Oastea Domnului

Unde sunt doi

Dacã unde sunt doi puterea creşte când este vorba de mâini ori de umeri – atunci acelaşi lucru se petrece şi unde sunt mai multe creiere şi mai multe inimi.

Dar în nici un sector al vieţii lumeşti nu s-a putut face niciodatã cu adevãrat o contopire deplinã şi durabilã mãcar între doi creatori mari. Ori între doi împãraţi puternici, ori între douã forţe uriaşe. Acest lucru numai Hristos îl poate face. şi numai El îl va şi face, la vremea Lui.

Numai Duhul lui Hristos a putut şi va putea face ca acei doi sã se contopeascã într-unul, fiecare cãutând mai întâi folosul lui Dumnezeu, apoi folosul celuilalt – şi numai în urmã, – sau nici în urmã – folosul sãu personal.

Dacã tindem spre frumosul ideal al unitãţii în Hristos nu numai cã trebuie sã ne realizãm pe noi înşine în fiecare fel şi în fiecare zi, spre a ajunge cât mai curând la acel nivel sfânt – ci trebuie sã luptãm cu orice influenţã strãinã care ar diminua şi ar deteriora elanul nostru frumos.

Când ne este treazã şi vie conştiinţa specificului nostru biblic, atunci îndatã vedem şi cunoaştem nu numai ceea ce este curat şi sãnãtos al nostru în Hristos, – dar şi ceea ce este îndoielnic şi strãin, pãgubitor şi chiar primejdios pentru noi.

Sã ni se formeze tot mai înalt conştiinţa lui Hristos în noi, fãrã de care nu vom putea crea nimic de valoare şi de duratã, cu adevãrat folositor lui Dumnezeu şi lumii.

Sã fiţi! – apoi sã faceţi! Aceasta este prima condiţie pusã de Domnul nostru fiecãruia dintre cei ce L-au urmat ori vrea sã-L urmeze de la cel dintâi pas…

Cei care sunt preocupaţi numai de a face înainte de a fi, ajung nişte îngâmfaţi, prefãcuţi şi rãufãcãtori ai Lucrãrii lui Dumnezeu, cum au fost atât de mulţi de-a lungul istoriei ei.

Trebuie mereu sã amintim cã ni se cer neapãrat cele patru condiţii fãrã de care nu poţi realiza nici unirea cu Hristos nici unirea cu semenii şi anume: sã muncim cel mai mult, sã ne rugãm cel mai mult, sã iubim cel mai mult şi sã suferim cel mai mult.

Toţi marii creatori şi toate marile creaţii, au cunoscut şi au realizat aceste condiţii – şi pe cele douã din urmã poate cã în primul rând.

Şi noi la fel, numai în mãsura în care le vom primi pe acestea şi le vom experimenta din plin, vom putea crea şi pãstra în primul rând unitatea dintre noi, apoi din pãrtãşia fierbinte a acestei unitãţi, – vom realiza ceva de o frumuseţe încã nevãzutã.

Oricine fuge de aceste patru condiţii, oricât talent ar avea el, va fi un mic sau un nimic în tot ce doreşte sã facã fãrã ele. Oricât de mare s-ar crede şi oricât de multe cunoştinţe ar avea.

Cei ce vreau sã devinã scriitori, trebuie sã citeascã mult, sã asculte mult, sã mediteze mult, mai ales în domeniul în care se simt atraşi. Dar nu pentru a-i imita ori plagia pe alţii, ci pentru a-şi forma idei, vocabular, mijloace de lucru, cât mai desãvârşite şi originale.

De la marii înaintaşi şi creatori, totdeauna vom avea de învãţat oricare dintre noi, dar în primul rând de la Marele Creator şi de la Minunatele Sale creaţii.
Dar singurã conştiinţa noastrã, formatã pe dimensiunile specificului nostru evanghelic, ne dã mãsura corectã şi ne înseamnã limita pânã unde sã mergem şi de unde nu mai avem voie…

Cântarea sfântã este o trãsãturã, o parte importantã a vieţii noastre sufleteşti. Totuşi ea nu este singura. Viaţa cu Hristos mai are o mulţime de cerinţe şi de haruri pentru noi. Toate acestea şi ne aratã şi ni le alege numai Duhul Sfânt prin conştiinţa noastrã luminatã de El şi de specificul nostru evanghelic.

Întrecerea noastrã nu trebuie sã fie stimulatã de nimic egoist şi individual, ci numai de simţãmântul fericit cã aparţinem unui grup sfânt şi muncim pentru un scop sfânt, care este al tuturor în Hristos.

Gusturile atât cele frãţeşti cât şi cele duhovniceşti la fiecare dintre noi din naştere sunt diferite. Unuia îi place una, altuia îi place alta. Oamenii egoişti şi fireşti nu renunţã şi nu-şi corecteazã gusturile acestea de dragul nimãnui. Unii nici de dragul familiei sale, trãind în veşnice certuri şi ciocniri din cauza asta.

Dar omul duhovnicesc formându-şi gusturile sale dupã specificul hranei frãþeşti, ori al vieţii de adunare – ajunge sã aibã pe totdeauna şi în totul acelaşi fel de vorbire, de gândire, de umblare şi de simţire care îl face un singur suflet şi un singur efort cu tot grupul sãu.

La aceastã stare trebuie sã ajungem cu toţii. Cu cât ajungem mai repede şi mai deplin fiecare, cu atâta vom grãbi venirea Împãrãţiei lui Dumnezeu, care trebuie sã ajungã şi pe pãmânt precum este în cer. Şi fiecare vom avea un loc acolo potrivit zonei pânã la care am ajuns în devenirea aceasta. Cei care nu s-au strãduit sã devinã, vor rãmâne afarã din ea (Matei 11, 12; Ioan 3, 3-5).

Te rugãm Doamne Iisuse, ajutã-ne sã ajungem cu toţii în Împãrãţia Ta. Amin.

Traian Dorz, din “Semănaţi Cuvântul Sfânt”

Lasă un răspuns