Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home VALOAREA ŞI RESPECTUL (IV)

VALOAREA ŞI RESPECTUL (IV)

VALOAREA ŞI RESPECTUL (IV)

din vorbirea şi rugăciunea fratelui Traian Dorz
de la adunarea onomastică
a fratelui Popa Petru,

Săucani – 29 iunie 1985

Citiţi capitolul 25 din Evanghelia după Matei şi veţi vedea ce frumos a fost cuvântul Mântuitorului cu care s-a despărţit El de ucenicii Săi şi de toţi ascultătorii Lui. Acolo sunt trei părţi frumoase.

De la versetul 1 până la 14, se vorbeşte despre Pilda celor zece fecioare. Aici este vorba despre credincioasele Domnului din Biserică, surorile noastre din adunarea Domnului, împărţite în două părţi. Unele sunt în adunare, au toată înfăţişarea şi numele de credincioase, au candelă, au Biblia, au Cuvântul lui Dumnezeu, au cartea de cântări, dar în toate acestea nu există untdelemnul, căldura, puterea, viaţa trăită în Evanghelie după voia lui Dumnezeu. Celelalte, care se aseamănă în toate privinţele cu cele dintâi, au acel ceva ceresc şi sfânt care formează valoarea şi puterea, şi căldura, şi lumina vieţii în Hristos, untdelemnul din candelă, acea putere dumnezeiască ce dă viaţă, căldură, lumină, trăire, roade celor care o au. E o înştiinţare frumoasă pentru surorile noastre credincioase care ard în slujba lui Dumnezeu. A căror rugăciune arde, a căror viaţă trăită în slujba lui Dumnezeu e o ardere mereu curată şi frumoasă în slujba sfântă. Ard pentru familiile lor, ard pentru adunarea Domnului, ard pentru Biserica Domnului, ard pentru tot ceea ce trebuie să fie curat, frumos şi sfânt în viaţa lor de familie, în viaţa lor de credincioase şi-n viaţa lor pe care o duc în Lucrarea lui Dumnezeu. Ce frumoasă este viaţa aceasta de ardere în slujba lui Dumnezeu! Domnul să binecuvânteze aceste suflete scumpe care cresc, care hrănesc, care mângâie, care ajută, care binecuvântează tot ce are nevoie de viaţa lor, prin arderea aceasta sfântă a vieţii lăuntrice în slujba lui Dumnezeu. Şi Domnul să le ajute şi pe celelalte surori, care vin, dar nu ard; care cântă, dar nu tremură şi se nu se cutremură; care se roagă, dar nu au lacrimi şi n-au putere; care cunosc pe Domnul, dar nu ard din dragoste pentru El şi din dorinţa de a-L sluji.

După aceea le vorbeşte Mântuitorul slujitorilor Lui, fraţilor noştri din Lucrarea lui Dumnezeu şi din Biserică. Vorbim despre Pilda cu talanţii, pentru că fiecăruia dintre cei care au venit în Lucrarea lui Dumnezeu i-a fost încredinţat un talant, doi talanţi sau cinci talanţi. Noi nu suntem dintre cei cu cinci talanţi. Aceştia sunt marii oameni ai lui Dumnezeu care au căpătat daruri binecuvântate şi au ştiut să le pună cu toată puterea în slujba sfântă. Aceştia au fost ca Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care cu toată puterea şi cu tot devotamentul vieţii lor s-au pus în slujba lui Dumnezeu. Aceştia da! Aceştia au câştigat pentru Dumnezeu comori mari, lucruri mari. Au realizat pentru Dumnezeu fapte mari. Şi Domnul le-a promis făgăduinţe veşnice. Ce minunată este lauda şi răsplata cu care Domnul îi binecuvântează pe marii Săi oameni, pe slujitorul care a venit cu cinci talanţi îmbogăţiţi! Răsplata cârmuirii unor cetăţi veşnice le-a fost promisă, pentru că au fost vrednici de ea.

Noi suntem dintre cei cu câte-un talant. Dar chiar şi cu talanţi puţini, cu un singur talant, dacă îl punem în slujba lui Dumnezeu, El binecuvântează munca noastră, osteneala noastră şi jertfa noastră. În Lucrarea lui Dumnezeu nu există nici un slujitor, nici un suflet, nici un frate fără nici un talant. Sunt între noi oameni care au primit de la Dumnezeu mult. Şi, datorită primirii acestor daruri mari, Dumnezeu le pretinde, le cere, îi obligă să aducă roadă pentru El.

În Pilda cu talanţii, ca şi-n Pilda cu fecioarele, Domnul îi răsplăteşte pe cei care au fost credincioşi; şi spune fără cruţare ce răsplată, ce osândă şi ce pedeapsă îi aşteaptă pe cei care au putut face binele şi nu l-au făcut. Dumnezeu i-a făcut să aibă cu ce să facă binele. Le-a arătat şi cum să facă, şi unde să facă, şi când să facă, şi cât să facă; şi le-a pus pe inimă gândul, şi le-a arătat clar ce trebuie lucrat. Ei, unii au făcut binele pe care au putut să-l facă, alţii n-au făcut binele pe care puteau să-l facă.

Şi apoi, după Pilda cu talanţii, urmează Judecata. Mântuitorul îi înştiinţează: „Iată sfârşitul tuturor lucrurilor”. Şi plata fecioarelor înţelepte, şi a celor neînţelepte. Şi răsplata slujitorilor care au câştigat talanţii, şi a celor care i-au îngropat. Vine odată, pe dreptate, când Dumnezeu Însuşi îi arată fiecăruia, răsplătindu-i sau pedepsindu-i pentru ce au făcut sau pentru ce n-au făcut.

Cu Judecata de la urmă se încheie Evanghelia Mântuitorului. Cu Judecata de la urmă se încheie răsplătirea fecioarelor înţelepte şi a celor neînţelepte; a lucrătorilor care au câştigat şi a celor care au risipit bogăţia pe care le-a dat-o, ocaziile pe care li le-a rânduit, prilejurile, condiţiile, harul pe care Dumnezeu l-a dat fiecăruia. Cei care au vrut să-L iubească şi să-L asculte pe Dumnezeu au ştiut cum să le folosească. Ceilalţi, deşi au ştiut, totuşi n-au făcut voia Stăpânului.

Aşa S-a despărţit Domnul de ascultătorii Săi.

Acum am vrea să citim ceva din cuvintele cu care s-au despărţit de ascultătorii lor Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. După pilda Domnului şi Mântuitorului nostru, aceşti oameni sfinţi au făcut şi ei la fel. Au ştiut că vine odată ziua când trebuie să se despartă de fraţi. Când trebuie să-şi ia rămas bun de la cei cu care zeci de ani au mers împreună la adunările Domnului, s-au bucurat de Cuvântul Domnului, de cântările Domnului, de rugăciunile Domnului, de binecuvântările Dom­nului. Cum a fost o zi când s-au întâlnit cu fraţii, a fost o zi când s-au despărţit. La despărţirea de fraţi, Sfântul Apostol Petru scrie unele dintre cele mai mişcătoare cuvinte. Am vrea să le citim, pentru că în ziua aceasta sfântă a amintirii vieţii Sfinţilor Apostoli ai lui Dumnezeu, a celor doi mai mari, cunoscuţi slujitori ai lui Dumnezeu din Biserica Sa, nu putem aduce o cinstire mai frumoasă şi [face] o încheiere mai fericită a cinstirii acesteia, decât reîmprospătând în inimile noastre îndemnurile şi cuvintele lor cele din urmă.

va urma

din „Frate de aur şi de miere sfântă”
– Popa Petru de la Săucani – vol. 1
Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *