Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Vorbirea serioasă, plină de bună-cuviinţă, măsurată şi demnă

Vorbirea serioasă, plină de bună-cuviinţă, măsurată şi demnă

Vorbirea serioasă, plină de bună-cuviinţă, măsurată şi demnă

„Atunci ucenicul pe care-l iubea Iisus a zis lui Petru: «Este Domnul!». Când a auzit Simon Petru că este Domnul, şi-a pus haina pe el şi s-a încins, căci era dezbrăcat, şi s-a aruncat în mare.”

Când iubeşti puternic pe cineva, împrumuţi nu numai felul lui de a umbla, ci şi felul lui de a vorbi.

Multe din persoanele care ne sunt apropiate rămân pentru noi cu numele pe care li l-au dat odată copiii lor iubiţi. Sau părinţii lor, în copilăria lor iubită.

Ceilalţi evanghelişti, când vorbesc despre Sf. Apostol Petru, îi spun simplu: Petru. Dar Sf. Ioan este obişnuit să-i spună mereu numele întreg: Simon Petru, aşa cum îi spune Domnul Iisus.

Ce minunat este când credinciosul Domnului deprinde felul de-a vorbi al lui Iisus! Când vorbirea noastră se formează după vocabularul clar, cuviincios şi dulce al Bibliei!

Este o fericire să asculţi vorbirile pline de miez ale unor ucenici credincioşi ai lui Iisus, care nu numai că vorbesc adevărul sănătos al mântuirii, dar îl şi înfăţişează în cuvintele simple, limpezi şi înţelese de toţi, ale vocabularului biblic.

Dar ce întristat îţi rămâne sufletul de multe ori când îi auzi pe câte unii alergând anume după cuvintele cele mai neînţelese şi mai străine, pentru a se arăta pe ei, nu pe Iisus. Ba încă de multe ori, aceşti vorbăreţi, în dorinţa lor de a se arăta prea ştiutori, rostesc şi cuvinte al căror înţeles adevărat nu-l cunosc, dându-şi astfel pe faţă nu numai trufia, ci şi prostia. Pentru că cuvântul radical rostit de ei cu trufie prostească are cu totul alt înţeles şi alt loc decât cel în care îl înfăţişează ei.

Astfel de vorbiri şi astfel de vorbitori nu aduc niciodată nici un folos nimănui, ci numai pagubă. În primul rând, lor înşişi – dovedindu-se şi trufaşi, şi neştiutori – apoi şi Lucrării lui Dumnezeu.

După o astfel de vorbire care ne-a răpit un ceas din cea mai scumpă vreme a unei mari mulţimi de suflete, am auzit un glas în jurul meu, spunând: N-am înţeles chiar nimic, ca şi cum ar fi vorbit turceşte.

Ce păcat de ceasul acela scump pierdut fără nici un folos! Şi cât am cheltuit eu ca să ajung până aici! Şi alţii la fel. Iată ce pagubă poate face un trufaş neştiutor.

Fraţi vestitori ai Cuvântului Sfânt, citiţi şi adânciţi mai mult Biblia, Cuvântul Domnului Iisus.

Învăţaţi pe dinafară cele mai însemnate din versetele ei, ca să deprindeţi astfel şi voi felul ei de a se exprima, de a vorbi pe înţeles.

Deprindeţi-vă nu numai cu adevărurile Bibliei, ci chiar şi cu expresiile ei, cu denumirile ei pentru aceste adevăruri. Vocabularul Bibliei este alcătuit din cuvintele frumoase pe care le înţeleg toţi oamenii, de orice stare şcolară sau neşcolară ar fi ei.

Dacă veţi întrebuinţa o vorbire simplă, vă vor înţelege şi cei învăţaţi. Iar dacă aceştia sunt cu adevărat învăţaţi, auzindu-vă, vă vor preţui ca pe nişte înţelepţi, chiar dacă sunteţi pescari.

Dar dacă veţi întrebuinţa o vorbire încâlcită şi pretenţioasă, pentru a-i uimi pe ascultători nu cu adevărul şi cu puterea Duhului, ci cu expresiile culese de voi de prin nu ştiu ce dicţionare şi cu citate de prin nu ştiu ce filozofi, nu numai că mulţimea fraţilor nu vă vor înţelege şi nu se va alege cu nimic, ci chiar şi dacă ar fi acolo un om cult, acela vă va dispreţui. Pentru că nici nu vă purtaţi cum vă este vorba, nici nu vorbiţi cum vă este portul. Ce să mai spună ei apoi despre expresiile voastre rău folosite, din care ajunge chiar şi numai una singură spre a vă da de gol că sunteţi doar nişte proşti înfumuraţi, nişte bieţi pretenţioşi nu culţi, ci desculţi.

Să ne deprindem apoi a fi evlavioşi, adică a întrebuinţa în toată vorbirea noastră, mai ales între fraţi sau în cercul prietenilor noştri, o vorbire cuviincioasă şi respectuoasă!

Este aşa de neplăcut uneori să-i auzi pe unii credincioşi strigându-se şi întrebându-se tare şi cu vorbe şi numiri necuviincioase de „mă”, „tu” sau altfel de expresii şi mai dure.

Evanghelia şi Duhul Domnului, înnoind făptura noastră prin lucrarea lor dumnezeiască, trebuie să se vadă că e înnoit pe deplin şi felul nostru de a vorbi cu oamenii sau pentru oameni. Evlavia, adică cea mai înaltă bună-cuviinţă, este o treaptă superioară pe scara creşterii duhovniceşti de la II Petru 1, 5-7.

Nu este permis să se audă din gura unui credincios, nu numai cuvintele urâte, glumele proaste, bancurile lumeşti ori râsul uşuratic – dar nici chiar expresiile deplasate sau neserioase de altădată. Chiar dacă ele nu par acum de-a dreptul rele. Totul trebuie să fie evlavios la noi. Vorbirea serioasă, plină de bună-cuviinţă, măsurată şi demnă este o datorie sfântă pentru orice suflet care spune despre sine că este credincios sau credincioasă.

Aceasta face parte din chiar roadele Duhului Sfânt, care trebuie neapărat să se vadă că însoţesc naşterea din nou în viaţa fiecăruia dintre noi.

Să ne cercetăm dar cu multă asprime pe noi înşine fiecare şi în privinţa aceasta, gândindu-ne neîncetat la înştiinţarea Domnului că în Ziua Judecăţii omul va trebui să dea seama de orice expresie neziditoare care i-a ieşit din gură.

„Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit” (Mt. 12, 36-37).

Ce trist este uneori să auzi din gura multora când vorbesc despre Domnul, spunând dur şi uşor: „Iisus”, fără să spună respectuos niciodată: „Domnul Iisus”! Sau: „Dumnezeu”, fără să spună vreodată cuviincios şi temător: „Domnul Dumnezeu”!

Sau, vorbind despre marii oameni ai lui Dumnezeu, zic: „Pavel” sau „Petru”, sau „Matei”, fără să se gândească deloc ce frumos şi cuviincios ar fi să spună: „Sfântul Pavel”, „Sfântul Petru”, „Sfântul Ioan”… Sau să vorbească mai cuviincios chiar şi despre alţii mai mici ca aceştia, dar nespus mai superiori nouă.

Preaiubitule, tu nu urma răul, ci binele, chiar şi în privinţa aceasta. Mai bine să greşeşti dând cuiva cinste mai multă decât dându-i mai puţină.

Dacă Dumnezeu vorbeşte respectuos despre ai Săi, cum să nu vorbim noi?

Sfântul Apostol Petru, când a auzit că Cel de pe ţărm este Domnul, s-a îmbrăcat şi s-a încins… Nu se putea înfăţişa înaintea Domnului oricum. Era dezbrăcat, nu putea merge aşa la El.

Să învăţăm şi noi că nu numai în vorbirea, dar şi în ţinuta noastră trebuie să fie totdeauna o stare cuviincioasă, fiindcă totdeauna suntem înaintea Domnului şi în faţa Lui.

O, dar pentru atunci când ne vom înfăţişa odată Sus, în locul Său cel Sfânt, nu trebuie oare să avem grijă de pe acum de o ţinută sfântă?

Pentru că nimic întinat (sau dezordonat) nu va intra acolo (Apoc. 21, 27).

Slavă veşnică, sfântă şi curată Ţie, Sfântul nostru Domn şi Învăţător Iisus Hristos!

Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău care este pentru noi şcoala adevăratei înţelepciuni şi în vorbire, şi în purtare.

Te rugăm, dă-ne Duhul Tău prin Care să înţelegem şi să ne însuşim învăţătura Ta în tot felul nostru de a vorbi semenilor noştri. Sau de a ne purta cu ei şi între ei.

Cine Te respectă pe Tine îi va respecta şi pe alţii. Şi cine Te iubeşte pe Tine va împrumuta felul Tău şi faţă de semenii săi, în vorbire şi în purtare.

Fă-ne, Doamne Iisuse, să dovedim şi prin aceasta că suntem ai Tăi.

Amin.

7. Când a auzit Petru că este Domnul…

Hristos – Slava noastră / Traian Dorz. – Ed. a 2-a, rev. – Sibiu: Oastea Domnului, 2015

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *