Vremile noastre sunt pilda fiului rătăcit, din Evanghelie, arătată în chip mare. Pe fiul cel pierdut l-au întors acasă lipsa, foamea şi necazul.
Necazurile şi suferinţele vin din depărtarea de Dumnezeu, ca o chemare cerească de a ne opri din calea morţii şi de a ne întoarce „acasă“, la cele sufleteşti. Necazurile, greutăţile şi lipsurile vremilor noastre sunt strigarea şi chemarea Tatălui Ceresc de a ne opri din calea răutăţilor şi de a ne întoarce „acasă“, la El. Însă lumea şi oamenii de azi aleargă înainte în căile pierzării. Necazurile şi greutăţile nu i-au putut opri în loc.
Oamenii vin vremile noastre sunt un mare fiu rătăcit cate a ajuns să mănânce „roşcovele“… a ajuns să îndure cumplite lipsuri şi greutăţi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“, la Tatăl Ceresc… Chefuieşte, rabdă şi stă slugă la diavoleştile patimi, dar nu vrea să se întoarcă „acasă“, la mântuire.
Zilele trecute am auzit în târg pe un om suduind necazurile şi greutăţile. Vai, ce nebunie! Suduie oamenii necazurile, dar de răutăţi nu se lasă. Îşi „îneacă necazurile în pahar“, dar la Dumnezeu nu se întorc.
De greutăţi şi de necazuri nu vom scăpa până nu vom apuca înapoi pe calea întoarcerii la Tatăl Ceresc. Lumea de azi e plină de fii rătăciţi şi nepăsători, de aceea nu mai soseşte binele şi uşurarea.
Ca să scăpăm la bine şi uşurare, ne trebuie şi nouă lacrimile fiului pierdut şi hotărârea lui: „Scula-ne-vom (din răutăţi) şi ne vom întoarce la Tatăl nostru cel Ceresc“…
Fără această hotărâre nu vom avea uşurare.
Părintele Iosif Trifa, Sibiu, la 1 martie 1929
din volumul „Trăim vremuri biblice”
