Viața creștină are ca fundament al învățăturii ei iubirea față de toți oamenii. Violența este o manifestare a lipsei de iubire, o tulburare / diminuare a stării de compasiune și de armonie între oameni.
Mântuitorul ne spune: „Fericiți cei blânzi…” și „Fericiți făcătorii de pace” (Mt. 5, 5; 5, 9) – omul blând, pașnic și făcător de pace este numit „fiu al lui Dumnezeu” după har. Pentru a deveni făcător de pace, omul trebuie să dobândească pacea sufletească, iar aceasta este dată numai de prezența lui Dumnezeu în sufletul omului, prin rugăciune, facerea binelui și evitarea conflictelor. Acțiunile noastre îi afectează pe cei din jur (omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, omul rău, pe cele rele – Lc. 6, 45). În predica de pe munte, în făcătorii de pace se manifestă pacea ca prezență iubitoare a lui Dumnezeu.
Când manifestăm blândețe și bunătate față de toți oamenii, simțim prezența lui Hristos în noi.
25 oct. este ziua împotriva violenței, zi în care BO o sărbătorește pe Sf. Ecaterina, care a cultivat pacea interioară, nu a răspuns violenței cu violență, ci a biruit răutatea altora cu bunătatea ei. Ziua împotriva violenței este un semn că societatea contemporană are nevoie de o viață spirituală și de o educație sănătoasă care să promoveze pacea și dialog între oameni.
Sfinții lui Dumnezeu ne învață că pacea interioară e manifestarea darurilor Duhului Sfânt cultivate prin rugăciune, pocăință și fapte bune. Când manifestăm bunătate față de oameni rămânem în comuniune de dragoste cu Dumnezeu. Când un om se manifestă violent și agresează pe altul, agresivul de dezumanizează, iar relația interumană se degradează.
Trebuie să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii, să promovăm legi, instituții și programe care protejează pe copii, adulți și bătrâni de violență. Să urmăm cu [prioritate] lumina sfinților rugători, blânzi și făcători de pace, care au biruit răul cu binele și violența cu blândețea.
Astăzi, familia tradițională se află în criză, spre un viitor confuz și incert. Criza familiei e percepută ca simptom al crizei civilizației occidentale, a societății contemporane – o criză a statului. Violența este o încălcare a poruncii iubirii date de Hristos, iar violența în familie este o anomalize cauzată de o criză spirituală, de îndepărtare a omului de Dumnezeu. Violența în familie este una dintre formele cele mai des întâlnite.
Violența în familie = orice act vătămător, fizic sau emoțional care are loc între membrii unei familii. Actele de violență sunt adesea ascunse de către victimă, din cauza sentimentului de teamă față de agresor sau de jenă față de societate. Efectele negative sunt pe termen scurt și lung – afectează în mod direct victimele și indirect membrii de familie. Femeia este cel mai adesea victima violenței, însă, recent, și numărul bărbaților agresați a crescut.
Sf. Pavel le spune galatenilor că împotriva blândeții, înfrânării și curăției nu este lege (Gal. 5, 23). Dojana cu blândețe frățească poate fi semn de iubire pentru îndreptare, dar nu violența.
În loc să recurgem la violență, noi trebuie să-L rugăm pe Hristos și să-I spunem ce lipsește cu adevărat familiei și să înțelegem că fericirea familiei este un dar de la Dumnezeu și nu un drept care trebuie cucerit în spirit egoist. Trebuie să apărăm și să cultivăm sfințenia căsătoriei, solidaritatea familiei, demnitatea maternității – să le privim ca fiind darurile lui Dumnezeu.
Familia adevărată se bazează pe dragoste, încredere și ajutorare și nu poate fi redusă la aspectul ei biologic, juridic etc. Ea este mai mult decât toate și le transcede, pentru că are vocația de a fi în lume icoana iubirii divine veșnice. Cununia este binecuvântată de Biserică în calitatea ei de icoana a iubirii dintre Hristos și Biserica, dintre Dumnezeu și umanitate. Ca slujitori ai Bisericii, trebuie:
– să cerem permanent de la Dumnezeu darul păcii;
– să îl cultivăm în sufletul nostru și în relația cu credincioșii;
– să promovăm legi, instituții și programe care protejează pe copii, pe adulți și pe bătrâni de violență;
– să dezvoltăm constant și consecvent o educație și o civilizație a păcii;
– să urmăm cu propritate lumina sfinților rugători, blânzi și făcători de pace.
Patriarhia Ro. s-a alăturat acțiunilor de combatere a violenței și discriminării, implicându-se activ prin preoții și profesorii de religie în programe de prevenirea și combaterea violenței (mai ales a femeilor și copiilor).
În fața acestui flagel al societății contemporante trebuie să fim alături de toți cei responsabili, autorități și foruri decizionale și mai ales întreaga comunitate românească, învățând că trebuie să evităm atitudini și comportamente degradante și umilitoare, pentru că Dumnezeu ne-a creat pe toți egali, cu aceeași demnitate și cu aceleași posibilități de dobândire a mântuirii și a vieții veșnice.
sursa:https://cursuriteologie.wordpress.com
