Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Zile și adevãruri

Zile și adevãruri

Zile și adevãruri

Nimic nu este întâmplător în această viaţă. Nimic din ce se întâmplă ori din ce ni se întâmplă nu este întâmplare. Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. Nici un fir de păr nu piere şi nici un ac de brad nu părăseşte o ramură fără ştirea lui Dumnezeu.

Pentru cel care nu crede şi nu se încrede în Dumnezeu există întâmplare, mister, soartă, destin ori neprevăzut sau chiar surpriză… Însă pentru cel ce s-a întâlnit cu Dumnezeu, cu Fiul Său, Mântuitorul Iisus Hristos – precum Sfântul Apostol Pavel pe drumul Damascului – s-a îndepărtat zidul despărţitor ce împiedica lumina, închidea orizontul, încătuşa mintea. Pentru un astfel de om „…există numai o luminoasă şi cutremurător de clară înlănţuire logică şi înţeleaptă de urmări şi răsplătiri normale ale faptelor şi căilor văzute ori nevăzute, pentru noi – dar văzute şi ştiute în totul, pentru El” (Traian Dorz – Zile şi adevăruri istorice).

Fiecare gând, ori cuvânt, ori faptă – rea sau bună – vor avea o urmare nefericită sau o binecuvântare divină. Numai în felul acesta vom înţelege evenimentele istorice petrecute cu Neamul nostru şi cu Biserica noastră. După secole de suferinţe şi nedreptăţi, Dumnezeu a dăruit acestui Neam atât independenţă cât şi unitate naţională. Oricât de cumplită e jertfa celor de demult, ea este cauza. Efectul este răsplata. Iar răsplătirea e pe măsura preţului plătit. Dumnezeu nu rămâne dator.

Fiecare om are o vreme, un timp, o zi a cercetării sale, a întâlnirii cu Dumnezeu. Şi nu e întâmplare.

Oricât de greu de înţeles, de acceptat ori de suportat ar fi pentru om o anume cauză, oricât de dureroase pierderi, despărţiri, renunţări ar veni în viaţa sa, acestea au un scop. Căci pentru un lucru mic se cere puţină jertfă, însă pentru o Lucrare însemnată jertfa e pe măsură.

Greu de înţeles a fost ceea ce s-a petrecut în viaţa Părintelui Iosif Trifa. Pentru cei de atunci. Şi pentru mulţi în aceste zile. Când, în toamna anului 1921, Părintele Iosif Trifa se îndrepta „spre altarul său”, lăsa în urma sa, în Vidra de Sus, satul lui Avram Iancu, un mormânt cu patru cruci. Familia sa: soţia şi trei din cei patru copilaşi. Şi pleca rostind cuvintele „Cuibul casei mi s-a spart şi a trebuit să plec în lume pribeag”. E greu de găsit un soţ şi un tată care să fi pierdut mai mult decât Părintele Iosif, însă aceste pierderi erau doar cauza. Efectul, scopul, era la Dumnezeu, era planul lui Dumnezeu: Lucrarea Oastei Domnului. De atunci, istoria zbuciumată a acestei Sfinte Lucrări a păstrat adevăruri de netăgăduit scrise cu litere de foc despre zile, oameni şi locuri… Zile şi adevăruri istorice, sfinţii noştri înaintaşi şi locurile noastre sfinte. Astfel, Oastea Domnului comemorează atât zilele istorice cât şi pe sfinţii înaintaşi. Şi aceste comemorări ori aduceri-aminte ne îndeamnă, după Cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Aduceţi-vă aminte” şi „urmaţi-le credinţa”. La Oastea Domnului, aducerile-aminte, comemorările nu sunt evenimente triste, ci sărbători duhovniceşti ce îndeamnă spre luare-aminte.

„Iată poruncile, hotărârile şi legile pe care mi-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă învăţ – spunea Moise în cartea Deuteronomul, poporului Israel. Cuvintele acestea pe care ţi le spun eu, astăzi, să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le sădeşti în inima fiilor tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli”.

Iar mai târziu, Psalmistul David avea să facă dovada împlinirii acestor cuvinte, spunând: „Câte am auzit şi am cunoscut şi câte părinţii noştri ne-au învăţat nu s-au ascuns de la fiii lor din neam în neam” (Ps 77, 3-4).

Oastea Domnului intră în anotimpul comemorărilor. Se rememorează Moţiunea care s-a luat în primul sfat restrâns al Oastei Domnului, apoi mai târziu, ziua şi adevărul istoric din 7 noiembrie 1976. Două, din cele trei zile istorice. Suntem datori lui Dumnezeu şi Părintelui Iosif să le purtăm în inimă şi-n suflet. Şi să vorbim despre aceste zile şi adevăruri, acasă ori în călătorie.

Apoi, faţă de Părintele Iosif, am mai avea o datorie. La 102 de ani de la trecerea la Domnul a Iulianei Trifa, soţia Părintelui, o floare şi o lacrimă pe mormântul uitat din Vidra de Sus (Avram Iancu). Cel cu patru cruci. („Faceţi-vă timp să mergeţi, printre-aceste monumente…”)

Nelu LAZĂR

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!