1. O, ce scurtă este ziua vieţii noastre!
Iată, din cele douăsprezece ceasuri din ziua ta de azi, câte au trecut?
Şi ce bine ai făcut în vreunul din aceste ceasuri?
Câtă vreme ţi-ai ocupat-o cu făptuirea binelui şi câtă cu deşertăciunea?
Ce ţi-ai strâns seara din atâtea ceasuri ale zilelor tale – şi câte vezi că ţi-ai risipit fără nici un folos?
Un cuvânt înţelept spune: „Seara, zilele noastre ca-pătă aripi şi se duc la Dumnezeu să-I spună ce-am făcut cu ele”.
O, cât de murdare, de zdrenţuite, de goale şi de ter-felite s-au dus în faţa lui Dumnezeu atâtea zile de-ale noastre!
Ce-a putut să scrie Mâna lui Dumnezeu în Cartea Vieţii noastre, în dreptul lor, după halul în care s-au în-făţişat înaintea Lui aceste zile pe care noi le-am trimis în aşa fel la El (Apoc 20, 12)?
2. Când Cartea Vieţi noastre va fi deschisă în Ziua Judecăţii de Apoi şi când din ea vor ieşi zilele noastre cu ceasurile lor, una câte una, – ce vor mărturisi ele oare înaintea Judecătorului Celui Înfricoşat şi Nepărtini¬tor despre noi şi despre felul cum le-am folosit?
3. Cred că trebuie să ne cutremurăm şi să ne trezim din nebunia noastră, schimbându-ne felul de viaţă în aşa chip frumos şi binecuvântat, încât măcar ceasurile şi zilele pe care le mai avem să le putem trimite în veş¬nicie înaintea noastră într-o înfăţişare vrednică.
Pentru ca măcar acestea să mărturisească spre mân-tuirea şi vrednicia noastră în Ziua cea Mare şi Înfri-coşată.
4. Numai ţie îţi faci ori binele, ori răul pe care îl faci acum.
Răscumpără bine deci orice clipă şi orice prilej, fi-indcă nu ştii, nici nu-ţi dai seama cât de puţine de aces-tea mai poţi avea!
Şi nu-i nimic mai scump pe lume ca mântuirea ta cea veşnică.
5. Orice poticnire vine din cauza lipsei de lumină.
Oricine se poticneşte de vreo pricină, sau de vreun păcat, sau de vreo învăţătură părintească, sau de vreun frate, ori de vreo hotărâre frăţească, sau de vreo încercare, sau în vreo ispită,
acela dovedeşte că n-are destulă lumină în el.
6. Acela care are lumină deplină din Cuvântul şi din Duhul lui Dumnezeu cunoaşte toate lucrurile (In 16, 3),
cunoaşte oamenii (Ps 73, 17-20; Mt 7, 16),
cunoaşte vremurile (Mt 24, 33),
cunoaşte calea (In 14, 4 şi 6),
cunoaşte vrăjmaşul şi mijloacele lui cu care luptă (I Ptr 5, 8),
cunoaşte mai ales dragostea şi grija necurmată a puterii lui Dumnezeu (Ps 91, 1-15).
7. Cine cunoaşte toate lucrurile, acela are îndeajuns lumină asupra oricăror întâmplări.
Şi are îndeajuns putere şi orientare, spre a nu se mai poticni niciodată de nimeni, căci numai cel ce nu cunoaşte, acela se poticneşte.
8. În jurul unui suflet care are lumina în el, orice furtună, orice noapte şi orice împotrivire cade şi piere.
Cel ce cunoaşte merge sigur şi statornic, neabătut de pe drumul său spre Ţinta sa, fără a se poticni, fără a se teme, fără a se abate!
9. Pot cădea în jurul celui credincios o mie la stânga şi zece mii la dreapta sa – el nu se va teme.
Pot să se abată din calea cea bună chiar cei mai din frunte ai lui. Pot să vadă ochii lui lucruri de necrezut. Şi să audă urechile lui cuvinte şi veşti oricât de rele şi de neaşteptate,
statornicia lui nu se va clinti,
credinţa lui nu se va pierde
şi inima lui tot nu se va poticni de nimic.
10. Credinciosul adevărat ştie că nu-i nici un om viu care să nu greşească; deci chiar şi cel mai ales dintre oameni putând greşi,
el nu se va poticni de greşeala nimănui.
Atunci nici greşelile sale nu vor poticni pe nimeni. Fiindcă vor fi tot mai puţine şi mai mici, până ce nu vor mai fi deloc.
11. Când vei vedea că chiar cel mai ales dintre învăţătorii tăi este în vreo ispită, departe de a te poticni, tu să-ţi aduci cu milă şi cu înţelegere aminte că şi tu eşti om. Şi, prin urmare, poţi să cazi, dar să nu rămâi căzut. Ci te roagă şi înţelege.
12. Pe cel credincios, greşelile altora îl vor face să se roage şi mai puternic pentru cel primejduit. Dar nu-l va face totuşi să piardă nimic din respectul pe care îl merită virtutea celui ales. Care a biruit de atâtea ori înainte.
Şi care va birui, prin harul Domnului, şi acum (Rom, 14, 4).
13. Tu să te-mpotriveşti cu hotărâre diavolului care aşază în calea noastră atâtea curse, spre a ne face să ne poticnim şi să călcăm cu batjocură ceea ce trebuie să ne fie sfânt şi scump pentru noi în vecii vecilor.
Cel ales va birui, nu se va poticni. Şi nu va cădea niciodată.
14. În vremea când mulţi se poticnesc de orice, tu, dragul meu, cere şi păstrează lumina Domnului asupra datoriei tale şi asupra Voii Lui.
Ca să mergi totdeauna statornic pe drumul Lui cel drept, aşa cum ai pornit de la început.
Şi atunci nu te vei poticni niciodată!
15. Când vezi pe cineva poticnindu-se, mergi de-grabă la el cu lumina Sfântului Cuvânt.
Dacă o va primi, va avea şi el lumina în el. Şi ea îl va ajuta să se orienteze sau să se ridice.
Şi să nu se mai poticnească.
16. Se întâmplă adeseori în viaţa de credinţă că un somn, o lenevie, o moleşeală duhovnicească se lasă peste suflete.
O stare de somnolenţă duhovnicească se aşterne ca o ceaţă din ce în ce mai deasă şi întunecoasă uneori peste noi, adusă de vântul cel rău.
Uneori peste adunări întregi care altădată erau pline de voioşie şi activitate duhovnicească…
17. Atunci când dintr-o dată te trezeşti că „prietenul” nostru cutare… care era plin de râvnă mai ieri, începe să lipsească tot mai mult şi tot mai des dintre fraţii şi dintre datoriile lui duhovniceşti, este semn că s-a poticnit de ceva şi este în primejdie.
Mergi îndată şi-l caută, ca să-l ajuţi.
18. Când vezi că şi „prietena” noastră cutare… şi cutare… şi cutare… a ajuns tot aşa, cuprinse de un somn rău, că numai când sunt la rugăciune adorm,
sau numai când trebuie să asculte Cuvântul Domnului stau moleşite,
sau când nu pot să cânte, sau să mărturisească, sau să lucreze ceva bun…
O, ce somn vinovat cuprinde uneori multe suflete! Ai grijă să nu te poticneşti, să cazi şi să adormi şi tu acolo cu cei căzuţi.
19. Chiar înainte de a începe ca ochii lor cei tru¬peşti să fie îngreuiaţi de somn, vezi că sufletul lor a început să fie îngreuiat de îngrijorări lumeşti,
sau de păcate ascunse,
sau de lenevie şi de poticnire vinovată înaintea lui Dumnezeu,
şi atunci încep să se scufunde în întuneric şi în primejdii mari…
Roagă-te fierbinte pentru ei – dar veghează cu grijă pentru tine!
20. Somnul cel sufletesc în care cade un credincios îl face să-i vină şi somnul trupesc – când ar trebui să fie numai ochi şi urechi.
Când ar trebui să aibă numai ascultare şi activitate sfântă, el adoarme.
Şi pierde orice râvnă şi iubire aprinsă pentru Hris-tos, pentru Biserică, pentru semenii săi.
Roagă-te fierbinte şi veghează cu teamă. Aceste stări duc totdeauna la cele mai mari primejdii şi căderi.
Dumnezeul nostru, fă să strălucească Faţa Ta peste noi şi să fim scăpaţi.
Amin.
Poruncile iubirii / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2006
