Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ZIDIRE ȘI APÃRARE

ZIDIRE ȘI APÃRARE

ZIDIRE ȘI APÃRARE

Se spune despre Neemia că era unul dintre cei care avea milă de popor şi dorea să lucreze pentru el. Având sprijin şi ajutor din partea mai-marelui său, a început rezidirea porţilor şi zidurilor Ierusalimului (Neemia, cap. 1 şi 2). Dar au apărut şi împotrivitorii, care, auzind că poporul „lucra cu inimă”, s-au unit ca să vină împotriva celor ce lucrau.

„Din ziua aceea – scrie Neemia –, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu suliţe, cu scuturi, cu arcuri şi cu platoşe. Cei care zideau zidurile şi cei ce duceau sau încărcau poverile cu o mână lucrau şi cu alta ţineau arma. Fiecare din ei, când lucra, îşi avea sabia încinsă la mijloc. Şi, după ce lucrarea era mare şi lucrătorii erau împrăştiaţi pe zid, departe unii de alţii, ca semnal de luptă se folosea o trâmbiţă, şi toţi se adunau spre locul unde o auzeau. Şi nu ne-am dezbrăcat de haine nici eu, nici fraţii mei, nici slujitorii mei, nici oamenii de strajă care erau sub porunca mea. Şi la apă se duceau fiecare cu armele” (Neemia, cap. 4).

Iar starea aceasta grea, de luptă şi muncă în acelaşi timp, a ţinut doisprezece ani. În tot acest timp, Neemia şi fraţii luptători au stat mereu încinşi cu arma, gata şi pentru luptă şi pentru lucru. Timp de doisprezece ani s-au apărat mereu şi au clădit mereu.

Unii acuză pe credincioşii Bisericii că, prin venirea la Biserică pentru zidirea duhovnicească a sufletelor lor, au gânduri de răzvrătire împotriva stăpânirii lumeşti. Dar nu este deloc aşa. Răspunsul lui Neemia e potrivit şi pentru răspunsul nostru, şi anume: „Eu şi fraţii mei nu avem nici un gând de răzvrătire…, n-avem nici un gând rău, decât dragostea şi munca noastră pentru zidurile Bisericii”.

Acest lucru l-a făcut Biserica cu toţi sfinţii şi creştinii ei de două mii de ani: lucrează şi se apără în acelaşi timp. Ei nu s-au „dezbrăcat” nicicând de hainele de lucru şi de armele de apărare. Au stat şi trebuie să stăm mereu încinşi, luptând şi lucrând. Luptăm, în apărare, deodată pe aceste fronturi: întâi, cu păcatul din noi; apoi cu păcatul din lume, după aceea, cu oamenii cei lumeşti şi necredincioşi; şi pe urmă, trebuie să ne apărăm, uneori, chiar şi faţă de cei care ar trebui să fie cu noi.

Biserica a câştigat mereu teren şi s-a înmulţit şi demografic. Din ce în ce mai mulţi au fost creştini. Dar acum Biserica nu va câştiga teren şi nu se va întări în sensul ăsta. Ea se va concentra. Nu suntem în expansiune, ba chiar pare că batem în retragere. Tăria noastră nu se va manifesta la modul văzut. Viitorul nu este un stat teocratic cu un conducător creştin. Nicidecum! Căci zice: „Nu te teme, turmă mică!” Deci noi nu câştigăm în statutul social şi demografic sau politic. Nu cumva să visăm la asemenea biruinţă în lumea asta!… Nu vom fi decât din ce în ce mai prigoniţi şi mai amărâţi la aspectul exterior. Te întăreşti pe dinăuntru. Şi pentru suferinţele îndurate cu răbdare şi credinţă: „plata voastră multă este în ceruri” – cum se spune la Fericiri. Pe asta să ne bizuim şi să fim atenţi să urmărim paşii cum se fac şi să ne opunem cu totul lăuntric.

Pr. Vasile AVASILCĂI

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *