Home Unitatea şi dezbinarea

Unitatea şi dezbinarea

Unitatea şi dezbinarea

1 – Oricine face dezbinãri printre voi împotriva învãţãturii pe care aţi primit-o, acela este satanã sau din satana (Gal. 7, 9), oricine ar fi el.
Iar cine îl primeşte pe dezbinãtorul se face pãrtaş pierzãrii lui (Matei 15, 14; 2 Ioan 11).
Nu primiţi şi nu-i urmaţi (Matei 24, 24-26).
Nici nu-i primiţi în casã, nici nu le spuneţi “bun venit” ci alungaţi-i şi rãmâneţi crezând cum aţi primit de la început
(1 Cor. 15, 1; 1 Ioan 2, 24; 2 Ioan 6; Coloseni 2, 6).

2 – Cine are poruncã dinafarã şi îndemn dinãuntru sã-L caute pe Domnul, sã împlineascã şi Voia şi Cuvântul Sãu, – când are şi timpul şi are şi prilejul potrivit pentru aceasta – dar nu-L cautã şi nu-L ascultã, acela se face vinovat de respingerea Harului Dumnezeiesc.
Şi adesea rãmâne pierdut pentru totdeauna – fiindcã nu cunoaşte vremea când este cercetat (Luca 19, 44).
Un astfel de om de cele mai multe ori nu-L va mai gãsi niciodatã pe Domnul.3 – Cine pãcãtuieşte cu voia dupã ce a primit cunoştinţa Adevãrului prin Cuvântul lui Dumnezeu adicã dupã ce a aflat învãţãtura prin care dragostea Duhului Sfânt l-a nãscut din nou, şi dupã ce a gustat din bucuriile Harului rãscumpãrãtor şi dupã ce s-a împãrtãşit din binecuvântãrile Sângelui Crucii în legãmîntul credinţei dintâi (1 Tim. 5, 12) – acela, alipindu-se de alte învãţãturi pe care nu le primise şi de alt duh pe care nu-l avea înainte (Gal. 1, 6-9; 1 Cor. 11, 3-4) – acela este pierdut sigur.

Şi pe totdeauna (1 Cor. 15, 1; Evrei 10, 26-27).

4 – Cãlcând Cuvântul lui Dumnezeu, care îţi porunceşte sã nu-ţi pãrãseşti fraţii (Evrei 10, 25) este un pãcat aşa de mare încât niciodatã nu mai are iertare fiindcã este un pãcat contra Duhului Sfânt.
O, ce grozav se va ispãşi un astfel de pãcat.
Şi cât de uşor îl fac mulţi.

5 – Prin mândrie şi prin neascultare, acela care îi pãrãseşte pe fraţi, este pãrãsit şi el de Dumnezeu şi de Adevãr.
Şi oricât le-ar mai cãuta nu le va mai gãsi niciodatã cãci este un lepãdat (1 Tim. 4, 1; 2 Tim. 3, 13; 1 Cor. 9, 27; 2 Cor. 13, 5).
Un astfel de om nu se va mai putea cerceta pe sine însuşi neavând Duhul Sfânt.
Iar fãrã lumina Duhului Sfânt el nu-L mai recunoaşte nici pe Hristos.

6 – În toate vorbirile Sale Mântuitorul când vorbea ucenicilor sau norodului, obişnuit, stãtea jos (Matei 51, ; 13, 215, 29; Luca 4, 20; 5, 3; Ioan 8, 2; etc.).
Stãtea jos în rând cu ascultãtorii Sãi, spre a le da tuturor o pildã cã starea în smerenie este cea mai potrivitã stare pentru oricine vrea sã fie un urmaş al Domnului.
Şi cea mai odihnitoare.

7 – Iisus stãtea jos şi spre a le da o pildã mai ales acelora care vor avea dorinţa ca sã ajungã învãţãtorii altora, cãci mai ales aceştia nu trebuie sã uite niciodatã a sta jos, adicã a fi smeriţi.
A nu se înãlţa mai presus de alţii.

8 – Iisus stãtea jos, în rând cu ascultãtorii Sãi şi pentru ca oamenii sã nu priveascã la o persoanã, ci sã asculte un adevãr.
Iar adevãrul cu atât se înalţã mai luminos şi mai puternic, cu cât cel care îl propovãduieşte se coboarã mai jos.
Adevãrul strãluceşte cu atât mai tare cu cât vestitorul lui ştie sã se umbreascã pe sine mai mult.

9 – Sã umblaţi în smerenie şi uniţi în frãţietatea voastrã, sã staţi cu blândeţe de vorbã cu toţi oamenii, sã rãmâneţi mereu smeriţi şi uniţi în frãţietatea voastrã, pentru ca adevãrul propovãduit de voi sã fie totdeauna frumos – pentru ca Domnul la vremea Lui, sã vã înalţe (1 Petru 5, 6).

10 – Când va fi nevoie ca oamenii sã afle ultimul vostru cuvânt, şi ultima voastrã pãrere, – atunci staţi în picioare!
Adicã spuneţi-vã cu îndrãznealã şi cu tãrie ultima voastrã solie cãtre ei!
Şi aşa sã vã despãrţiţi de oameni.
Ultima lor pãrere despre voi, trebuie sã fie impresionantã, zguduitoare, neuitatã.

11 – Învãţaţi lucrurile mari ale lui Dumnezeu, sând jos cu toatã sinceritatea, bunãtatea şi bunãvoinţa.
Astfel adevãrul propovãduit de voi, va rãmâne mereu sus, atât în faţa oamenilor cât şi a lui Dumnezeu.

12 – Hristos nu cheamã la Sine pe cei care nu înseteazã, pe cei care nu au dorinţã arzãtoare şi puternicã dupã liniştirea conştiinþei lor, dupã odihna sufletului lor, dupã iertarea vieţii lor.
Fiindcã Domnul ştie cã atâta vreme cât omul nu simte arşiţa setei, zadarnic va fi îmbiat cu cea mai bunã apã – tot nu va bea.

13 – Dacã într-adevãr cineva înseteazã, atunci acela sã ştie de acum, şi sã se bucure: are unde sã meargã spre a-şi potoli setea sufletului însetat (Psalm 107, 9).
Are pe Hristos la care se poate duce, încredinţat deplin cã la El gãseşte cu adevãrat o desãvârşitã îndestulare în Apa Sa cea Vie şi o deplinã potolire a setei sufleteşti în ea.

14 – Dar când cineva doreşte Apa Vie a lui Hristos, atunci el trebuie sã asculte Cuvântul Domnului şi sã vinã îndatã ce aude chemarea Sa (Evrei 13, 3).
Cãci şi aşa e destul de târziu. Şi aşa a amânat prea destul de mult.
Trebuie sã vinã personal (Ezechiel 18, 20).
Nimeni altcineva nu poate veni în locul sãu, decît el singur.
Trebuie sã vinã cu sete. Cu dor adânc dupã Iisus şi dupã darurile Lui.
Trebuie, dacã vine, sã bea.
Cãci dacã vine şi nu bea, vine zadarnic…

15 – Dacã vine cineva la bisericã şi nu-i atent…
Dacã vine cineva la adunare, dar nu ia seama la ascultarea Cuvântului…
Dacã vine la Hristos – şi nu primeşte în inima sa harul Domnului, nici îndemnurile Lui, nici puterea Sa, – atunci vine zadarnic.
Fiindcã râurile darurilor sfinte, revãrsate acolo şi apele limpezi ale harului ceresc, şi izvoarele şi şuvoaiele binecuvântãrilor Domnului, – se vor scurge pe lângã el spre alţii.

16 – Pãrtãşia cu Hristos este ceva cu totul personal.
Nimeni nu va putea avea niciodatã o deplinã împãrtãşire cu Hristos, prin altã persoanã strãinã, dupã cum nimeni nu va putea bea niciodatã apã dintr-un izvor, cu gura altuia, ci numai cu propria sa gurã.

17 – Fiecare, personal trebuie sã creadã în Hristos dacã vrea sã aibã parte de mântuire prin harul Sãu Sfânt dupã cum fiecare personal, trebuie sã mãnânce pâine ca sã i se stâmpere foamea sa.

18 – Nu orice credinţã mântuieşte şi dã viaţã, ci numai credinţa care vine din învãţãtura adevãratã a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mîntuitorul lumii.
Numai credinţa în Rãscumpãrarea adusã de Jertfa Lui mântuitoare.
Numai credinţa în Moartea ţi în Învierea Lui pentru noi.
Numai credinţa în Mijlocirea lui Iisus la Tronul Mãririi.
Numai credinţa în Dumnezeirea şi în Puterea Lui Veşnicã.

19 – Cuvântul lui Hristos locuind din belşug în inima celui credincios el va avea o inimã plinã de înţelepciune, de iubire, de bunãtate, de curãţie şi de smerenie.
Tot ce se va revãrsa de la el spre alţii, se va revãrsa din plinãtatea acestui conţinut.
Şi va fi mereu cald, iubitor, frumos, folositor şi rodnic.

20 – Inima care este cu adevãrat bunã şi credincioasã, nu va scoate din ea nimic din obligaţie, nici din interes, nici din duh de ceartã, nici din slavã deşartã şi din ambiţie fireascã, ci va scoate din lacrimi, din jertfe, din iubire, din tãcere, din strãfundurile ei curate, – totul.
De aceea tot ce iese dintr-o astfel de inimã, va pãtrunde şi în inimile altora mişcându-le.
Fiindcã inimile omeneşti au între ele un alt grai decât buzele.
Doamne, dã-ne acest grai şi acest auz.
Amin.

error

Author: admin

One Comment

  1. ,,Prin mandrie si prin neascultare, acela care ii paraseste pe frati,este si el despartit de Dumnezeu si de Adevar. …starea in smerene este cea mai potrivita stare pentru orisicine vrea sa fie un urmas al Domnului ,,

    SMERENIA = cea mai mare virtute !

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *