17 Ianuarie – Voi lăuda pe Domnul

17 ianuarie – Psalmul 9, vers 1

Nu este suflet de om care, privind spre ceruri şi văzând lucrarea Mâinilor creatoare, înţelepte şi puternice ale lui Dumnezeu, să nu-L recunoască în aceste mari lucrări. Să nu-L simtă în toate. Şi să nu-L laude apoi cu toată smerenia şi dragostea fiinţei sale. Dar când omul n-are minte sau n-are cinste, atunci, în loc să privească spre cer, ca să ajungă să laude pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, el priveşte spre bani, spre plăceri trupeşti, spre slava lumii acesteia, spre opera „geniului“ său — şi atunci începe să laude pe cine-l plăteşte.

Să laude plăcerile josnice, să-şi laude calităţile sale, să laude tot ce i le poate procura pe acestea. Pe cât de înţeleaptă şi cinstită este judecata şi strădaniile unui lăudător al Domnului, pe atât de nebună şi necinstită este mintea şi fapta unui lăudător şi închinător al omului şi lumii. Acela care istoriseşte lucrările lui Dumnezeu şi face din El bucuria şi veselia inimii sale, nu numai că se păstrează într-o stare de unire sfântă şi apropiată de Dumnezeu, pe care tocmai prin slujirea aceasta a lor o au şi îngerii, — ci înaintează mereu în această sfântă unire, bucurându-se tot mai din plin de părtăşia cerească încă din viaţa lui de pe pământ.

Dar acela care pentru satisfacţii lumeşti refuză slujirea laudei lui Dumnezeu, făcându-se robul şi lăudăreţul oamenilor, decade tot mai mult. Până când ajunge ca tot ce era cândva urmă de inspiraţie şi de artă în îngânările lui rămâne doar o repetare respingătoare şi o înşiruire de vorbe deşarte. Ba unii dintre aceşti lăudăreţi, ca să fie şi mai pe placul idolilor lor, pentru a fi mai răsplătiţi de aceştia cu ale lor laude lumeşti, cu banii murdari ai păcatului, se întrec în a batjocori Numele cel Sfânt al Singurului Dumnezeu Adevărat şi al Domnului Iisus Hristos, Fiul Său. Luând în derâdere tot ce cinstiseră şi respectaseră chiar şi ei cândva, dar de care acum nu numai că se leapădă, dar se şi ruşinează.

Aceşti „geniali“ lăudăreţi, în trufia lor nebunească şi „originală“, sfidează şi provoacă pe Dumnezeu în modul cel mai periculos şi mai jalnic. Vai, cât de nenorociţi pot fi aceşti bieţi oameni. Şi câte rugăciuni pline de milă trebuie înălţate spre bunul Dumnezeu pentru vindecarea sufletului lor nenorocit, stăpânit de atâtea legiuni de demoni.

1 Comment

  • Catrina 18 ianuarie 2015

    Să ne ajute bunul Dumnezeu să-i mulțumim cum se cuvine pentru darurile ce ni le-a dat și să-l rugăm din toată inima ca să nu mai păcătuim în veci.Doamne ajută.Amin.

Lasă un răspuns