioşi în învăţătura noastră, în credinţa noastră şi în toate sentimentele de unitate şi de armonie pe care trebuie să le avem cu toţi fiii neamului nostru, până când toţi vom ajunge o inimă şi un gând, slăvind pe Dumnezeu şi binecuvântându-L. Ce minunat va fi binecuvântat atunci poporul nostru şi istoria noastră! Noi ne rugăm…
Este scris: „Dumnezeu cheamă lucrurile care nu sunt ca şi cum ar fi”. Şi: „Credinţa este o încredere neclintită în lucrurile care nu se văd, o puternică încredinţare despre lucrurile nădăjduite”. Toate acestea privesc viitorul. Dar credinţa noastră este în puterea Dumnezeului nostru, Care va realiza aceste gânduri mult mai frumos şi mult mai repede de cum gândim noi acum. Să ne rugăm până atunci şi fiecare să lucrăm în locul unde ne-a aşezat El cu demnitate, cu ascultare, cu smerenie, cu supunere, cu cinste, aşa cum ne învaţă pe noi şi cum ne‑a învăţat pe noi Evanghelia Domnului şi Mântuitorului nostru, Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre şi acest mare şi sfânt om al lui Dumnezeu, care a fost profetul vremurilor noastre şi un om ales al lui Dumnezeu. Din pricină că noi suntem prea aproape de acest om, nu-l vedem încă în toată înălţimea şi în toată uriaşa proporţie şi importanţă a lui. Muntele nu-l vezi de lângă el. Trebuie să te depărtezi puţin. Contemporanii oamenilor mari au fost totdeauna mici. Numai după ce nu i-au mai avut, atunci şi-au dat seama ce valoare şi ce preţ aveau aceşti oameni ai lui Dumnezeu. Noi să depăşim mentalitatea aceasta şi să înţelegem de acum, şi să vedem acum, prin credinţă, viitorul minunat pe care Dumnezeu îl va aduce, slava Lui şi izbânda, şi mântuirea tuturor fiilor poporului nostru, prin credinţa în Sângele Sfânt al lui Hristos şi pe linia de învăţătură a părinţilor şi a înaintaşilor noştri şi de simţăminte a conducătorilor neamului nostru din trecut, din prezent şi din viitor.
Slăvit să fie Domnul!
din cuvântul fratelui Traian Dorz la sfârşitul adunării de Rusalii de la Sibiu – 26 iunie 1983
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 3
