Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home VESTITOR AL EVANGHELIEI

VESTITOR AL EVANGHELIEI

VESTITOR AL EVANGHELIEI

Fratele Marini era un bun vestitor al Evangheliei, neîntrecut în ţara noastră. Era de talia marilor vestitori ai Evangheliei. Avea darul acesta de vestire a Evangheliei, de chemare la Domnul, cum n-am văzut la nici un frate din ţara noastră. Când începea el să vorbească, după primele cuvinte, se cutremura toată adunarea, care izbucnea apoi în lacrimi. Cuvintele lui calde, pline de Duhul Sfânt mergeau drept la inimile ascultătorilor. Vorbea ca unul care avea putere. Şi puterea aceasta venea din viaţa lui predată în slujba Domnului în întregime.

Din această cauză şi pentru pilda vieţii lui în Hristos, toţi fraţii îi dădeau întâietate şi unii îl numeau „fratele învăţător”. I se dădea întâietate şi ascultare pe oriunde mergea între fraţi şi era numit ca primul stătător între fraţi, fără ca el să pretindă lucrul acesta. În­treaga lui fiinţă, care era contopită cu a Domnului Iisus, impunea aceasta; şi nu putea fi tăgăduită de nimeni dintre fraţi. În felul acesta, era ales de Dumnezeu şi pus în adunarea Lui, la fel cum în Biserică este pus preotul, păstorul, episcopul şi conducătorul de suflete. Aceasta este adevărata alegere a unui conducător de adunare, pe care nu o poate contesta nimeni dintre cei care fac parte din turma lui Hristos.

Nu pot să trec uşor cu vederea peste acest fapt, peste acest fel de alegere după voia lui Dumnezeu, întrucât s-au întâmplat cazuri chiar invers. Anume: unii fraţi plecau prin ţară pe la fraţi şi se pretindeau îndrumători şi conducători ai fraţilor, recomandându-se în felul următor: „Frate, eu sunt numit de fratele cutare ca misionar al Oastei în regiunea cutare şi cutare şi trebuie să ai încredere în mine, să-mi dai asta şi asta…”. Nici unul din aceşti fraţi n-a procedat duhovniceşte. N-a procedat bine nici fratele care i-a dat împuternicirea aceasta, pe care, probabil, nici el n-o avea de la Dumnezeu, căci, dacă o avea, nu făcea caz de ea, şi n-au procedat bine nici fraţii care au făcut uz de lucrul acesta. Imediat ne dăm seama şi vedem cu ce fel de fraţi avem de-a face.

Aceste lucruri s-au întâmplat în adunarea noastră în cazuri foarte rare şi cu unii fraţi care erau mai superficiali, fiindcă nu erau destul de crescuţi duhovniceşte. Dacă ne uităm bine la Bisericile mai mari – şi chiar la alte culte mai noi, care se pretind că sunt mai biblice –, observăm acelaşi fel de organizare, cu diferite funcţii şi grade ierarhice, cu preşe­dinţi, secretari etc., aproape ca organizaţiile şi societăţile din lume, politice, cultu­rale, economice etc. Nu mai vorbim ce se întâmplă când se fac alegerile în aceste funcţii: neînţelegeri, discuţii lumeşti şi chiar certuri de partide, care nu sunt după voia Domnului. Ispita aceasta s-a iscat şi între ucenicii Domnului: „Cine să fie socotit cel mai mare?”. Domnul Iisus, văzându-i atât de nepricepuţi în cele duhovniceşti, i-a mustrat uşor şi blând: „Ştiţi că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie slujitorul vostru; şi oricine va vrea să fie cel dintâi dintre voi să fie robul tuturor. Căci Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi” (Mc 10, 42-45; Mt 20, 25-28; Lc 22, 24-26).

Deci este clar Cuvântul Domnului Iisus că între credin­cioşii care Îl cunosc pe Dumnezeu nu trebuie să fie ca între neamurile care nu-L cunosc pe El. Aici voi spune sus şi tare: acei pretinşi conducători ai fraţilor sunt puşi şi aleşi de oameni sau ei înşişi s‑au pus conducători, dar nu sunt puşi şi nici aleşi de Dumnezeu pentru acest scop. Dovada cea mai bună despre aceasta o fac ei înşişi, prin viaţa lor nepredată în întregime Domnului, care lasă de dorit în cele duhovniceşti. Chiar şi felul de a vorbi şi chiar numai faptul că pretind lucrul acesta este o mărturie împotriva lor că nu sunt ceea ce pretind că sunt.

Domnul să ne ferească să nu cădem într-o stare de felul acesta, care nu este plăcută Domnului!

Am ţinut să scot în evidenţă lucrul acesta, pentru a lua aminte la aceste două feluri de înţelegere a lucrurilor şi să ne putem alege partea cea bună, pe care ne-o arată şi cugetul nostru curat, dacă este luminat de Cuvântul Domnului. Iată ce spune fratele Ioan Marini, în această privinţă, în «Calendarul Tineretului Creştin» pe anul 1947, la pagina 80-82:

„Un lucru de mare trebuinţă

Se aud mereu plângeri pentru multele lipsuri ce se arată în Biserică şi în viaţa credincioşilor. Dar azi, câmpul de lucru duhovnicesc nu are atâta nevoie de oameni, bani, organizaţii sau alte metode de lucru, precum are nevoie de o conducere spirituală, adică de oameni duhovniceşti şi încercaţi, care pot fi în stare să conducă pe alţii. (Cine nu ştie cât erau de căutaţi şi preţuiţi în vechime astfel de oameni!)

Această «conducere spirituală», adică destoinicie de a conduce pe alţii, nu se poate învăţa în şcoală, ci se dobân­deşte prin multă rugăciune, multe lacrimi, multe mărturisiri ale păcatului, multă umilinţă şi cercetare de sine înaintea lui Dumnezeu, prin părăsirea eului nostru, prin părăsirea oricărui idol şi printr-o predare completă, o încredinţare totală în mâna Lui şi o privire continuă la Domnul Iisus Hristos.

Conducătorii duhovniceşti nu sunt făcuţi de oameni, nici de vreun aşezământ omenesc. Descoperirea şi puterea sunt ale lui Dumnezeu; ele pot fi primite numai de la El.

Dacă suntem în fiecare zi şi în orice clipă umpluţi de Duhul Sfânt, vom face fapte mari, fiindcă Dumnezeu e cu noi şi binecuvântarea Sa ne va însoţi în tot locul. «Căci Dumnezeu este Acela Care lucrează în voi şi vă dă după plăcerea Lui şi voinţa, şi înfăptuirea» (Flp 2, 13).

Un credincios de demult spune, în potrivire cu cele de mai sus, că cei ce vor să rânduiască viaţa creştină cu multă îngrijire trebuie, mai presus de toate, să poarte grijă cu toată tăria de acea parte a sufletului ce judecă şi delibe­rează, pentru ca, făcând cu atenţie deosebire între bine şi rău, dându-şi seamă de cele contra firii, ce se furişează în natura cea curată, să trăim împreună în societate, cu dreptate şi fără vreo jignire. Căci dacă ne vom sluji de puterea judecăţii ca de ochi, nu ne vom lăsa amăgiţi de inspiraţiile răului; şi, aşa învrednicindu-ne de darul lui Dumnezeu, vom fi vrednici de Domnul.

Trimite, Doamne, Te rugăm, Lucrării Tale oameni plini de Duh Sfânt şi ne fă vrednici de chemarea pe care ne-ai dat-o, învrednicindu-ne să-Ţi slujim Ţie cu scum­pătate şi dragoste! Împlineşte, Doamne, cu putere în robii Tăi orice dorinţă de bunătate şi orice lucrare izvorâtă din credinţă, pentru ca Numele Domnului Iisus fie proslăvit în noi, şi noi în El, potrivit cu harul Tău, Dumnezeul nostru, şi al Domnului nostru Iisus Hristos!”

Amintiri şi învăţături din viaţa învăţătorului Ioan Marini / Ioan Fulea. – Sibiu: Oastea Domnului, 2013

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!