Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home VALOAREA ŞI RESPECTUL (II)

VALOAREA ŞI RESPECTUL (II)

VALOAREA ŞI RESPECTUL (II)

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz
de la adunarea onomastică
a fratelui Popa Petru,

Săucani – 29 iunie 1985

Am ascultat aici nişte cuvântări atât de frumoase despre viaţa Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, dintre care nu ştii care a fost mai mare în faţa lui Dumnezeu, pentru că rostul lor, via­ţa lor, mărturia lor, lumina lor, moştenirea lor minunată a fost la fel de valoroasă şi de sfântă şi va rămâne pentru vecii vecilor la fel de mare şi de însemnată pentru noi toţi.

Astăzi sărbătorim ziua când oamenii aceştia, sfinţii aceştia, apostolii aceştia mari ai lui Dumnezeu au pecetluit cu moartea lor, cu jertfa lor, cu sângele lor mărturia minunată, dragostea minunată, vestirea minunată pe care, pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lor şi al nostru, ne-au arătat-o şi ei, după pilda Lui, în felul cel mai înalt şi mai frumos.

Amândoi aceşti sfinţi ai lui Dumnezeu au fost mari. Într-o zi ca asta, au fost martirizaţi. Sfântului Apostol Petru i s-a luat viaţa în chip asemănător cu a Domnului. Sfârşitul său [a fost] ca răstignirea Mântuitorului nostru. Ce moarte vrednică şi sfântă a avut acest mare om al lui Dumnezeu! Ce sfârşit biruitor şi strălucit a avut viaţa acestui mare şi Sfânt Apostol!

Sfântul Apostol Pavel a avut o altfel de moarte: i s-a tăiat capul cu sabia. Dar până în cea din urmă clipă a vieţii lor, ei au rămas statornici credincioşiei lor faţă de Dumnezeu, faţă de Mântuitorul Căruia s-au predat. Şi-au păstrat până la sfârşit legământul pe care l-au făcut, spunând mereu: „Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. Cuvântul Lui este etern. Legământul Lui cu noi e veşnic. Aşa trebuie să fie şi cuvântul nostru cu El, şi legământul nostru cu El, şi ascultarea noastră de El”. Ce minunată pildă ne-au dat ei!

Cuvântul sfânt pe care l-am citit ne porunceşte: „Adu­ceţi-vă aminte de mai-marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. Nu există nici o dovadă mai strălucită despre adevărul şi despre frumuseţea unui vestitor al lui Dumnezeu, decât dovada pe care o dă sfârşitul felului lui de vieţuire, dovada celei din urmă clipe din viaţa sa, mărturia cea mai înaltă a dragostei lui faţă de Dumnezeu. Că, dacă cineva a avut într-adevăr puterea să ducă o viaţă cu Hristos – şi viaţa aceasta este vrednică de tot respectul şi ascultarea, şi preţuirea noastră –, atunci un respect şi mai înalt ni se cere să avem faţă de ei când sfârşitul felului lor de vieţuire dovedeşte şi încununează mărturia lor dusă de-a lungul anilor de viaţă şi de trăire cu Hristos.

Noi mulţumim lui Dumnezeu din toată inima că avem la cine să privim. Că istoria Bisericii, că istoria creştinismului, că istoria Lucrării lui Dumnezeu pe pământ a ridicat în faţa noastră stâlpi aşa de minunaţi, luceferi aşa de strălucitori, la lumina cărora putem totdeauna să privim cu nădejde, cu cinste, cu demnitate, cu dorinţă sfântă, cu respect sfânt, cu evlavie sfântă. Şi aceasta este pentru noi un îndemn, o poruncă: să le urmăm şi noi credinţa.

Sigur că toţi dorim să vedem cu bucurie Faţa lui Dumnezeu.

Sigur că toţi dorim să vedem, la sfârşitul vieţii noastre, cu bucurie, deschizându-se înaintea noastră porţile minunate ale Împărăţiei Cereşti.

Sigur că toţi dorim, citind în cartea Apocalipsei, strălucita răsplătire a tuturor celor care au biruit pe pământ prin credinţă, prin răbdare, prin faptul că nu şi-au iubit viaţa până la moarte, iar astăzi – cum scrie Sfântul Cuvânt despre ei – se bucură cântând pe marea de cristal, cu harfele lui Dumnezeu în mâini. Şi fericiţi şi sfinţi sunt în veci cei care au biruit. Cununile lor de aur vor străluci în veci şi feţele lor strălucesc ca Faţa lui Hristos, cu Care s-au asemănat în suferinţă, în răbdare, în rugăciune, în înfrânare, în luptă, în viaţă, în moarte. Şi se vor asemăna cu El şi-n Înviere şi-n Viaţa Veşnică.

Sigur că toţi dorim să ajungem Acolo. E, pentru noi, o sfântă bucurie şi delectare sufletească să citim vieţile sfinţilor, să citim în Cuvântul lui Dumnezeu despre marile lor fapte, despre frumoasele lor vieţi, despre strălucitele lor biruinţe şi despre făgăduinţa lui Dumnezeu că astfel de oameni, care au trăit o astfel de viaţă biruitoare pe pământ, au în ceruri o veşnică răsplată.

Dar, ca să ne bucurăm şi noi odată cu ei acolo, trebuie să ne străduim şi noi să avem pe pământ o astfel de viaţă cum au avut ei. Cum vom putea noi nădăjdui să ajungem odată să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu şi să fim adăugaţi la ceata nemuritoare şi veşnică a sfinţilor noştri înaintaşi, dacă noi trăim străini de Cuvântul lui Dumnezeu, departe de legămintele făgăduinţei lui Dumnezeu, fără nădejdea cea sfântă a celor credincioşi şi fără viaţa lor de luptă şi de biruinţă? Scrie despre ei Cuvântul lui Dumnezeu aşa de frumos: „…ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit prin peşteri, prin crăpăturile pământului, au fost bătuţi, chinuiţi, au dus o viaţă de înfrânare, de răbdare, de evlavie, o viaţă de binefacere, o viaţă de lipsuri, de muncă, de credincioşie, de sfinţenie şi de înfrânare”.

Cum credem noi că vom putea fi în Împărăţia lui Dumnezeu împreună cu ei, dacă, pentru noi, felul lor de viaţă este aşa de străin, dorind bucuriile vieţii, satisfacţiile acestei lumi? Nu renunţăm la nici una dintre plăcerile păcătoase pe care le oferă satana şi lumea în schimbul pierderii mântuirii şi-n schimbul căderii sufletului nostru şi cedării vieţii noastre veşnice… Când noi nu renunţăm la nici una din avantajele păcatului, cum credem că vom fi odată în stare să moştenim împreună cu cei sfinţiţi, dacă viaţa noastră nu s-a asemănat cu vieţile lor, dacă moartea noastră este străină de moarte lor, dacă credinţa noastră este neputincioasă, nerăbdătoare, neîn­frânată, neascultătoare de Dumnezeu?

va urma

din „Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1
Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *