Vom locui împreună cu el

– Ioan 14, 23 –

 Locul unde stă de obicei un re­ge sau un îm­părat se numeşte reşedinţă.

Domnul Iisus este Împăratul cel Mare a Cărui reşedinţă e Sus, în cer. El a venit în lume, apoi S-a întors iarăşi, luându-Şi locul la dreap­ta lui Dumnezeu. Dar El mai are, pe lângă reşedinţa din ceruri, încă o reşedinţă. Este inima omului care L-a primit şi s-a predat Lui. Într-o astfel de inimă locuieşte Sfânta Treime şi cerul întreg. „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi, şi vom veni la el şi vom face locaş la el“ (Ioan 14, 23).

Iată ce spune şi proorocul Isaia:

„Căci aşa zice Domnul a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este Sfânt: «Sălăş-luiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima înfrântă“ (Isaia 57, 15).

Iată culmea desăvârşirii la care trebuie să năzuiască orice om credincios! Să ajungă o biserică a Duhului Sfânt (I Cor. 6, 19). Să-L pri­mească în locuinţa inimii sale pe Domnul ca să locuiască acolo. Aici a ajuns Apostolul Pavel când a spus: Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine (Gal. 2, 20).

Vrei să fii al lui Iisus? Predă-te Lui! Do­reşti să locuiască la tine? Deschide-I inima! (Apoc. 3, 20). Duhul Sfânt va veni să-ţi pregă­tească locuinţa inimii, ca să intre într-însa Îm­păratul Măririi. El este aproape. Câtă bucurie Îi fac lacrimile şi murmurele rugăciunii pe care le spui în taină: Vino, Doamne, vino!

O, sfântă iubire a Golgotei, cuprinde-mă! O, foc ceresc, aprinde-mă şi mă înnoieşte, ca să nu mai trăiesc eu, ci Iisus Hristos să trăiască în mine!

Amin.

Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine” (vol. 1)