Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Viața duhovnicească – viață bisericească

Viața duhovnicească – viață bisericească

Viața duhovnicească – viață bisericească

Cuvântul Pr. Conf. Dr. Vasile Vlad,
la Adunarea anuală de la Deva,

 a Asociației Oastea Domnului, 
din 13 sept. 2015 

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh!

Preacucerniți Părinți, iubiți frați și surori,

Apostolul Pavel îndeamnă la un moment dat zicând: „Duhul să nu-L stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Toate să le încercaţi; ţineţi ce este bine; Feriţi-vă de orice înfăţişare a răului. Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit, şi întreg duhul vostru, şi sufletul, şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Iisus Hristos. ( 1 Tes. 5, 20-23)

Mi-aș îngădui să vă împărtășesc câteva gânduri pe marginea acestui îndemn al Sf. Ap. Pavel: „Duhul să nu-l stingeți!”.

Sfinții Părinți tâlcuiesc că Apostolul Pavel vorbeşte despre viața duhovnicească a creștinilor, adică despre acea realitate pe care Dumnezeu o inițiază și o deşteaptă în noi în chip tainic! Iar atunci când Apostolul ne porunceşte „Duhul să nu-L stingeți”, el nu se referă la duh, ca parte constitutivă a făpturii noastre, ci la prezența Duhului Sfânt întru noi. În acest sens viața duhovnicească este consecinţa lucrării dumnezeiești nemijlocite în firea noastră omenească, este o realitate mai adâncă și altceva decât viaţa trupească, mai profundă și altceva decât viața psihică! Aș îndrăzni să spun că este altceva și cu mult mai mult chiar decât viaţa spirituală, dacă prin aceasta înțelegem doar orizontul cultural-umanist și științific al cunoașterii umane! Viața duhovnicească este viața pe care o inițiază prezența și lucrarea reală a Duhului Sfânt în vasele noastre de lut, în trupurile şi în sufletele noastre. Pe aceasta spune Sfântul Apostol Pavel să nu o stingem!

Când începe această viaţă duhovnicească întru noi? Începe, după învăţătura Dumnezeieștii Scripturi, pe care ne-o îmbie tâlcuirea Dumnezeieştilor Părinţi, prin Taina Botezului, prin Taina Mirungerii, prin Taina Împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Dumnezeu făcut Om. Atunci devenim părtași firii dumnezeiești, după expresia Apostolului Petru, atunci ne împărtășim de o realitate care este mai presus decât toate cele zidite în cer și pe pământ! Părintele profesor Vasile Mihoc ne spunea dimineață la Sfânta Liturghie că Dumnezeu ne-a creat pe noi oamenii printr-un act special, printr-o lucrare aparte şi că ne crează în continuare nu în chip repetitiv! Că nu suntem produse în serie! Și, totuși, deși suntem chipul lui Dumnezeu în întreaga noastră constituție trupească și sufletească, viaţa duhovnicească, despre care vorbește Sfântul Pavel, este mai mult decât chipul dumnezeiesc al omului, este darul pe care omul îl primește doar prin Întruparea lui Dumnezeu în istorie, este viaţa divino-umană a lui Hristos Domnul, pe care Duhul lui Dumnezeu o prelungește tainic în trupurile şi sufletele noastre în și ca Biserică! Ea începe în Taina Botezului (câți în Hristos v-ați botezat în Htristos v-ați și-mbrăcat), se plinește prin primirea Duhului Sfânt (pecetea Darului Duhului Sfânt – Duhul Sfânt devine Viața vieții noastre) și crește fără încetare prin permanenta împărtășire cu Trupul și Sângele Celui Răstignit și Înviat (Care rămâne întru noi și noi întru El).

Sfântul Apostol Pavel îndeamnă imperativ: Duhul să nu-l stingeți! Cum am putea să stingem viaţa duhovnicească din noi? Cum aş putea eu, ca om, să mă înstrăinez de ceea ce Dumnezeu deja mi-a dăruit? Scriptura este foarte darnică în a sublinia aspecte prin care libertatea mea ar putea să respingă lucrarea lui Dumnezeu dintru mine. Iată câteva: „Fără de Mine nu puteți face nimic!”, zice la un moment dat Mântuitorul! Adică, situația în care în viața zilnică, fie personală, fie familială, fie socială, ba chiar în viaţa religioasă, încerc să temeluiesc totul pe mine, să axez totul pe ceea ce fac eu, să mă așez pe mine și facerile mele drept temelie a mântuirii mele! În această situație tot ceea ce fac este nimic, tot ceea ce fac înseamnă o stingere a Duhului întru mine, întrucât viaţa duhovnicească este consecinţa lucrării Harului întru mine, este ceea ce lucrează Dumnezeu împreună cu libertatea mea, este ceea ce construiește Dumnezeu, dar nu fără de mine, întru mine. Orice facere pe care eu ca om o încerc în existenţa mea pământească fără de Dumnezeu, în autonomie de Dumnezeu, chiar dacă nu în potrivnicie de Dumnezeu, sfârșește prin a fi nimic. Fără de Mine puteți face nimicuri sau, altfel zis, toate făptuirile noastre care nu sunt consecințe ale împreunei lucrări dintre Harul lui Dumnezeu și dintre libertatea noastră sfârșesc prin a intra în coșul de gunoi al istoriei și al vremii.

Altădată Mântuitorul spunea apostolilor și celor ce-L ascultau: „Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea Viaţa întru voi… Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu, adevărata băutură”. Dacă încercăm o viață duhovnicească care să nu fie expresia împărtășirii cu Trupul și Sângele lui Hristos, vom face, vrând-nevrând, experiența unei vieți de criză, a unei vieți în umbra morții, pentru că nimic nu ne poate garanta veșnicia vieții decât Grăuntele sau Sămânța, de care se vorbea puțin mai înainte (un antevorbitor), care este Hristos și Care se așează drept Viață a vieții mele. În trupul acesta smerit de lut, în neputinciosul meu suflet se cuprind Trupul și Sângele lui Dumnezeu Care mă prefac și pe mine în Viața ce nu mai poate fi cuprinsă de moarte!

„Cel ce nu mănâncă trupul Meu şi nu bea sângele Meu nu are Viața întru el.” Fără de împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului, putem avea viață biologică, viață psihică, viață socială, viață profesională, dar nu avem Viaţa, adică Viaţa cu majusculă, Unica, ce poate avea un cuvânt de spus în fața morții, Viața înviată a lui Hristos Mântuitorul.

Mă opresc aici cu înșirarea formelor prin care am putea să stingem Duhul întru noi și mă întreb: oare cum aș putea să cresc Duhul cel Dumnezeiesc întru mine?

Am spus mai de vreme că viaţa duhovnicească este iniţiată de Dumnezeu, de lucrarea Lui întru noi și că tot Dumnezeu este Cel care meţine şi creşte această viaţa duhovnicească întru noi. Toate încep cu renașterea din Sfânta Taină a Botezului. Aici se mai impune o precizare! Imediat după săvârșirea Botezului are loc o slujbă numită slujba îmbisericirii. Prin ea, neofitul (nou botezatul) este luat și purtat de preot de la ușa Bisericii, deci dinspre apus (ca loc al întunericului, al lipsei de lumină, adică de sens existențial), și dus înspre Răsărit (înspre Altar, ca loc al Întrupării, al prezenței Răsăritului Celui de sus) și închinat la icoane (la Hristos Cel întrupat) rostindu-se intra-voi în Casa Ta, închina-mă-voi în Sfântă Biserica Ta, întru frica Ta, pentru vrăjmaș (adică din pricina lucrării diavolului) îndreptează calea mea înaintea Ta, Doamne! Începând cu momentul acesta în viața noastră, a creștinilor ortodocși, totul este și devine bisericesc. De aici înainte existența fiecăruia dintre noi este o intrare, o mergere către Casa (Împărăția) lui Dumnezeu. Toate umbletele noastre vor fi înaintea lui Dumnezu, totul va fi bisericesc. În viața unui creștin ortodox rugăciunea este bisericească, pentru că și atunci când ne rugăm cu expresiile și cuvintele noastre, toate sunt ale Bisericii înainte de a fi ale noastre (cum a fost bunăoară rugăciunea fratelui care a deschis Adunarea Oastei de azi). Rugăciunea noastră cea mai intimă, din casele noastre, este o prelungire tainică a rugăciunii Bisericii în cămara inimilor noastre, în taina rugăciunii de acasă. Prin urmare rugăciunea este bisericească, postul este bisericesc (noi nu postim după capul nostru, ci postim postul Bisericii), copilăria este bisericească, adolescența este bisericească, ne căsătorim bisericește, naştem copii și sfințim patul conjugal bisericește, ne creștem copiii bisericeşte, murim bisericește și ne rugăm unii pentru alții tot bisericește. Deci viața duhovnicească, ca Viață a Duhului Sfânt în om, crește în noi în măsura în care ne lăsăm viața încadrată și integrată în spaţiul Bisericii. Căci Biserica nu este altceva decât lucrarea Tatălui, lucrarea Fiului, lucrarea Duhului Sfânt, Prezența mântuitoare şi lucrătoare a Dumnezeiești Treimi în lumea noastră. Adevărul meu de credință este adevărul Bisericii. Mintea mea trebuie integrată într-o realitate mai presus decât simpla rațiune omenească, trebuie integrată Revelației Dumnezeiești, iar Revelația sau adevărul și lucrarea lui Dumnezeu în lume nu sunt altceva decât Biserica (stâlpul și temelia Adevărului-Hristos)! Biserica este Hristos rămas cu noi până la sfârșitul veacurilor! Biserica este prezența simțită și văzută a lucrării Sfintei Treimi în mijlocul nostru. De aceea am zis că pentru noi totul este bisericesc, pentru că totul este lucrarea lui Dumnezeu întru noi. Viața duhovnicească, ca Lumină a Neziditei Treimi în noi, rămâne și crește atâta vreme cât îmi integrez adevărul vieții mele în adevărul Hristos și îmi încadrez ritmul vieții mele atât biologice-trupești, cât și sufletești, a vieții mele familiale și sociale, în ritmului eclezial sau bisericesc.

De puțină vreme, cu puține zile în urmă, a început din nou Anul mântuirii. Îmi aduc aminte, de când eram pe băncile şcolii, că una dintre temele preferate (preferate și pentru noi, studenții de atunci) ale Părintelui profesor Vasile Mihoc a fost cea legată de timp, ca timp al mântuirii. Ne tâlcuia și ne învăța că grecii propuneau doi termeni cu referire la timp: Chronos și Kairos. Chronos înseamnă timpul care se scurge, dacă vreți, timpul fizic al creației, timpul care ne reduce iremediabil viața la moarte; Kairos înseamnă timpul plinirii, al plinătății care rezultă din intervenţia lui Dumnezeu în istorie, înseamnă (ne)timpul Învierii. Kairos este timpul din zilele de Sărbătoare, este ziua Praznicelor împărătești! Căci sărbătorile și praznicele nu sunt altceva decât intervenţia lui Dumnezeu în lumea noastră. Prin sărbători lumea noastră, timpul nostru fizic și muritor, este săltat pe coordonatele veşniciei. Prin sărbători, prin prezența lucrării Dumnezeiești din sărbători, istoria este săltată în lumea lui Dumnezeu. În inima timpului intră Veşnicia Persoanelor Treimice, iar noi intrăm în Anul sau timpul mântuirii.

Așadar, a început Anul mântuirii, cu 1 septembrie convențional, dar, de fapt, vremea mântuirii a debutat odată cu Naşterea Maicii Domnului! Și dacă viaţa noastră se încadrează în Calendar (Sărbătorile generează Calendarul sau timpul sacru al vieții), atunci și ritmul vieții noastre trupești și sufletești și tot ce ține de existența personală și comunitară a fiecăruia devine integrat în lucrarea mântuitoare a Sfintei Treimi cu lumea! Cu alte cuvinte viața integrată și încadrată bisericește înseamnă viață duhovnicească ca viață fără de capăt! Înseamnă o creștere din slavă în slavă atât în viața pământească, cât și în veșnicie! Este un acum, este un astăzi care nu se mai termină niciodată! M-aș opri amintindu-vă un cuvânt al Sfântului Ioan Evanghelistul, din Apocalipsă, care spune: „adu-ți aminte de ceea ce ai primit”, după tâlcuirea Sfântului Ciprian al Cartaginei „aduți aminte de ceea ce ai fost făcut” și pocăiește-te. Adică să ne aducem aminte de ceea ce am fost făcuți de Dumnezeu în Tainele de iniţiere, în Botez, în Mirungere, în Împărtășanie!

Astăzi s-au dăruit și vestit multe cuvinte din Cuvântul Dumnezeiesc al Scripturii! Să nu uităm un adevăr simplu: cuvântul ce-l vestim să izvorască din Cuvâtul Euharistie, din Cuvântul ce se împărtășește nouă Trup și Sânge. Cuvântul biblic nu poate fi despărțit de Cuvântul întrupat euharistic. Nu poate exista cuvânt autentic de propovăduire, cuvânt scripturistic, cuvânt de predicare, fără ca el să izvorască din Sfântul Potir. Doar așa Cel ce propovăduiește, Cel care predică, Cel ce lucrează în cuvântul nostru este Însuși Hristos Care vorbește întru și prin noi! Iar poporul care ascultă și primește Cuvântul este pământul cel bun care va rodi însutit, întrucât mai înainte s-a hrănit și el din aceeași Verdeață a Dumnezeieștilor Taine! Și în sinaxa (adunarea) aceasta sfântă se împlinește vestirea: fiii oamenilor, dumnezei sunteți! Așadar, Duhul să nu-L stingeți!

Slavă lui Dumnezeu pentru această sfântă zi! Amin!

publicat în săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
 Anul XXVI, nr. 43 (1019) 19-25 OCTOMBRIE 2015

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!