Home UNITATEA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA DUHULUI

UNITATEA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA DUHULUI

UNITATEA ŞI ÎNŢELEPCIUNEA DUHULUI

1. Dacă veţi avea între voi o adevărată unitate şi înţelepciune în Duhul Sfânt, nimic nu vă va putea nimici.
Dacă nu veţi avea aceasta, nimic nu vă va putea salva.
Vrăşmaşul nu vă poate niciodată nimici prin puterea lui, ci numai prin slăbiciunile care vin din dezbinările voastre.

2. Oriunde sunt fraţii strânşi întreolaltă, acolo Duhul Sfânt Se revarsă totdeauna şi rămâne permanent.
Acolo toate hotărârile frăţeşti se iau împreună cu Duhul Sfânt (Fapte 15, 28).
Acolo rugăciunile sunt cutremurătoare.
Acolo sunt totdeauna puteri şi rodiri (Gal 5, 22).
Acolo este dragoste, belşug, creştere, înmulţire, sfinţire şi pace.
Acolo este Hristos (Mt 28, 20).
Acolo nu se greşeşte niciodată.

3. Luat în parte, fiecare dintre noi suntem slabi,
– dar împreună cu toţi fraţii, fiecare este un biruitor.
Singur, fiecare putem greşi, dar împreună cu fraţii, fiecare suntem feriţi de greşeli.
Despărţiţi de fraţi, totdeauna ne rătăcim, dar mer-gând cu frăţietatea, nu ne pierdem niciodată.
Orice ostaş adevărat şi bun va ţine totdeauna cadenţa şi alinierea cu coloana sa, mergând după Comandantul său şi după înaintaşii săi.
Dar îndată ce iese din coloană şi rupe alinierea – el devine un neascultător, un nesupus şi un dezertor,
– sfârşind prin a fi osândit.

4. Ce minunat exemplu de unitate dintre ei ne-au dat Sfinţii Apostoli, smeriţii şi uriaşii trimişi ai lui Hristos,
– şi ce tristă pildă ne dau astăzi mărunţii şi îngâmfaţii vorbitori confesionalişti şi sectarişti!
Ce mare este oricine se smereşte cu fraţii…
Şi ce mărunt este oricine se îngâmfă împotriva fra-ţilor!
Toate dezbinările şi sectele n-au ieşit din versetele Bibliei, ci au ieşit din trufia unor flecari zgomotoşi, depăşiţi de importanţa care li s-a dat.
Din ambiţiile unor răstălmăcitori interesaţi,
din căutătorii foloaselor lumeşti.

5. Domnul Iisus le vorbea ucenicilor Săi despre Împărăţia lui Dumnezeu, iar ei Îl întrebau despre împărăţia lui Israel.
O, ce mare durere este pentru Domnul când El caută să le îndrepte ochii ucenicilor Săi şi astăzi spre lucrurile de Sus, iar ei se uită mereu tot la cele de jos!
Când una le vorbeşte El – şi alta înţeleg ei;
Când una este Calea şi Ţinta Lui – şi altele sunt căile şi ţintele lor.

6. Împărăţia lui Dumnezeu cuprindea şi împărăţia lui Israel,
– dar interesele împărăţiei lui Israel erau atât de departe de Împărăţia lui Dumnezeu!
Cauza lui Hristos cuprinde totdeauna şi foloasele noastre, dar foloasele noastre sunt mereu străine de cauza lui Hristos.
Lucrarea Duhului Sfânt asigură deplin şi izbânda lucrărilor noastre, dar lucrările noastre sunt adesea spre paguba Lucrării Duhului Sfânt.
De aceea este în folosul nostru al tuturor ca să ur-mărim noi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, – căci atunci va câştiga şi împărăţia noastră.
Dar când căutăm mai întâi foloasele noastre, le vom pierde şi pe cele de acum
– dar şi pe cele viitoare.

7. O, ce minunată este înţelepciunea Duhului Sfânt şi atât de cumpătat se poartă ea în tot ce lucrează, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni!
Înţelepciunea aceasta nu întreabă ce nu se întreabă şi nu spune ce nu se spune.
Nu ispiteşte ceea ce nu trebuie aflat şi nu ascunde ceea ce trebuie ştiut.
8. Înţelepciunea Duhului nu citeşte cum nu este scris şi nu strâmbă ce este drept.
Ea nu pune adevărul în slujba ei, ci se pune pe sine în slujba adevărului.
Nu se ridică mai presus de fraţi, ci se coboară totdeauna mai prejos.

9. Înţelepciunea Duhului Sfânt spune totdeauna: Nu vreau să vorbesc. Ci vreau să ascult!
Înţelepciunea va iubi tăcerea, fiindcă în tăcere este cel mai mult har şi cea mai puţină ispită.
Şi va iubi rugăciunea, pentru că în rugăciune este cea mai multă odihnă şi cea mai puţină zbuciumare.
Le va iubi pe acestea trei: tăcerea, rugăciunea şi ascultarea, fiindcă în ele a trăit Hristosul său, Soarele său, Domnul său, – iar ele nu cunosc alt loc mai fericit decât la picioarele Domnului Iisus.

10. Sunt puţine lucrurile pe care noi nu trebuie să le ştim.
Acele lucruri sunt cele pe care Dumnezeu le-a păstrat numai sub cheia Lui.
Unul dintre acelea este şi viitorul.
Trecutul îl ştim, prezentul îl vedem, dar viitorul ne este ascuns dincolo de zidul în care este numai o poartă zăvorâtă, a cărei singură cheie o ţine Însuşi Tatăl.
El dă drumul de Acolo Timpului, ca să picure încet, clipă cu clipă,
– aducându-ne pas cu pas, fiecăruia, cele ce ne sunt rânduite acolo – şi ştiute numai de El.
Şi nimănui nu i-a fost îngăduit niciodată să ştie mai mult decât a găsit Tatăl potrivit să ne facă El de cunoscut şi nouă.

11. Curiozitatea omenească este ca o vulpe care tot umblă toată viaţa ei pe lângă un gard, ca să găsească o spărtură prin care să intre în locul oprit. În locul oprit al cunoaşterii viitorului.
Curiosul este ca o femeie iscoditoare care se tot uită prin gaura cheii ca să vadă ce este în ascuns.
Şi ca un hoţ care se tot foloseşte de chei false, pen-tru a deschide ceea ce este rânduit să rămână închis.
Faptul acesta nu numai că este necinstit – dar este şi păgubitor.

12. Totdeauna ceea ce afli prin ispitirea lui Dumnezeu sau prin mijloace vrăjitoreşti ori asemănătoare cu acestea
nu face decât să-ţi mărească nefericirea ta însuţi.
Vrăjitoria şi toate mijloacele oculte prin care omul caută să ştie ce nu este treaba lui a fost şi va fi totdeauna aspru pedepsită şi de legea lui Dumnezeu,
şi de legile omeneşti.
Şi de urmările acestui păcat peste conştiinţa aceluia care-l face.

13. Sunt în Sfintele Scripturi multe profeţii, ca o lumină aruncată de Soarele Bunătăţii Dumnezeieşti peste prăpăstiile care sunt în calea noastră, – spre a şti noi pe unde mergem şi a şti pe unde suntem.
Această lumină profetică pe unele părţi ale viitorului ni le luminează, iar pe altele ni le umbreşte.
Pe cele pe care ni le luminează trebuie să le cu-noaştem; pe cele pe care ni le umbreşte, nu trebuie.
Ei bine, – iată şi aici cum de nepotrivit ne purtăm noi adesea. În loc să rămânem smeriţi la cele ce ni le face cunoscut Cuvântul şi Duhul Sfânt, noi mereu ispi-tim pe cele pe care ni le ascunde El.

14. Că vom muri, asta o ştim toţi! Dar unde şi când, şi cum,
– aceasta n-o ştim nici unii dintre noi.
De ce ne-a ascuns Dumnezeu locul şi data, şi felul morţii noastre? Pentru că ştiinţa mai dinainte a acestora ne-ar face nespus de nefericiţi.
Atâta cât ştim, ne este îndeajuns pentru a crede şi a ne pregăti în aşa fel ca, atunci când va veni clipa morţii, locul morţii şi felul morţii noastre,
– aceasta să ne fie un zbor, şi nu o prăbuşire,
o înălţare, şi nu o cădere,
o încununare, şi nu o osândă.

15. De lucrurile pe care Tatăl Ceresc le-a păstrat sub a Sa stăpânire, e bine ca nimeni să nu se atingă.
Nu-i treaba noastră să ştim în ce zi, în ce lună şi în ce an va fi Venirea Domnului şi Sfârşitul lumii.
Treaba noastră este să credem că va veni, ca să ne pregătim în aşa fel, încât să fim gata oricând va fi să vi-nă.

16. Nu-i treaba noastră să ştim când va fi Întâia În-viere (Apoc 20, 6),
ci să credem că va fi şi să ne pregătim pentru a avea parte de ea.
Nu-i treaba noastră să ştim cine este 666,
– ci treaba noastră este să credem tot ce ni s-a spus, ca să ne pregătim, pentru ca să nu cădem atunci din lu-mină în întuneric, din har în păcat şi din Hristos în An-tihrist (Apoc 13, 16-18).
Cine citeşte să înţeleagă. Şi cine înţelege – să as-culte.

17. Martorul credincios şi Adevărat, Iisus Hristos, a venit în lume trimis de Tatăl nu ca să predice lumii despre Tatăl, ci ca să-L arate prin viaţa Sa, spunând: Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl…
cine Mă aude pe Mine Îl aude pe El…
cine vine la Mine vine la Tatăl, pentru că Eu sunt din El (Evr 1, 3; In 1, 14).
Martorii lui Hristos, cei credincioşi şi adevăraţi, au făcut şi vor face şi ei tot aşa.

18. O, ce mare deosebire este între un predicator sau vorbitor al lui Hristos – şi un mărturisitor al Lui!
Predicatorul spune cu gura lui ce-a făcut Hristos,
– dar mărturisitorul credincios arată cu faptele sale cum a făcut Iisus.
Vorbitorul zice cu buzele sale,
mărturisitorul împlineşte cu trăirea sa.

19. Predicatorul numai a auzit sau a învăţat de la alţii despre Hristos,
– dar mărturisitorul L-a cunoscut personal pe Iisus; şi tot ce spune şi arată el a auzit şi a învăţat de la Iisus Însuşi.
De aceea nu te opri la un predicator, ci mergi până la acela ce îl vei afla că este un mărturisitor al lui Hris-tos.
Numai acesta te va putea ajuta să ajungi şi tu cu adevărat la părtăşia cu Hristos.

20. Numai acela care ajunge la starea de a fi cu vrednicie un mărturisitor al lui Hristos dintre cei mai smeriţi, mai evlavioşi şi mai răbdători,
mai veghetori şi mai rugători,
– da, numai acela poate duce cu adevărat mărturia mântuitoare şi altora, mai departe.
Numai când începi de la Ierusalim ajungi până la marginile pământului.
Doamne Duhule Sfinte, umple-ne de puterea Ta – şi aşa ne trimite să mărturisim Cuvântul Sfânt.
Amin.

Lupta cea bună / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2007

error

Author: Editor

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *