Zi de toamnă dureroasă…

Zi de toamnă dureroasă, zi de stare mohorîtă,
înapoi mă duce gîndul iar spre viața amărîtă…
și te văd torcînd măicuță în căsuța noastră goală
cînd udată ți-e de lacrimi feleguța cea din poală.

Prin frăgarii din fereastră, vîntul cerne stropi de bură
iar în soba rece nu e nici un vreasc să dea căldură
tata-i cine știe unde, dus la muncă prin noroaie,
chinuindu-se-n povară, el și boii uzi de ploaie…
casa-i umedă și tristă și-i atîta jale-n aer
cînd tu torci șezînd tăcută, mai mult lacrimi decît caier
căci atîta depărtare și durere te apasă
după fiul tău departe și demult plecat de-acasă.

Zi de primăvară dulce, zi de primăvară sfîntă
la bisericuța noastră toate clopotele cîntă,
și așa te văd măicuță suind dealul cuvioasă
ca durerea ta din suflet s-o alini în Sfînta Casă.

La Icoana Răstignirii pui un pai de lumînare
și-I destăinui printre lacrimi, rana care greu te doare
Domnul blînd te înțelege și-ți zîmbește cald din ramă
știe bine El durerea unei inime de mamă
a fost și El Fiu, și știe grija mamei iubitoare
cîtă muncă și durere poate ea-ndura sub soare,
cît amar și cîte lacrimi a dat jertfă ea întruna
pînă cînd la Înviere a învins întotdeauna,
dar și după Înviere, fiind singură pe lume
pîn-la sfînta ei plecare a dat jertfa fără nume…
Mamă, oare cîte mame, au avut aceeași soarte
să-și aștepte și să-și plîngă fiii lor plecați departe
ori să sufere alături de-ai lor fii pe cîte-o cruce
cînd ei se jertfeau ca alții, calea vieții s-o apuce…
și cînd mii de mame astăzi își plîng fiii duși de-acasă,
eu văd cîte-o mamă tristă cum se roagă-n Sfînta Casă,
parcă-n toate tu ești mamă așteptînd la orice poartă,
pe același fiu ce luptă, în alt loc, cu-aceeași soartă,
lîngă orice cruce veche, și la orice depărtare
și la orice răspîntie, chipul tău că-l văd îmi pare
cu o inimă străpunsă ca de-o sabie tăioasă
tot aștepți și-aștepți pe fiul
de demult plecat de-acasă.

… Biet copil orfan pe lume, pelerin pe căi amare,
spune ce-s aceste visuri, ce-amăgiri ți se năzare?
Cînd avut-ai tu vreodată fericirea fără seamă
să adormi sub mîngîierea iubitoarei mîini de mamă?
cînd ți-ai aplecat tu fața vînătă de mîini haine
lîng-un sîn de mamă dulce, ca durerea să se-aline?
cînd avut-ai tu vreodată, spune suflete sărmane,
mamă care pentru tine să se roage la icoane?
spune dacă știi sărmane, dacă în vreo zi, vreodată
ai simțit tu mîngîierea iubitoarei mîini de tată?
O, dacă măcar odată ai putea și tu copile,
să-ți închipui că aievea ai trăit acele zile,
să te-ncredințezi c-aievea ai avut și tu pe lume,
iubitori și blînzi, părinții care-i chemi în vis, pe nume…

Dumnezeule, ai milă, Bunul tuturor Părinte,
fii ai Tăi sînt toți pe lume
Tu, pe toți ne ai aminte,
Tu știi fiecare rană și povară și durere
Tu, la toți le porți de grijă,
Tu la toți dai mîngîiere,
Tu, la fiecare suflet îi știi plînsul care-l doare
nelăsînd uitat pe nime care cere-a Ta-ndurare.
– Milă ai de toți cînd strigă după Mila Ta Părinte,
dar răspunde-ntîi acelui care-o cere mai fierbinte.
Șterge lacrimile toate ale celor ce Te cheamă
dar întîi le șterge-a celui ce rămîne fără mamă.
Fii cu toți cei ce Te cheamă
și suspină spre-al Tău Nume,
dar întîi fii mai cu-acela care-i singurel pe lume…

de Traian Dorz