Țãranul: Stai, drace, stai cã a cãzut un leu din sac.
Dracul: Lasã-l pentru scopurile culturale și de binefacere!…
În chipul de alãturi e pus tot adevãrul.
Se vorbește de spre un venit curat al petrecerilor. Dar acest venit curat este aproape întreg al diavolului . Diavolul s-alege cu cel mai mare câștig pe urma petrecerilor. A lui sunt bețiile ce se fac la petreceri, sudalmele, bãtãile, aprinderea poftelor, desfrânãrile, batjocorirea praznicelor, certurile, omorurile și alte lucruri slabe. Judecați voi înșivã, dragi cititori, oare nu-i așa?
Foarte potrivit e pus acest adevãr în chipul dinainte. Necuratul se duce râzând cu sacul încãrcat de venitul curat al petrecerilor. Pentru scopurile culturale rãmâne ca scãpat 1 leu (cãzut și acela din sacul diavolului). Chiar și cu câștigurile materiale ale petrecerilor e așa. Se beau la petreceri zeci de mi i de lei , iar pentru scopuri culturale se aruncã câte o coajã de ochii lumii. Ș-apoi ce înțeles creștinesc are silința societãților și institutelor de a scoate venituri pentru scopuri curate din lucruri necurate? Ce legãturã are Hristos cu veliar, lumina cu întunericul, cele bune cu cele rele?
Venitul curat al petrecerilor, e un venit necurat, e leul cãzut din desaga diavolului.
Societãțile și institutele ar trebui sã se fereascã de astfel de venituri curate, cãci banii cei spurcați stricã și pe cei curați. Mã gândesc în special la balurile mascate ce se fac aici pe la orașe. Sunt atât de scârboase aceste baluri, încât parcã diavolul cu tot iadul lui s-a mutat pe pãmânt. Și toate aceste baluri cicã se fac pentru orfani și alte scopuri filantropice. Pe mãscãrituri se cheltuiesc zeci de mii de lei, iar pentru scopul cultural se strâng câte 2-3 mii.
Un creștin adevãrat nu umblã pe la petrecerile împreunate cu beții și jocuri pentru cã nu vrea sã sporeascã și el cu punga și cu sufletul lui câștigul curat al . . . diavolului.
