Dumnezeu a rânduit ca la nunta aceasta să venim din mai multe judeţe, din mai multe locuri, ca să sărbătorim şi noi alături de tinerii noştri dragi această sărbătoare a nunţii lor.
Pentru că ne vedem aşa de rar, fraţilor, şi chiar când ne vedem, timpul se scurge aşa de repede, aş vrea în câteva cuvinte să vă aduc aminte de câteva citate ale Sfântului Apostol Petru, după Pogorârea Duhului Sfânt, în prima lui cuvântare descoperită chiar de la Duhul Sfânt. A mărturisit următoarele: „Toţi acei care credeau erau o inimă şi un gând”… „Mulţimea celor care credeau!”… Cine a putut lucra la inima acestei mulţimi, ca să fie o inimă şi un gând? Oameni veniţi, din 18 naţiuni, la Sărbătoarea Cincizecimii la Ierusalim… Cine a putut lucra la inima lor, să se întoarcă fiecare la localitatea lor, la poporul şi la limba lor o inimă şi un gând, aşa cum Duhul Sfânt le-a descoperit în Ziua Cincizecimii, în ziua când s-a întemeiat Biserica Creştină?
Credinţa!… Toţi care credeau!… Cât de puternică este credinţa! „Toţi care credeau erau o inimă şi un gând!” Ce lucrare uriaşă face credinţa în inima omului care Îl primeşte pe Domnul Iisus ca Mântuitor!
Mai departe aminteşte cum „toţi care credeau erau la un loc”…
Noi am fost treziţi într-o familie duhovnicească prin propovăduirea cuvântului înaintaşilor noştri. Noi am fost treziţi fiecare din satele noastre, din oraşele noastre sau din cătunele noastre, – am fost treziţi de către Cuvântul lui Dumnezeu pentru o nouă viaţă şi ne-am bucurat nespus de mult încă de la începutul Lucrării, când adunările se anunţau şi se publicau în reviste şi în foaia noastră dragă «Oastea Domnului» sau «Isus Biruitorul»… şi ne întâlneam cu prilejul unei nunţi – sau când ne-am întâlnit cu prilejul celor patru congrese care s-au ţinut la Sibiu în anii 1932, 1933, 1934, 1935, când, la fel, din toate colţurile ţării, fraţii veniţi ne-au bucurat cu o bucurie nespus de mare…
Şi „toţi au fost o inimă şi un gând”… Cine a făcut descoperirea aceasta în inimile noastre, ca la întâlnirile noastre să avem acelaşi fel de gândire, acelaşi fel de vorbire? Cine oare? Oare nu Duhul lui Dumnezeu, nu Duhul Sfânt? Duhul despre care a spus Mântuitorul: „Am să vă mai spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta”. Ci când va veni Duhul Adevărului, când va veni Duhul Sfânt, vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu şi vă va descoperi lucrurile viitoare”.
Duhul lui Dumnezeu a lucrat cu atâta putere şi în mijlocul acestei Lucrări a Oastei Domnului, căci întâiul stătător în Lucrarea aceasta, Părintele Iosif, la primul Congres, din 1932, a mărturisit următoarele cuvinte: „Lucrarea aceasta este un răsad al Duhului Sfânt. Lucrarea aceasta nu-i o lucrare omenească, ci este o Lucrare pornită de la Duhul Sfânt”… Şi s-a adeverit lucrul acesta când, de la un colţ al ţării până la celălalt, la toate întâlnirile noastre, eram o inimă şi un gând.
La inimile primilor credincioşi, din primele veacuri, Dumnezeu a lucrat prin Cuvântul Său, căci n-au mai pus nici un preţ pe averile lor, ci fiecare din localitatea sa îşi vindea averile, şi banii îi puneau la picioarele apostolilor, care apoi se împărţeau săracilor.
Fraţilor iubiţi, priviţi şi ascultaţi felul cum au trăit ei „o inimă şi un gând”:
„Erau în fiecare zi nelipsiţi de la templu”…
„Frângeau pâinea acasă”, căci nu erau biserici ca astăzi, cum avem noi. Erau atunci temple păgâne.
„Luau hrană cu bucurie şi cu curăţia lor de inimă…” Şi fiţi atenţi următorul citat important:
„Şi Dumnezeu adăuga la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi”…
Ce binecuvântată era adunarea, rodul Cincizecimii, după Pogorârea Duhului Sfânt! Când citeşti cuvântul acesta, parcă te umpli de dragostea cea mai fierbinte. Cât de înaintată trebuie să fi fost Biserica aceasta, când erau toţi „o inimă şi un gând”!
Acolo nu erau păreri deosebite… Nu erau vederi deosebite… Nu spuneau că unul este al lui Petru, altul al lui Pavel, altul al lui Apolo… Dumnezeu a lucrat în inimile lor şi prin Apostolul Petru, şi prin Apostolul Pavel, şi prin Apolo. A lucrat Domnul prin Apostolul Pavel, care a pus o stavilă dezbinărilor pe care răufăcătorii le făceau în Biserica lui Dumnezeu, când Apostolul Pavel a strigat: „Fraţilor, cine s-a răstignit pentru voi? Petru, Pavel sau Apolo? Cine v-a răscumpărat pe voi din păcatele voastre?” Ei au fost lucrători în via lui Dumnezeu: „unul a sădit, altul a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”…
Fraţilor iubiţi, puneţi-vă pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu!… Căci spune Cuvântul: „Mulţimea celor ce credeau stăruiau în învăţătura apostolilor”…
Dacă Dumnezeu a voit, după Primul Război Mondial, să pornească această Lucrare prin Părintele nostru Iosif – când el a pus Biblia în mâna poporului, ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu după bezna întunecată a lipsei Cuvântului lui Dumnezeu – acum am pus mâna pe candelă, aşa cum spune psalmistul David: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele”. Şi a pus Biblia în mâna poporului, şi a pus lumina în mâna celor ce umblau pe căi întunecoase, departe de Dumnezeu…
Cei care am trăit atunci ne aducem aminte ce bogate erau timpurile acelea. Când era o adunare ca aceasta, nu conteneau toţi să se roage Domnului, pentru ca Duhul lui Dumnezeu să descopere fraţilor lucrurile trebuincioase adunărilor. „Stăruiau în învăţăturile apostolilor” toţi credincioşii şi ascultătorii Cuvântului lui Dumnezeu.
Lucrarea aceasta a fost un nume de răsunet pentru ţara noastră. Poate cunoaşteţi unii trecutul acestei Lucrări, în ce vremuri grele a trăit şi în ce condiţii vitrege s-a născut. Şi aşa cum unele plante trăiesc în apă şi cresc în apă… aşa a fost şi Biserica lui Dumnezeu: totdeauna a trăit în strâmtoare. Durerea, lacrimile şi prigoanele au fost medii prielnice în care s-a născut, a trăit şi a crescut Biserica lui Hristos, adunarea lui Dumnezeu.
Niciodată n-a fost iubită şi înţeleasă Lucrarea lui Dumnezeu, pentru că, pe pământul acesta, diavolul, care răcneşte ca un leu, a căutat să strice lucrarea lui Dumnezeu, a căutat să-i dezbine pe oamenii lui Dumnezeu în diferite grupuleţele şi bisericuţele sau crezuri diferite.
Credinţa era una, dar oamenii care n-au primit lămurirea de la Duhul Sfânt şi n-au stăruit în învăţăturile apostolilor şi ale înaintaşilor noştri au ajuns în starea aceasta atât de primejdioasă, de a se împotrivi lui Dumnezeu.
Fraţilor iubiţi care v-aţi strâns de pe atâtea meleaguri, întâlnirea noastră e de scurtă durată; veţi pleca fiecare pe meleagurile pe care vi le-a încredinţat Dumnezeu ca să le lucraţi. Noi vă îndemnăm, fraţilor dragi şi surorilor iubite, şi tinerilor dragi, care aţi avut parte de o chemare atât de sfântă, vă îndemnăm să duceţi Cuvântul acesta al lui Dumnezeu, să nu uitaţi că Biserica de la început era o inimă şi un gând.
Puneţi-vă întrebarea şi frăţiile voastre care sunteţi aici dacă fiecare avem o inimă şi un gând, dacă avem gândul lui Hristos, cum Apostolul Pavel spunea: „Să aveţi în voi gândul care era în Hristos!”.
Care a fost atunci „gândul lui Hristos”? Ca să mântuiască pe cei păcătoşi, pe cei pierduţi. Tot misiunea aceasta a avut-o şi Oastea Domnului, deşi am fost învinuiţi – şi încă mai suntem şi astăzi – că trăim într-o capişte de idoli, că n-am ieşit din Biserica Sfinţilor Părinţi, că trăim între idoli, unde sunt numai idoli peste tot, că icoanele şi Crucea sunt idoli…
Noi am înţeles din partea Domului nostru Iisus că El, Mântuitorul nostru, a venit să mântuiască pe cei pierduţi, pe cei păcătoşi, pe cei bolnavi, care au trebuinţă de doctor, nu pe cei sănătoşi. Noi nu ne-am spurcat că am intrat în Biserica sfântă – numită, după părerea altor rătăciţi, capişte de idoli –, noi nu ne-am întinat cu nimic, după cum un bulgăre de aur, dacă îl tăvăleşti prin noroi, tot îşi păstrează proprietatea lui, dacă e curat bulgărele de aur. Aşa L-am înţeles noi pe Dumnezeu. Aşa L-am primit pe Hristos în inima noastră – şi am intrat oriunde erau suflete de salvat pentru Hristos. Ne-am păstrat calităţile duhovniceşti pe care le-am primit din partea Cuvântului lui Dumnezeu.
Deci, fraţilor dragi, înţelegeţi-ne bine ce avem pe inimă şi în gând: Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu pentru un viitor mai îndepărtat. Lucrarea aceasta a ridicat-o Dumnezeu – cum recunosc unii, chiar ierarhii Bisericii noastre –, căci, în situaţia în care se află Biserica, Lucrarea aceasta o mai poate salva din impasul în care se găseşte, după atâta moleşeală duhovnicească.
Vă rugăm, fraţilor: ca să fiţi o inimă şi un gând, trăiţi în legătură cu Dumnezeu prin Duhul Sfânt. Rugaţi-vă mereu lui Dumnezeu alături de cei care au mâinile ridicate spre ceruri, bătrânii de odinioară, bătrânii de astăzi, care nu mai pot merge la adunare, dar ard pe altarele lui Dumnezeu, înălţând tămâia rugăciunii lor, pentru ca Biserica lui Dumnezeu să fie o inimă şi un gând.
Ce greu va fi odată în faţa Domnului, dacă noi, în chipul acesta, am sfâşiat în mii de părţi cămaşa lui Hristos… Dacă nici romanii, popor păgân, n-au sfâşiat cămaşa Domnului, care era dintr-o singură bucată, atunci, fraţilor, este potrivit Cuvântului lui Dumnezeu să păstrăm unitatea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, să nu sfâşiem noi unitatea sfinţeniei lui Dumnezeu în grupuleţe. Nu vom face noi aceasta. Poate s-au strecurat şi prin adunările frăţiilor voastre oameni cu gânduri şi încredinţări străine, oameni cu dragoste prefăcută, oameni cu credinţă nesănătoasă, ca să atragă pe ucenici de partea lor. Dar Apostolul Pavel spune: „Aduceţi-vă aminte că n-am încetat să sfătuiesc pe oricare dintre voi cu lacrimi”… Aşa, fraţilor, să înţelegem şi noi unitatea de credinţă în această Lucrare. Avem înaintaşi glorioşi. Pământul ţării noastre e presărat cu mormintele înaintaşilor noştri care au murit pe câmpul de bătălie duhovnicească ţinând sus steagul biruinţei, Crucea Domnului; şi în inimile adunărilor a fost pus un Nume care, mai presus de orice nume, este Iisus cel Răstignit. „N-am vrut să ştiu altceva între voi, decât pe Iisus cel Răstignit”.
Oameni care n-au acest gând, am găsit undeva într-o adunare. Şi, în lipsa unor fraţi, pentru câteva clipe, au început numaidecât, prin antenele lor, să tulbure adunarea cu întrebările lor vinovate: „Ce este parastasul? Ce este Crucea?” Şi aşa mai departe… Fraţii au început să discute cu ei…
Fraţilor dragi, să fim bine înţeleşi: noi nu propovăduim parastase, noi nu propovăduim forme; noi propovăduim conţinutul, – adică pe Iisus cel Răstignit. Şi, dacă vrea cineva să ne întrebe de Iisus cel Răstignit, vă vom putea spune despre El, Care a dat preţul de răscumpărare pentru noi.
„N-am vrut să ştiu nimic altceva între voi, decât pe Iisus cel Răstignit” – a fost cuvântul testamentar spus de Părintele Iosif, ca şi de Sfântul Apostol Pavel. Acesta a fost printre ultimele cuvinte testamentare ale Părintelui Iosif, care, ca o santinelă credincioasă, a căzut pe câmpul de bătălie duhovnicească după ce trupuşorul lui purta şapte răni, şapte operaţii. Dar după toate acestea, zicea cu Sfântul Pavel: „În fiecare zi mă apasă grija pentru Bisericile lui Dumnezeu”.
Frumoasele învăţături pe care le-am primit de la Dumnezeu prin vasul acesta au fost stropite de sânge, spun martorii care au fost lângă el. În nopţile când noi dormeam liniştiţi, el stătea cu genunchii ridicaţi, [sprijinind] coala de hârtie care dimineaţa era stropită de sânge… Sânge care ieşea din pieptul lui, ca să trimită fraţilor, la fronturile de luptă, hrană duhovnicească pentru creşterea duhovnicească.
Ne va osândi pe noi odată Dumnezeu dacă am călcat cuvântul spus de Apostolul Pavel: „Priviţi la înaintaşii voştri, la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. Înaintaşii noştri au fost oameni de mare valoare înaintea lui Dumnezeu. Şi, ca dovadă că au vorbit de la Dumnezeu, trimişi de Duhul Sfânt, vă pun înainte pe Gamaliel, care a spus aşa când fariseii şi cărturarii şi-au pus în gând să-i omoare pe apostoli: „Bărbaţi galileeni, băgaţi de seamă ce vreţi să faceţi! Nu vă atingeţi de oamenii aceştia! Căci s-a ivit Iuda Galileeanul, s-au ivit atâţia care au dus mult popor în rătăcire. Dacă lucrarea aceasta (cea făcută de apostoli) e de la Dumnezeu, nu o veţi putea nimici; dar dacă este de la oameni, se va nimici ea singură.”
Iată dovada grăitoare că Lucrarea aceasta nu e de la oameni, căci nu s-a nimicit singură… Iată dovada că e de la Dumnezeu, căci a trăit, trăieşte şi va trăi. E vie, pentru că Cel ce ne alimentează pe noi este Duhul Sfânt, Care pune în inima noastră dorinţa după unitate duhovnicească, ca şi în cer să fim una, cum suntem acum aici una.
Nu uitaţi, fraţilor dragi, de înaintaşii noştri care ne-au vestit nouă Cuvântul lui Dumnezeu cu preţul vieţii lor! Aşa au învăţat ei din partea Domnului.
Şi astăzi sunt oameni aleşi şi puşi de-o parte pentru măreaţa Lucrare a lui Dumnezeu. Dumnezeu a ridicat în Lucrarea aceasta (după cum spunea Părintele Iosif că a văzut undeva, în Elveţia sau în Italia, o statuie: un bou înjugat, iar în urma lui, un plug şi scris dedesubt: „Gata şi pentru plug, şi pentru jertfă”), Dumnezeu a ridicat acest voluntariat duhovnicesc şi pentru plug, şi pentru jertfă, ca să ţinem sus acest Cuvânt Viu al lui Dumnezeu, să mărturisim Cuvântul lui Dumnezeu urmaşilor noştri, vouă, tinerilor de azi, care ne veţi lua locul mâine. Noi, cei vârstnici, nu vom mai trăi mult pe pământul acesta. Se va deschide şi pentru noi un mormânt.
Aşa după cum ne învaţă Sfântul Pavel: „Supuneţi-vă stăpânirilor, căci şi ele sunt lăsate de Dumnezeu (…) şi teme-te, căci sunt puse de Dumnezeu şi nu degeaba poartă sabie, ci ca să pedepsească pe făcătorii de rele şi să laude pe făcătorii de bine”. Cei care munciţi pe ogoare, faceţi-vă datoria conştiincioşi. Oriunde vă câştigaţi o pâine, dar câştigaţi-vă o pâine cinstită. Să nu furaţi nimic din colective, nici din fabricile unde vă găsiţi, căci aşa ne învaţă Dumnezeu: „Cine a furat, să nu mai fure. Să muncească cu mâinile lui, să mănânce o pâine cinstită şi să dea celui lipsit”.
Ce învăţături minunate am primit noi din partea Cuvântului lui Dumnezeu lăsat prin înaintaşii noştri!
Deci noi ne despărţim şi fiecare vă veţi duce pe ogoarele frăţiilor voastre, dar dorim să fim o inimă şi un gând, dorim să vă simţim şi pe frăţiile voastre, cei din Moldova care aţi venit până aici, că aceeaşi inimă bate în noi. Dorim să vă simţim şi pe cei din Nordul Ardealului, că o inimă bate în noi. Sfântul Pavel spune: „Sunt departe cu trupul de voi, dar cu duhul sunt cu voi şi privesc cu bucurie buna rânduială care domneşte în mijlocul vostru”.
Mergeţi pe ogoarele în care vă găsiţi, la fabricile unde lucraţi… căci şi de acolo ne simţim una; prin duhul, ne deplasăm cu viteza gândului în cel mai depărtat colţ al ţării noastre, la cei dragi şi scumpi pe care-i avem pe inimile noastre. Şi faceţi-ne bucuria deplină să vă vedem că aveţi o inimă şi un gând.
În ce-i priveşte pe oamenii care vor să fărâmiţeze Biserica sau Lucrarea lui Dumnezeu, sau pe fraţii noştri care au fost câştigaţi cu atâtea jertfe, urmaţi învăţătura Sfântului Pavel, biblică şi testamentară, în care spune aşa: „De cel care face tulburare şi dezbinare, după a doua şi a treia mustrare, depărtează-te de el”. „Nu-i zice nici «Bun venit», dacă vine în casă la tine, căci te faci părtaş păcatelor lui”.
Fiţi atenţi cât de curată este Evanghelia! Cât de curat trebuie să păstrăm noi învăţătura sănătoasă, ca să putem să o lăsăm aşa cum am primit-o celor ce ne urmează, să o lăsăm sănătoasă urmaşilor. Ca să ne bucurăm odată de Faţa lui Dumnezeu pe care am iubit-o aşa de mult.
Fraţi lucrători sunt mulţi, iar dacă unii nu vor ajunge la cuvânt, iertaţi-ne, căci n-am venit să vorbim aici, ci am venit să ascultăm Cuvântul Sfânt, ca să putem duce ceva pe meleagurile noastre. Şi de aici, slavă lui Dumnezeu că avem ce duce, din bogata adunare, cu prilejul nunţii noastre.
Eu am venit de departe, fraţii noştri dragi; l-am cunoscut pe mirele nostru, fratele Martin, de pe meleagurile Reşiţei şi pe sora mireasă, sora Lenuţa, care a fost o declamatoare a poeziilor noastre. Am venit şi noi să vă sărbătorim nunta, dragilor miri. Şi am venit ca să ne rugăm pentru ca pasul pe care îl faceţi să fie binecuvântat de Dumnezeu, să fiţi şi voi una. Aţi fost doi, în două familii diferite. Acum vă faceţi una, nu mai sunteţi doi, ci sunteţi una.
Ţine minte, dragă mire: odată ce ai făcut un legământ cu soţia ta, ţi s-au înjumătăţit drepturile şi ţi se dublează obligaţiile. Tot aşa şi surorii noastre mireasă faţă de soţ ca soţului faţă de soţie.
Acum să luăm seama fiecare la viaţa de căsnicie, ca să fim un model fiecare în viaţa de căsnicie. I-am sfătuit pe tinerii noştri întotdeauna: Băgaţi de seamă, dragilor tineri, nu vă uitaţi la frumuseţe când porniţi să vă alegeţi un tovarăş de viaţă. Nu te uita la situaţie. Uită-te la caracterul omului. Pentru că, să ştie oricine: în Lucrarea aceasta nu există divorţuri. N-am mai avut de nu ştiu când, în Lucrarea aceasta, divorţuri între fraţii noştri. Toţi au înţeles Cuvântul lui Dumnezeu şi şi-au dat bine seama că ei au făcut pasul căsniciei şi că a fost o binecuvântare pentru ei. Şi spun cuvântul acesta ca să înţeleagă toţi: nu mai există divorţuri în Lucrare.
Ai divorţat de femeia ta? Ai divorţat de Dumnezeu.
Ai divorţat de soţul tău? Ai divorţat de Dumnezeu.
Ai călcat legământul despre care spune Cuvântul Sfânt: „Ce a legat Dumnezeu, omul să nu despartă”. Şi, dacă din vina ta, soţule sau soţie, se calcă legământul acesta, vei răspunde aspru în faţa lui Dumnezeu.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii noştri tineri, să vă binecuvânteze pasul acesta, aşa cum s-a spus la biserică, în slujba minunată: ca pe Rebeca şi pe Rahela. Şi am dori să avem cât mai multe căsnicii de felul acesta, binecuvântate, din care să se nască copii care să aibă mame credincioase, care să crească fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu.
Domnul Dumnezeu să ne binecuvânteze şi, dacă rar ne vedem aici, noi suntem totdeauna împreună când suntem la rugăciune în faţa lui Dumnezeu şi alături toţi unii de alţii.
Aş vrea să completez, mai departe, unele lucruri de care aş vrea să ţineţi cont la locurile unde veţi merge. După felul în care fraţii noştri s-au purtat peste tot, după învăţăturile date de înaintaşii noştri în Lucrarea Oastei, după anii grei de cercetare, autorităţile bisericeşti şi ale statului s-au gândit să ne dea o oarecare libertate în părţile noastre; şi s-au dat dispoziţii ca toate bisericile să fie deschise pentru fraţi.
Unii preoţi înţeleg, alţii poate că nu vor înţelege. Fraţii însă să dea dovadă de ascultare. Este o problemă însă care ne face greutăţi: fraţii noştri care au fost largi la inimă i-au primit pe toţi care au venit în adunările noastre. Şi, unde n-au fost fraţi care să-i studieze pe acei străini veniţi în adunare cu gânduri rele, acolo s-au produs multe dureri şi lacrimi în inimile noastre, în Lucrarea Oastei Domnului.
Am găsit fraţi care vin la adunare şi merg la biserică, dar şi „vorbesc în limbi”…
Am găsit fraţi care merg la biserică şi fac „cina” acasă…
Am găsit fraţi care, după treizeci de ani, au primit „botezul”…
Poate majoritatea ştiţi! Dar eu vă întreb: Ce vor spune autorităţile Bisericii când vor vedea că din sânul nostru se nasc astfel de elemente?
Pentru aceasta s-a luat hotărârea… Suntem toţi largi la inimă, dar trebuie să fim cu multă băgare de seamă la învăţăturile pe care le dau alţii, că nu vin cu gând curat în adunările noastre.
Chiar acum, de curând, unii ne-au produs o durere adâncă în ţara întreagă… După treizeci de ani de umblare împreună, acum ne-au făcut o durere foarte mare, încât se pune un mare semn de întrebare: Ce se va alege după aceasta?
Deci rugăm pe toţi fraţii, după hotărârile care s-au luat de către fraţii de răspundere: rupeţi orice legătură cu oameni din alte lucrări! Am găsit un „frate” pe meleagurile din Nordul Ardealului, martor de-al lui Iehova, care ţinea adunări cu fraţii, că nu erau acolo fraţi lucrători…
Fraţilor dragi, nu mai faceţi compromisuri de acestea cu Lucrarea, că faceţi o greutate Lucrării întregi. Cei care au plecat din Lucrare, care vor primi „botezuri”, să se şi ducă atunci la cei care se botează oameni mari…
Cei care n-au fost mulţumiţi cu învăţătura pe care noi am primit-o de la înaintaşii noştri, ci ar tot vrea să facă „cina” acasă, să plece din mijlocul nostru, să nu ne mai facă greutăţi. Noi nu ţinem cu forţa pe nimeni în Lucrare, însă n‑am vrea mereu rupturi.
Noi am pierdut de la începutul Lucrării, pentru dragostea noastră fierbinte, mai mult de un milion de oameni. Când mergi şi la alte adunări, auzi mereu pe cei care se laudă: „Şi eu am fost ostaş”… „Şi eu am fost în Oastea Domnului”… Dar i-au furat alţii. Dar pentru ca să punem odată stavilă lucrului acestuia, s-a mai repetat şi s-a mai spus: Nici o legătură cu oamenii aceştia să nu aveţi.
Ca într-o familie sunteţi satul acesta, Vălani… Sunt multe familii în sat, dar tot satul se cheamă Vălani… Însă fiecare familie se conduce după capacitatea şi puterea proprie.
Noi nu suntem duşmanii nimănui. Le-am deschis porţile întotdeauna, dar şi-au bătut joc de dragostea noastră, au lăsat numai lacrimi, dureri şi ruine în urma lor… Şi pentru aceasta ne aducem aminte de cuvântul Apostolului Pavel, care, spre sfârşitul vieţii sale, i-a strâns pe episcopii din Milet şi le-a spus aşa: „Ştiu că după plecarea mea se vor vârî lupi răpitori, care nu vor cruţa turma. Se vor ridica din mijlocul vostru oameni care vă vor învăţa lucruri stricăcioase”…
Cuvintele acestea sunt valabile pentru toate timpurile, pentru că aşa se vor ridica în Biserica Domnului, oameni care nu-L caută pe Hristos, ci caută sufletele, ca să le piardă mântuirea, chemându-i la ei, ca să se laude cu trupurile altora, aşa cum arată Cuvântul lui Dumnezeu. Noi nu-i scoatem din adunare, dar să-şi ocupe un loc, dacă vin, şi să stea liniştiţi acolo, fără să scoată un cuvânt… Drept la cuvânt sau la rugăciune, aceşti oameni nu vor avea, pentru că ne-au înşelat de prea multe ori. Au venit ca miei blânzi, s-au împrietenit cu noi, ca, pe dedesubt şi pe la spate, să lucreze la împrăştierea şi sfâşierea turmei, la rătăcirea fraţilor şi fărâmiţarea adunării… Noi am dat dovadă de prea multă înţelegere cu ei…
După cum şi episcopul Clujului a mărturisit: „Ştim că sunt oameni în Lucrarea Oastei Domnului… Ştim că sunt oameni care au rămas pe poziţiile arătate de Părintele Iosif… Ştim… Dar iarăşi ştim că sunt unii care s-au abătut şi au produs multă dezbinare în Biserica Domnului…”
Aceasta e hotărârea luată. Nu-i puteţi opri, să nu vină între noi; pot să vină, dar cuvânt nu vor avea, atâta vreme cât nu sunt sănătoşi în credinţă.
Şi încă un lucru, fraţilor! Tot aşa, nu este potrivit ca voi, cei născuţi în Biserica noastră, în Lucrarea Oastei Domnului, să mergeţi voi la adunări străine… Ce căutaţi acolo?… Pentru că pe oamenii aceştia care tot caută şi nu mai găsesc, noi i-am asemănat cu un cerşetor care merge din casă în casă: de-aici ia o coajă, de dincolo o prăjitură, de dincolo mai ştiu eu ce… Şi, la un moment dat, el nu mai ştie ce-i mai bun, pentru că luând din toate, dar nesăturându-se niciodată, şi-a pierdut gustul cel curat şi foamea cea curată. Mănâncă şi dintr-una – şi aceea-i bună… Mănâncă şi din cealaltă, şi din cealaltă… Şi uită de mâncarea lui sărăcăcioasă, dar sănătoasă… Căci după ce îşi termină umblarea aceasta, bietul cerşetor tot la coşul lui, la traista lui se întoarce, ca să se sature – dar nu-i mai este foame, că şi-a stricat-o…
Aşa sunt oamenii!… Le dă dreptate unora, pentru că sunt linguşitori şi prefăcuţi când caută să-i lămurească pe fraţii puţin cunoscători despre botez, despre vorbirea în limbi, despre ţinerea sâmbetei, despre alte şi alte lucruri… despre o lucrare universală – că astăzi trebuie să se unească toate sectele cu Bisericile… În principiu, ele sunt unite, pentru că toţi au pornit în rătăcirea lor din Biserica Domnului… Dar noi avem dovadă grăitoare că aici, în Biserica noastră Ortodoxă, noi ne putem naşte din nou, întorcându-ne la Dumnezeu prin această Lucrare a Oastei Domnului.
Deci vă rugăm stăruitor, fraţilor, să vă feriţi de astfel de oameni care vă tulbură, căci nu vin cu gânduri curate. Mereu vin fraţii cu plângeri apoi: „La noi aşa s-a întâmplat”… Dar fraţii sunt de vină, că n-au dat ascultare sfaturilor şi învăţăturilor pe care le-am primit încă de mult, să rupem orice legătură cu astfel de oameni.
Nu vedeţi frăţiile voastre că toate cântările lor, în cărţile lor, sunt de-ale noastre? Le-au falsificat textele, care au fost aşa de minunate, le-au modificat melodiile, ca fiind proprietatea lor. Şi nu odată s-a întâmplat ca să vină un oarecare şi să spună:
– Ce cântări frumoase avem noi!…
– Dar ce cântări?…
– Ia să auzi numai… Şi cântă o cântare cu textul fratelui Traian, pe melodia pusă de fraţi, dar aşa de modificată…
– Dar bine, frate, dar asta-i cântare de la Oastea Domnului…
– Nu-i adevărat, că e de-a noastră. Am auzit-o de la…
Şi iată-i cum se fac proprietari pe ce nu-i a lor. Deci meditaţiile noastre le iau, cântările le iau – şi pe urmă iau şi sufletele, pentru că „la ei este adevărul”!…
Fraţilor, e dureros că în vremile acestea, când Biserica trebuia să fie una, se mai întâmplă şi astfel de lucruri, din pricină că fraţii nu studiază bine şi nu dau ascultare fraţilor care au mai fost muşcaţi în atâtea rânduri de aceşti lupi răpitori…
Cred că acuma aici sunt fraţi din toate părţile ţării: şi din Maramureş, şi din Moldova, şi din Galaţi, şi din Ardeal, şi din Banat. Vă rugăm din toată inima, din partea fraţilor care au pe inimă Cuvântul lui Dumnezeu şi Lucrarea lui Dumnezeu, ca sfaturile acestea să fie imediat aplicate, ca să putem păstra unitatea: nici sectarii printre noi, nici noi printre sectari. Dacă nu vom face aşa, să ştiţi că iarăşi ni se vor închide uşile bisericilor şi va trebui să plângem la uşile încuiate. Fraţilor, nu autorităţile sunt de vină când nu ne înţeleg, ci noi, pentru că ne-am amestecat şi ne-am abătut de la calea cea de mijloc, ne-am dat ori spre dreapta, ori spre stânga…
Deci vă rugăm, puneţi-vă pe inimă lucrul acesta şi încadraţi-vă în linia Lucrării Oastei Domnului şi a Bisericii noastre Ortodoxe.
Unii dintre ei sunt foarte ambiţioşi… Chiar duminica trecută am petrecut un caz trist la Sibiu, unde unii fraţi s-au rupt de noi şi totuşi nu vor să plece de la adunare, din adunare:
– Eu în Oaste m-am născut, eu în Oaste vreau să rămân…
– Dar bine, frate, în Oaste ai învăţat tu lucrurile acestea?… După treizeci de ani să faci botezul? Ce mai poţi să spui fraţilor tăi din Oaste? După treizeci de ani să mai faci cina la tine acasă? Şi totuşi să spui că faci parte din Oaste?… Din care Oaste oare? Că la Oaste nu e aşa!
Iată nişte oameni care niciodată n-au făcut parte din Oastea Domnului, din această Lucrare scumpă. Căci dacă ar fi făcut parte, ar fi rămas statornici la învăţăturile primite, statornicie de care fraţii dau dovadă prin ascultarea lor până la moarte de tot Cuvântul lui Dumnezeu în adunările Oastei Domnului. Cea mai frumoasă floare din grădina lui Dumnezeu e statornicia! Câţi însă o au? Câţi însă o pot arăta?
Îmi pare rău că a trebuit să vă spun lucrurile acestea, dar sunt necesare, fraţilor, căci prea multe lacrimi, prea multe dureri, prea multă dezbinare, prea multă ceartă între fraţi vine tocmai din pricina unor oameni care nu ştiu ce vor; şi atunci îi mai rătăcesc şi pe alţii… Sau poate că ştiu bine: gândul lupului e între ei.
Fraţilor dragi, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările trimise nouă prin nunta aceasta. De aceea Îi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru această întâlnire şi vă îmbrăţişăm pe toţi, fraţilor, cu dragostea lui Hristos, ca să putem duce ceva fiecare dintre noi la casele noastre, în adunările noastre.
Slăvit să fie Domnul!
22. O INIMĂ ŞI UN GÂND
Vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Vălani – 20 mai 1978
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol 1
