Fr. Câmpeanu (Ogruţ)
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„…Fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.”
Iată ce grăieşte Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu şi răsună la urechile fiecăruia dintre noi ca o datorie sfântă. Căci poate unii dintre noi am zice: Ce mi s-a încredinţat mie, ca să fiu credincios lucrului acestuia? Ce încredinţare mi-a făcut Dumnezeu mie?…
Să nu uităm datoriile pe care Dumnezeu ni le-a încredinţat fiecăruia dintre noi, căci ni se cere să fim găsiţi credincioşi lucrului încredinţat nouă.
Fiindcă suntem aici cu ocazia unui nou-născut, a unui botez al unui copil nou-născut, am vrea să legăm puţin fiecare dintre noi acest lucru de această Taină mare şi importantă a Botezului. Deşi sunt mulţi cei care spun că pe noi nu ne interesează botezul copiilor mici… Noi însă spunem cu tărie: Ba da, ne interesează, fraţilor dragi!
Căci după cum spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, prin Sfântul Apostol Pavel, care zice aşa: „Noi nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu” şi nu dăm prilej nimănui să facă lucrul acesta.
Şi acum, ca şi înainte, Cuvântul lui Dumnezeu ne atrage o mare atenţie: „Fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui”.
Nu ştiu dacă aţi fost atenţi la un botez, când se botează un copil mic, şi nu ştiu dacă aţi luat seama la un botez cum se face, ce se petrece acolo şi ce cuvinte se spun… Adică, cu un cuvânt, cum se face, de fapt, un botez…
Şi, ca să înţelegem, prima dată aş vrea ca să citim împreună Cuvântul lui Dumnezeu spus de Domnul Iisus chiar în clipele din urmă şi în starea din urmă, când a stat de vorbă cu ucenicii. Domnul le atrage atenţia cu mare luare aminte asupra acestui lucru. Spune în Matei capitolul 28, începând cu versetul 16 – şi am vrea să-l citim împreună. Dar pentru aceasta vă rog pe fiecare să vă deschideţi inimile, că avem fiecare o datorie aici, mai ales mamele şi taţii – şi fiecare dintre noi. Este vorba despre o datorie de care nu ne achităm în nici un fel, căci nici nu vrem să ştim de ea. Ascultaţi-o: „Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, în muntele unde le poruncise Iisus să meargă. Când L-au văzut ei, I s‑au închinat, dar unii s-au îndoit. Iisus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ. Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului. Amin.»”
Dacă stăm în loc şi ne uităm cu băgare de seamă la acest cuvânt, fiecare ori se îndoieşte, ori se închină Domnului. Fiecare om îşi pune mâna la cap şi se întreabă ori îndoindu-se, ori închinându-se: „Eu ce am de făcut aici?…” şi se închină. Sau: „Asta nu-i treaba mea. Preoţii sunt cu botezurile şi alţii… Noi nu suntem cu botezurile…” – şi se îndoieşte.
Fraţilor! Unui copil, când se botează, i se ung picioarele şi se spune aşa: „Picioarele tale să umble în căile Domnului!”.
Şi apoi i se ung mâinile şi i se spune aşa: „Mâinile tale să lucreze în Via Domnului!”.
I se ung ochii şi se spune aşa: „Ochii tăi să găsească plăcere în căile Domnului!”.
I se ung urechile şi se spune aşa: „Urechile tale să asculte Cuvântul lui Dumnezeu!”.
Fraţilor! Dacă se face aşa, noi ce facem în urmă, când copilul creşte? Noi suntem datori să-i arătăm şi să-i spunem să păzească tot ce a poruncit Domnul când l-a pecetluit cu Duhul Sfânt la Botezul lui de mic. Haideţi acum să ne punem o întrebare, ca mame şi ca taţi: când i-am explicat noi copilului nostru lucrul acesta de la botez? Când i-am explicat, ca să ştie ce are de făcut cu mâinile lui? Când i-am explicat, ca să ştie ce are de făcut cu picioarele lui? Când i-am explicat, ca să ştie ce are de făcut cu ochii lui? Când i-am explicat, ca să ştie ce are de făcut cu urechile lui? Când am făcut noi acestea?…
Oare nu-i o datorie aici?… Întrebaţi-vă fiecare!…
Şi acum iată ce ne spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu: „Fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui”.
Dacă Dumnezeu ţi-a dat un copil şi l-ai trecut prin Taina aceasta mare de tot, prin Botez, cum ai trăit tu? Cum ai trăit tu, cum ai înţeles tu Botezul, trăindu-l în faţa copilului tău, ca să-l vadă în viaţa ta? Cum i-ai explicat lui? Sau nici nu i-ai mai reamintit niciodată cum a fost botezat? Şi atunci nici nu e de mirare că vine cineva străin şi spune unui copil: Păi bine, dar tu nici nu ştii că ai fost botezat. Ţie nu ţi-a explicat nimeni, niciodată nimic. Nici nu ştii cum e botezul; ţie îţi trebuie un alt botez…
Ce datorie mare şi sfântă ne revine nouă, fraţilor, ca creştini şi ca ostaşi luptători împotriva păcatului! Ce mare datorie avem fiecare dintre noi faţă de cei tineri, faţă de copiii noştri – ca să le mărturisim şi să le spunem despre Botez, cum au fost ei botezaţi şi cum li s-a spus apoi să umble după ungerea şi pecetluirea cu Duhul Sfânt.
Dar marele rău este că noi nu ne facem datoria aceasta – şi mai ales mamele. Eu vă rog pe fiecare: cercetaţi-vă şi vedeţi când v-aţi luat copilul în braţe, copilul pe care vi l-a dăruit Dumnezeu, să-l udaţi cu lacrimi şi să-i spuneţi cum a fost botezat? Când îi săruţi mânuţele mici, spune-i: Copile scump, când ai fost mic, eu te-am dus la biserică şi mâinile tale au fost unse şi pecetluite de Duhul Sfânt, ca să lucrezi cu ele în Via Domnului.
Când îi săruţi cu lacrimi şi-i uzi picioarele lui cu lacrimile tale, mamă, să-i spui atunci: Copilul meu scump, picioarele tale au fost unse să umble în căile Domnului.
Vedeţi ce datorii mari avem noi în faţa Cuvântului lui Dumnezeu? Aşa cum am auzit când am intrat aici, că orice lucru, fraţilor şi surorilor, trebuie să îl facem la timp potrivit. Că apoi, orice lucru ce se face la timp nepotrivit îşi pierde valoarea, pentru că nu a fost făcut la vremea lui.
Dar orice lucru făcut la timpul potrivit, fără să strice Cuvântul lui Dumnezeu, rămâne un lucru de valoare. Şi Cuvântul lui Dumnezeu rămâne de valoare şi sfânt, şi curat, aşa cum este el. Iar noi să ne împlinim datoriile în viaţă şi cu viaţa trăită, şi cu vorba împlinită. Pentru că degeaba ai vrea să spui tu, frate sau soră, copilului tău: „Mâinile tale, copile, să lucreze în Via Domnului!…” – dacă mâinile tale, părinte al lui, nu mai lucrează de mult acolo.
Degeaba vrei să-i spui copilului tău: „Urechile tale să asculte Cuvântul lui Dumnezeu!” – când tu, părinte, nu-l mai asculţi de multă vreme.
Trebuie să înţelegem, fraţilor, că noi mai întâi trebuie să fim nişte modele de viaţă şi de ascultare. Trebuie să fim pilde vii în faţa copiilor şi a tinerilor noştri, pentru ca ei să aibă de la cine să înveţe împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.
Şi apoi în faţa tuturor oamenilor, aşa după cum scrie Sfântul Pavel: „Voi sunteţi o epistolă vie!”…
Astăzi oamenii sunt sătui să tot audă. Se uită oamenii să vadă ceva în viaţa celor ce ştiu să spună. De vorbit, mulţi sunt cei care ştiu vorbi, fraţilor, căci, slavă Domnului, toţi ştiu citi, toţi pot vorbi, căci toţi au învăţat aceasta. Dacă nu ştie cineva, poate învăţa la şcoli, unde se învaţă să vorbească despre Dumnezeu. Dar nu prea sunt şcoli unde să înveţe să trăiască cu Dumnezeu.
Poate că v-am mai spus – şi vă mai spun şi acuma, cu sufletul durut grozav: într-o seară, după ce citisem şi mă rugasem Domnului, m-am dus şi m-am culcat. N-adormisem încă, dar nici nu mă puteam trezi bine, eram ca într-un vis, dar şi ca într-o realitate, când mi-a fost pusă o întrebare:
– Dormi?…
– Nu!… parcă am răspuns.
– Vezi că am venit să te întreb ceva… Şi atunci aşa m-am înfiorat.
– Nu te înfiora, linişteşte-te, că am venit numai să te întreb: De câţi ani de zile slujeşti tu pe Dumnezeu? Spune-mi!
– De patru ani… am apucat să-i răspund.
– Foarte frumos! mi-a răspuns. Dar ce ai învăţat din Dumnezeu în aceşti patru ani de slujire?
Pentru că eu nu puteam răspunde nimic, mi-a explicat şi mi-a spus aşa:
– Vezi că un servitor, dacă are un stăpân bun şi-l slujeşte cu credinţă pe stăpânul lui, nu se poate să nu înveţe ceva bun de la stăpânul lui. Dacă şi tu zici că Îl slujeşti pe Dumnezeu, trebuie să înveţi din Dumnezeu ceva!
Fraţilor şi surorilor, nu numai Cuvântul Lui te învaţă umblarea cu Dumnezeu pe pământ, trăirea cu Dumnezeu pe pământ, ci te mai învaţă şi El Însuşi din El ceva tainic. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă şi m-a îndemnat să aduc din toată inima fraţilor mei aminte de datoriile ce le avem noi faţă de copii, de datoriile ce le avem faţă de Botez.
Fraţilor, explicaţi-le copiilor voştri, vă rugăm din toată inima, explicaţi-le Botezul care se face, ungerea care se face. Mai ales mamele. Mai ales mamele, căci totdeauna copiii sunt mai legaţi de mama… mai tare sunt legaţi. Explicaţi-le când vor începe să înţeleagă… Să înţeleagă primul lucru, primul lucru… Nu vă bucuraţi că gânguresc, nu vă bucuraţi că ei înţeleg, orice să spună numai să spună. Ci bucuraţi-vă că prima dată aţi reuşit să le sădiţi în inimă şi în suflet să ştie că sunt botezaţi. Ca, atunci când va veni vremea să vină cineva să le spună: „Botezul vostru nu e bun”, ei să ştie să răspundă: „Ba da. Botezul meu a fost în Numele Tatălui, în Numele Fiului şi în Numele Sfântului Duh. Şi mâinile acestea, uitaţi cum au fost unse; şi picioarele mele, şi ochii mei, şi urechile mele, şi toate”…
Deci Botezul te pune într-o situaţie şi stare… Dar să nu uităm ce datorie nu ne facem noi. „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit Eu”. Acesta-i lucrul de căpetenie ce nu prea se face. Aşa e, nu prea se face, lucrul acesta însemnat nu se învaţă.
Bunul Dumnezeu să ne ajute să ne împlinim datoriile noastre sfinte şi binecuvântate pe care le avem din partea lui Dumnezeu. Voi, ca mame, ca surori, [şi noi], ca taţi, ca părinţi, când va veni vremea să fim întrebaţi ce am făcut cu ele, cu ceea ce ne-a încredinţat, să putem fi găsiţi credincioşi fiecare lucrului încredinţat nouă. Fiindcă, dacă ne uităm cu băgare de seamă când Mântuitorul spune pilda aceea frumoasă cu cei găsiţi în piaţă fără lucru şi trimişi în vie, vedem că nu li s-a spus: „Duceţi-vă în vie şi staţi acolo la umbră”… Ci li s-a spus: „Duceţi-vă şi lucraţi în via Mea”… La fiecare i s-a spus aşa: şi celor care s-au învoit cu cât să fie plătiţi, şi celor care nu s-au tocmit cât să li se plătească, la toţi li s-a spus limpede: „De ce staţi aici fără lucru? (…) Duceţi-vă şi voi în via Mea”… Fiecare, când Dumnezeu ne-a trezit şi ne-a adus în via Lui, în Lucrarea Lui, tânăr, bătrân, femeie, bărbat, orice, poate că spunem aşa: „Dar noi n-avem darul vorbirii”. Scumpii mei, nu numai cei ce vorbesc, nu numai cei ce scriu, nu numai cei ce cântă, nu numai cei ce au daruri speciale au de lucru în via Domnului. Ci toţi câţi am fost chemaţi avem de lucru aici, în vie. Ai de lucru în familia ta, între copiii tăi, între vecinii tăi, ai de lucru în tine personal. Ai de lucru. Este de lucru, veşnic este de lucru.
Domnul să ne ajute să fim credincioşi lucrului încredinţat nouă, la fiecare. Amin.
Slăvit să fie Domnul!
Vorbirea fratelui Câmpeanu (Ogruţ) la botezul de la Buciumi – 28 noiembrie 1981
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, – vol. 2
