(Facere 3, 9)
Acest strigăt al Creatorului către creaţia Sa se mai aude şi azi, mai ales acolo unde urechile vor să audă. Dumnezeu ştia unde era Adam, ba îl şi vedea, dar îl vroia aproape pe cel pe care, cu durere, îl scăpase în cursa şarpelui ademenitor.
Dacă până acum întâlnirile, în răcoarea serii, dintre Dumnezeu şi Adam erau însoţite de o bucurie sfântă, de data aceasta o tristeţe negrăită i-a luat locul.
Adam şi Eva, apăsaţi de greutatea păcatului neascultării, n-au putut păşi spre Dumnezeu, dar au avut laşitatea fricii de a se ascunde printre pomii raiului!
Tristă şi dureroasă întoarcere de la Dumnezeu spre Lucifer, îngerul aruncat din cer.
În acest strigăt-chemare al lui Dumnezeu putem simţi prezenţa milei pentru fiinţa dragă Lui, pentru cununa creaţiei Sale.
Viclenia diavolului, căzut din cer ca un fulger (Luca 10, 18) (nici căderea nu i-a fost dreaptă, de viclean ce era!), se vede şi în aceea că a ademenit-o pe Eva în lipsa lui Adam, pentru ca reuşita ispitei să-i fie mai sigură. Şi a şi fost. Plăcere mare are diavolul când dezbină oamenii, spre a-i putea supune mai uşor!
Oare, recunoaşterea păcatului să fie o trăsătură a omului căzut? Nu cred, pentru că Domnul Dumnezeu, în marea-I bunătate, ne-a lăsat nouă, oamenilor, Taina Pocăinţei. Ridicarea e cu putinţă numai prin mărturisirea păcatelor şi asumarea deplină a răspunderii proprii.
Eva a pus păcatul pe seama şarpelui (cf. Fac. 3, 13) după ce, mai înainte, Adam o acuzase pe Eva pentru păcatul lui (cf. Fac. 3, 12). Ba, mai mult, din cuvintele rostite de Adam drept scuză pentru păcatul său, se pare că răzbate o oarecare doză de dojană adresată lui Dumnezeu. Tristă şi nefolositoare dezvinovăţire şi-a „confecţionat“ Adam. Însă mila şi îndurarea lui Dumnezeu i-au adus lui Adam izbăvirea de sub pedeapsa făgăduită şi dată: moartea. Aceasta se vede din chiar ameninţarea, cu statut de sentinţă definitivă, dată de Cel Atotputernic amăgitorului diavol (cf. Fac. 3, 15). Acest lucru se va petrece la „plinirea vremii“, când taina cea din veci ascunsă şi de îngeri neştiută va fi împlinită de Izbăvitorul, întrupat din Fecioara promisă, prin jertfa Sa supremă: moartea pe Cruce şi, apoi, Învierea salvatoare pentru toţi cei aflaţi sub robia morţii, dar şi sub puterea harului, a credinţei şi a faptelor bune.
De câte ori nu ne strigă şi pe noi Bunul Dumnezeu, pentru a ne face atenţi cu viaţa noastră, atunci când uitarea de El pune stăpânire pe noi! Parcă ne zice şi nouă: Unde sunteţi şi ce faceţi? Cât din cele ce v-am poruncit vouă împliniţi?
Ce bine că a înzestrat Dumnezeu pe om cu o conştiinţă vigilentă şi mustrătoare, care deseori ne „trage de urechi“ şi ne ajută să pricepem unde suntem, să vedem dacă mergem pe drum, ori pe cărare.
Ispita diavolească n-a încetat o dată cu amăgirea Evei, ci continuă să lucreze şi acum la nefericirea omului şi chiar cu mai mult sârg, pentru că ştie că numai în lumea aceasta ar mai putea stăpâni; cealaltă nu-i mai aparţine. Se luptă să „înfieze“ cât mai mulţi copii de-ai lui Dumnezeu. Dar ştiut este că nu devii tată furând un copil. Poţi răpi copilul, dar nu paternitatea.
Trist este că şi asupra noastră pluteşte pericolul de a pierde calitatea de fii ai lui Dumnezeu.
Diavolul a promis Evei, în schimbul neascultării de porunca lui Dumnezeu, că li se vor deschide ochii (ei şi lui Adam) şi vor fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul (cf. Fac. 3, 5). Da, ochii li s-au deschis, dar nu pentru bucurie şi fericire dumnezeiască, ci pentru chin şi suferinţă fără sfârşit.
Diavolul, în răutatea sa, chiar pe Domnul Iisus a încercat să-L ispitească, oferindu-I trei mijloace de a cuceri lumea (cf. Luca 4, 3-12); dar, în locul lor, Iisus Hristos a ales urcuşul Golgotei, spre osânda veşnică a acestui ispititor nenorocit. Ba, mai mult, la sfârşitul acestui urcuş, a anulat pedeapsa dată omenirii: scoaterea din rai.
Pe tâlharul pocăit l-a chemat la odihna raiului, mutându-l de pe cruce în cer şi schimbându-i osânda veşnică în mântuire (cf. Luca 23, 43).
Doamne, fă ca şi noi să auzim din gura Ta dulcile cuvinte: Azi veţi fi cu Noi în rai! Amin
Iosif BADIU – Huedin, Cluj
