Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home VIA, CÂINII ȘI IEPURII FRATELUI IOAN OPRIȘ

VIA, CÂINII ȘI IEPURII FRATELUI IOAN OPRIȘ

VIA, CÂINII ȘI IEPURII FRATELUI IOAN OPRIȘ

În Dosarul CNSAS (Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), în primul volum informativ, din cele două, al fratelui Ioan Opriş (I 262571), se află o scrisoare adresată de fratele în discuţie fratelui Traian Dorz (pe atunci cu domiciliul în Sânicoară, Cluj) şi interceptată de Securitate (fila 312-313, reluată la fila 320). Textul datează din 29 aprilie 1958 şi e de o delicateţe pilduitoare pentru acele vremuri, dătătoare de seamă pentru rezistenţa hăruită de Dumnezeu prin găsirea unor căi de comunicare între fraţi din cele mai diverse. De altfel, în cuprinsul Dosarului sunt alte câteva scrisori (după cea pe care o vom reproduce mai jos, descifrată până la urmă de Securitate), transpuse într-un cod de semne cifrate, de fiecare dată în final aflându-se, ca din întâmplare, menţiunea: „alfabetul Mărioarei”. În fapt, semne grafice convenţionale, fiecăruia dintre ele atribuindu-i-se câte o literă.

Reproducem, în cele ce urmează, scrisoarea:

„Scumpul meu, cred că te vei mira încă mult că-ţi scriu. Află, iubitule, că noi toţi, prin voinţa lui Dumnezeu, suntem bine. O, de câte ori nu ţi-aş mai scrie, dar nu vreau să-ţi răpesc din timp şi, să fiu sincer, sunt şi foarte ocupat şi puţin cam leneş. Ştiu, de altfel, că-ţi scriu alţii şi cu treabă şi fără treabă. Mie de-mi scrie cineva mă simt obligat să-i răspund, altfel puţini, foarte puţini mi-ar vedea scrisul.

Iubitule, pe aici via dă bine, mai sunt şi iepuri care o strică, dar totuşi ea este foarte frumoasă. Lucrători par a fi îndeajuns, însă via e multă şi e nevoie de lucrători pentru altoit, e nevoie de specialişti. E mare nevoie! Via e una din cele mai gingaşe laturi ale agriculturii. Via trebuie îngrijită bine şi la timp. Ea rodeşte mult şi aduce câştig mare, ca ea nu mai dă niciun ogor, însă trebuie îngrijită foarte bine şi lucrată la timp, altfel pe ea o vatămă şi soarele, vântul şi bruma şi ceaţa, plus toate animalele, până şi câinii. Totuşi via care aduce rod, grădinarul o curăţă să aducă rod şi mai mult.

Via se face pe munte. Celor mai bune soiuri le place pe munte, în faţa soarelui. Nu e bai că-i pietros locul, ba-l prepară de multe ori, însă să fie în faţa soarelui. Nu vrei să vii să vezi ce soi de viţă am plantat noi? E soi cu reclamă, însă toamna se numără bobocii. Pe ea o mai strică şi lucrătorii răi. Unii se cred iscusiţi şi vechi în meserie, însă fac poate mai mult rău viei.

Roagă-te pentru prietenii cei dragi ai voştri şi ai noştri.

Dorindu-ţi tot binele sufletesc şi trupesc, I. Opriş.”

Imediat în josul textului, apare şi menţiunea Securităţii: „Credem că textul scrisorii este un text convenţional, întrucât pe la Batiz nu se găseşte vie. De asemenea, Dorz Traian nu se pricepe la vie, el fiind din regiunea Arad, unde nu se cultivă viţă de vie şi nu e de profesie agricultor. Bănuim că textul din scrisoare se referă la membrii Oastei Domnului şi Dorz Traian este chemat probabil să viziteze comunele din raionul Hunedoara unde se găsesc membri ai acestei asociaţii…”

Mă gândesc deseori la cât de creativi şi de puşi deplin în slujba lui Hristos erau fraţii noştri, mărturisirea şi fidelitatea faţă de ceea ce au primit, la rândul lor, de la înaintaşi, nefiind pentru ei nicidecum o chestiune de ziua a şaptea, ci modul lor cel mai curat şi mai propriu de a vieţui, în lumea aceasta, relaţionată într-o permamentă reciprocitate cu cea care va să vină. În ciuda tuturor restricţiilor, a supravegherii neobosite a Securităţii, a delaţionării celor de lângă ei, a arestărilor tot mai ample (ale lor şi ale celor dragi lor), ei găseau mereu soluţii să păstreze nealterată părtăşia frăţească, singura lor grijă fiind via, pe care să nu o nimicească lucrătorii cei răi, iepurii şi câinii potrivnici. Şi reuşeau aceasta, pentru că, aşa cum o spune fratele Opriş, stăteau mereu pe munte, în faţa soarelui.

Trăim vremuri de nesperată şi nemeritată libertate. Acum nu mai e nevoie să cifrăm mesajul lui Dumnezeu între oameni. Astăzi putem (încă) să ne poziţionăm unde dorim fiecare, ca lucrători buni, în via atât de generos lăsată la îndemâna noastră. Ba avem şi tot felul de unelte moderne la dispoziţie pentru a lucra cât mai eficient via şi a avea rod pe măsură. Doar că lucrătorii sunt, parcă, tot mai puţini. Iar via tot mai neîngrijită. Şi aceasta nu neaparat din cauza iepurilor, câinilor şi a altor prădători externi. Ci mai degrabă pentru că ne-am cam îndepărtat de Soare, căutând tot mai adesea umbra nălucitoare a odihnei, a bunei dispoziţii amăgitoare, leneşe.

Fratele Ioan Opriş ne scrie, în fapt, fiecăruia dintre noi. Chemarea lui nu e doar pentru fratele Traian, spre a cerceta via şi a o păzi nealterată, ci pentru fiecare dintre noi în parte. Altfel, ne vom regăsi în oricare din celelalte categorii enunţate, dar în niciun caz nu în cea a lucrătorilor buni.

Romeo PETRAŞCIUC

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *