Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home UN SINGUR LUCRU TREBUIEŞTE (Lc 10, 42)

UN SINGUR LUCRU TREBUIEŞTE (Lc 10, 42)

UN SINGUR LUCRU TREBUIEŞTE (Lc 10, 42)

Un om credincios, întâlnind într-o zi pe un om de afaceri (ne­gustor), îi dădu o foaie în care scria despre mântuire şi interesele noastre veşnice. Privind cu multă răceală şi ne­păsare la credincios şi la darul său, omul răspunse: – Mulţumesc, dar n-am timp să mă gândesc la astfel de lucruri; sunt foarte ocupat. Credinciosul îi zise: – N-aveţi timp să vă gândiţi la astfel de lucruri? Dar luaţi-vă seama bine. Dacă acum n-aveţi timp şi le neso­cotiţi, Dumnezeu o să vă dea o veşnicie întreagă să vă gândiţi la ele. Dar atunci va fi cam târziu. Situaţia noastră veşnică se aranjează acum, în această viaţă, cât timp suntem în lume. Dar diavolul pune în mintea omului gândul că mai are timp de astfel de lucruri. Acum e „foarte ocupat” cu lucruri şi afaceri „urgente”. Şi aşa amână omul lucrul mântuirii luni întregi şi an cu an, până când vine moartea. Atunci îşi dă omul seama, dar e prea târziu. Ce mai poţi face într-o clipă? Iubite cititor, fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală de spre sine însuşi (Rom 14, 12). Te-ai gândit vreodată la acest lucru? Ţi-ai aranjat lucrurile aşa ca să n-ai nici o teamă că sufletul îţi e la adăpost? Dacă nu, atunci nu mai lăsa să treacă şi ziua de azi. E Anul Nou. Timpul cel mai potrivit să te gândeşti adânc la soarta ta veşnică. Fa-ti timp; socoteşte-te bine; întoarce-te îndată la Dumnezeu plângându-ţi păcatele şi începe o viaţă nouă, cu Domnul Iisus. Ioan Marini «Glasul Dreptăţii» nr. 1 / 2 ian. 1938, p. 7

Gazetarul credincios Ioan Marini Articole apărute între anii 1930 şi 1938 culegere şi prezentare: Ovidiu Rus Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2017

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *