Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home “Viaţa înseamnă moarte continuă”

“Viaţa înseamnă moarte continuă”

“Viaţa înseamnă moarte continuă”

Părintele Arsenie Papacioc
Autor: SIMONA LAZAR
Jurnalul.ro / 19 iulie 2011 – 16:21

Simona Lazăr: Sfinţia Voastră, ca om care v-aţi dedicat existenţa vieţii spirituale, spuneţi-ne: este religiozitatea, în chip natural, o componentă a firii umane?

Părintele Arsenie Papacioc: Dumnezeu este “Calea, Adevărul şi Viaţa”. Eu sunt crescut la ţară, şi aveam oi, şi am văzut o oaie dând din picior şi apoi culcându-se. Şi am văzut că face asta încă o oaie, şi încă una… Şi am întrebat-o pe mama ce fac oile acelea? “Se-nchină, mamă, se-nchină!”, mi-a răspuns. Şi-atuncea, eram mărişor, mi-am luat seama şi mi-am zis: “Oaia nu ştie că e oaie, ea trăieşte şi e de folos. Şi uite că ea ştie că în toate există un duh sfânt. Dar eu, ca fiinţă care ştiu că sunt om?!…”. Şi m-am pus şi eu pe închinat înainte de culcare. Aceasta este educatia prin exemplul mişcărilor vieţii. Natura are un duh şi nu-l putem ignora. Uite, dumneavoastră nu e suficient că m-aţi cunoscut dacă întâlnirea noastră nu schimbă ceva. De folos ar fi dacă v-aţi rupe niţel şi pentru altul. Drumul ăsta este cel plăcut lui Dumnezeu. Dacă spun lumii: “Iubiţi-vă vrăjmaşii!”, simt oamenii fremătând de parcă le-aş fi săgetat inimile. “Până aici, Părinte! Asta nu putem face!”. Dar nu conteaza ce zic oamenii despre tine, ci ce zice Dumnezeu. Şi focul iadului are calorii mai multe… Şi nici lumină n-are, că e întuneric…

Simona Lazăr: Spuneţi-ne un cuvânt de mângâiere pentru românii din ţară, dar şi pentru cei care trăiesc în afara graniţelor…

Părintele Arsenie Papacioc: Atât pot să le spun: să ştie să moară şi să învieze în fiecare zi. Am spus lucrul ăsta pentru că viaţa înseamnă moarte continuă. Si sigur o să ajungă vorba asta şi la Preasfinţitul Serafim de la Rosenberg [Nurnberg, probabil,n.n.], cu care sunt prieten. Nu se poate fără jertfă. Ca să luminezi, trebuie să jertfeşti. Măsura iubirii lui Dumnezeu este dincolo de închipuire. Ne iubeşte, dar asta nu înseamnă că putem să speculăm iubirea lui. Hristos ne-a dat exemplu prin propria viaţă. A murit, dar moartea lui n-a fost o tragedie. O tragedie – dar de o mare frumuseţe – e “Romeo şi Julieta”. Bernardin de Saint-Pierre a scris o tragedie mai frumoasă decât cea a lui Shakespeare, “Paul şi Virginia”. Au iubit şi au pierit. În învăţătura creştină, moartea nu este pierdere. Ai noştri, martirii, sunt eroi, măcar că i-au spintecat şi le-au tăiat capetele. Dar nu au murit, ci, din contra, s-au adăugat la veşnicie. Pentru că viaţa pe pământ nu e altceva decât pregătirea pentru cealaltă viaţă. Cum zice Mantuitorul: “Şi a trecut de la  moarte la viaţă!”. Auziţi? Viaţa e dincolo, şi noi asta facem, trecem dinspre moarte spre viaţă…

„De ce aţi venit la mine?”

Am avut nesperata bucurie de a-l întâlni pe Părintele Arsenie Papacioc, iar cuvintele sale blânde şi acum îmi răscolesc amintirile. Te certa cu duhul blândeţii, te înviora cu vorba înţeleaptă, te ridica de acolo de unde greşelile te co­bo­rau, punea degetul pe rănile tale, iar în clipa rugăciunilor pe care le rostea pentru tine te simţeai des­po­vărat.

„De ce aţi venit la mine? Ei, dar acum că aţi venit hai să vă citesc o rugăciune…”, aşa te în­tâm­­pi­na de fiecare dată du­hov­nicul Pa­pacioc.

„Vezi-ţi de viaţa ta du­hov­nicească, pentru că Bi­serica este acolo întru totul unde este Adevărul. Să spui neîncetat «Doamne Iisuse Hristoase, milu­ieş­­te-mă pe mine, păcătosul». Să spui rugăciuni la Maica Domnului, Stăpâna Cerului şi a Pământului, care este supărată pe cei care nu-i mai cer nimic.

Avem un înger păzitor, pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să ne păzească sufletul până la moarte, pentru ca să fim păziţi şi să nu lase viaţa noastă în mâinile unui duş­man, care este diavolul. Ca să fii apă­rat să nu uiţi să porţi mereu ve­righetă dacă eşti căsătorit, iar cru­cea să nu lip­seas­că de la tine!”

Ochii părintelui stră­lucesc, bucuria că înţelegi ceea ce îţi spune e mare şi cu ne­putinţă de strunit. După o experienţă de zeci de ani în puşcăriile comuniste, credinţa sa parcă îl întinerea. Nu puteai cre­de că este nonagenar, spiritul său era de neînfrânt. Născut la 15 au­gust 1914, în satul Misleanu, co­mu­na Perieţi, judeţul Ialomiţa, pă­­rintele Papacioc era din 1976 du­­hovnicul Mănăstirii Sfânta Ma­ria din Techirghiol. Macedo­nean după tată, bunicul Părinte­lui a fost la rându-i preot, dar în Ma­ce­donia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, numele era Albu.

Despre viaţa în temniţă, Părintele Arsenie Papacioc spunea:

„Nu m-au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N-am murit în trei zile. Mi-au dat cinci. N-am murit. Mi-au dat şapte, n-am murit. N-a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce-o fi, de acum. Nu mai conta moartea. Moartea era salvare! N-avem alt ideal decât de-a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c-o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii pute­rilor întune­ricului, pe viaţă şi pe moarte”.

sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!