ând i-a venit rândul Părintelui Iosif Trifa să cheme poporul nostru la pocăinţă, ca unul ce slujea în Biserica Ortodoxă ca preot, nu putea să-şi trezească neamul altfel decât în duhul trimişilor lui Dumnezeu de-a lungul celor două milenii ale Bisericii. Chemarea oamenilor pentru lupta cea mare a mântuirii sufleteşti a fost dintotdeauna scopul misionar al Bisericii şi se vede lămurit asta nu doar prin vieţile sfinţilor, care sunt la îndemâna tuturor cititorilor de carte, cât mai cu seamă în mesajul zilnic al Bisericii arătat în multitudinea textelor biblice care ne îndeamnă la pocăinţă.
Grăitoare în acest sens sunt desele mărturii ale multor credincioşi care admit în ce orbie sufletească trăiau, înainte de a fi atinşi de chemarea caldă la pocăinţă a Părintelui Iosif, cu privire la înţelegerea imnologiei liturgice care aceeaşi era şi înainte ca şi după convertirea lor la credinţă. Preoţii aceiaşi slujeau la altar, strana, la fel, aceeaşi rânduială ţinea; înţelegerea de acum a credincioşilor era însă alta. Copleşit de prezenţa lui Hristos şi răvăşit de cunoaşterea păcatelor personale, ostaşul lui Hristos – în sensul de membru al mişcării duhovniceşti numită Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române – se regăsea inevitabil în starea incipientă a vieţii sfinţilor. De fapt însăşi numirea de „ostaşi ai Oştii Domnului” aparţine Bisericii, în laudele multor sfinţi apărând această sintagmă preluată ca o revelaţie de Părintele Iosif pentru Mişcarea iniţiată de el. Însuşi organul de presă prin care-şi transmitea mesajul către ţară, foaia «Lumina Satelor», era glasul Bisericii ce-i chema la sânul ei pe cititori cu binecuvântarea ierarhului de atunci al Sibiului. Şi pentru că toate erau ale Bisericii căreia-i slujea, de aceea şi Mişcarea iniţiată de el s-a arătat ca o revărsare a Duhului Sfânt în albia Bisericii.
Ne amintim acum de chemarea făcută de Părintele Iosif în acel neuitat număr dintâi al foii «Lumina Satelor» din anul 1923, pentru că suntem în preajma amintirii trecerii lui la cele veşnice petrecută în ziua de 12 februarie 1938. Şi întotdeauna celui care ţi-a făcut un bine trebuie să-i porţi amintirea. Însă Părintele Iosif Trifa a făcut bine nu doar unora dintre membrii Bisericii care s-au înrolat, la chemarea sa, în lupta mântuirii sufleteşti, ci Bisericii întregi, pentru că Oastea Domnului s-a născut ca un aluat adăugat altora în frământătura ei, întru revigorarea vieţii de credinţă. Spun şi altora pentru că Dumnezeu are multe căi de a-i strânge pe oameni la Crucea Fiului Său Iisus Hristos în staulul Bisericii Sale. Fiecare cale e un aluat pus la locul şi la timpul lui în trupul Bisericii. Un aluat e monahismul aşezat întâi de Sfântul Antonie cel Mare îndată după libertatea dată Bisericii de marele împărat Constantin. E poate cel mai puternic aluat adeverit peste vremi ca păstrător şi trăitor al credinţei creştine şi rodind în sfinţi. Dar în mijlocul poporului şi-n viaţa de familie se simţea nevoia în vremea din urmă şi a unui altfel de aluat. Iar unul din acestea e şi Mişcarea iniţiată de Părintele Iosif Trifa, la Sibiu. Dar poate că e cel mai potrivit aluat, căci, iată, de aproape 90 de ani încoace, nenumăratele mii de familii şi de suflete prinse în mreaja Evangheliei dau mărturie cu jertfa şi sfinţenia vieţii lor că această revigorare sufletească este o haină potrivită credinţei noastre strămoşeşti.
În ce constă, dar, universalitatea chemării la Hristos promovate de Oastea Domnului? Ei, bine, tocmai în temeiurile biblice ale misiunii ei, care nu privesc doar un segment al Bisericii, respectiv pe cei intraţi în Oastea Domnului, ci pe toţi cei botezaţi în numele Sfintei Treimi şi care trebuie să-şi pună în lucrare darurile Duhului primite la Botez. Oare citatul paulin: „Suferă împreună cu mine ca un bun ostaş al lui Hristos Iisus. Nici un ostaş nu se încurcă în treburile vieţii, ca să fie pe plac celui care strânge oaste” (II Tim 2, 3-4), ori zicerea Sfântului Ignatie Teoforul: „Căutaţi să plăceţi Celui în a Cărui Oaste sunteţi, de la Care şi plata primiţi. Să nu fie găsit careva dezertor” etc. se referă numai la unii din Biserică, sau la toată suflarea creştinească? Credem că tocmai pentru că nu socotim că doar membrilor Oastei Domnului li se potrivesc aceste temeiuri biblice şi patristice, de aceea chemarea Părintelui Iosif de a ieşi din răutăţi şi a începe o viaţă nouă cu Domnul are caracter universal şi ostaşii Domnului au libertatea de a propovădui această chemare pretutindeni şi oricui.
Preot Petru RONCEA
