Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Binecuvântarea mare

Binecuvântarea mare

Binecuvântarea mare

Liturghia propriu-zisã, ca împreunã slujire a preotului si credinciosilor, debuteazã cu binecuvântarea solemnã a Împãrãtiei Sfintei Treimi, mãrturisire a faptului cã Sfânta Liturghie reprezintã intrarea Bisericii în Împãrãtia lui Dumnezeu.

Dumnezeu – Cuvântul ne vorbeste si apoi ni se oferã ca hranã

Proscomidia fiind un ritual pregãtitor sãvârsit în tainã de preot, Liturghia, asa cum se descoperã ea credinciosilor, este alcãtuitã din douã pãrti care au o structurã paralelã si sunt indisolubil legate: Liturghia Cuvântului (a catehumenilor) si Liturghia Euharisticã (a credinciosilor). Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu convoacã, vorbeste, se istoriseste si, în cele din urmã, se oferã pe Sine ca hranã.

La Liturghia Cuvântului, în timpul cãreia în centrul Sfintei Mese se aflã Sfânta Evanghelie, Dumnezeu Cuvântul ne vorbeste si ni se împãrtãseste prin cuvânt: citirile din Sfânta Scripturã, predica, rugãciunea si cântarea cãci “cel ce ascultã cuvântul Meu si crede în cel ce m-a trimis pe Mine are viatã vesnicã” (Ioan 5, 24) iar “cuvintele Mele duh sunt si viatã” (Ioan 6, 23).

La Liturghia Euharisticã în centrul Sfintei Mese se aflã Potirul euharistic descoperindu-ne sensul principal al acesteia de împãrtãsire cu Dumnezeu Cuvântul întrupat, cu însusi Trupul si Sângele Lui, cãci “Cuvântul S-a fãcut trup” (Ioan 1, 14) si “dacã nu veti mânca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viatã în voi” (Ioan 6, 53).

Liturghia Cuvântului se împlineste în Liturghia Euharisticã, cele douã pãrti ale Sfintei Liturghii realizând numai împreunã întâlnirea deplinã cu Hristos cel Înviat si intrarea Bisericii în Împãrãtia lui Dumnezeu.

Liturghia debuteazã prin slãvirea Împãrãtiei Sfintei Treimi

Sfânta Liturghie începe prin rostirea de cãtre preot a binecuvântãrii mari: “Binecuvântatã este Împãrãtia Tatãlui si a Fiului si a Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor”. În limbaj liturgic “a binecuvânta” înseamnã “a slãvi”, “a lãuda”. Liturghia debuteazã asadar printr-o slãvire a Împãrãtiei Sfintei Treimi scotând adunarea liturgicã din conditiile existentei cãzute, din “lumea aceasta” si raportându-o la Împãrãtia lui Dumnezeu (“Împãrãtia Mea nu este din lumea aceasta” – Ioan 18, 36), Împãrãtie care vine (“Vie Împãrãtia Ta” ne rugãm în Tatãl nostru – Luca 11, 2) si a venit deja (“iatã a ajuns la voi Împãrãtia lui Dumnezeu” – Luca 11, 20).

Scopul Sfintei Liturghii este intrarea în Împãrãtia lui Dumnezeu

Dupã învãtãtura Traditiei si a Scripturii, Împãrãtia lui Dumnezeu este cunoasterea lui Dumnezeu, iubirea fatã de El, unirea cu El si viata întru El. Este “dreptate si pace si bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14, 17).Este Împãrãtia iubirii între Dumnezeu si noi si între noi însine. A binecuvânta aceastã Împãrãtie înseamnã a recunoaste si a mãrturisi cã ea este valoarea supremã si ultimã si, ca urmare, a exprima dorinta adunãrii liturgice de a intra în ea. Mai mult, binecuvântarea mare afirmã scopul Sfintei Liturghii ca fiind intrarea în Împãrãtia lui Dumnezeu.

Binecuvântarea Împãrãtiei ne îndreaptã astfel atentia, mintea si inima spre unicul lucru de trebuintã, intrarea în Împãrãtie, relevând faptul cã încã din viata aceasta este posibil a deveni pãrtasÎmpãrãtiei lui Dumnezeu. Sfânta Liturghie prilejuieste trãirea anticipatã a Împãrãtiei cerurilor si prefigurarea ajungerii depline în ea.

Împãrãtia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi

Binecuvântarea mare este o mãrturisire a Sfintei Treimi. “Prin întrupare oamenii au învãtat mai întâi cã Dumnezeu este în trei feţe. Si cum Sfânta Liturghie este taina acestei întrupãri a Domnului, la începutul ei se cuvine sã fie pusã în luminã si sã fie propovãduitã Treimea”. În acelasi timp este o mãrturisire cã Împãrãtia lui Dumnezeu este Împãrãtia Sfintei Treimi, a Tatãlui ceresc iubitor, a Fiului devenit prin întrupare Fratele cel mai iubitor al nostru si a Duhului Sfânt, curãtitorul nostru de patimile care ne stãpânesc ca forme multiple ale egoismului. Împãrãtia lui Dumnezeu este extinderea iubirii Sfintei Treimi la noi, iubire cãreia se cuvine sã-i rãspundem si noi cu iubirea noastrã fatã de Dumnezeu si între noi. Este o Împãrãtie a dragostei în care comuniunea celor ce fac parte din ea sporeste continuu în Sfânta Liturghie pentru a ajunge desãvârsitã în viata viitoare.

Binecuvântarea este si o afirmare a vesniciei Împãrãtiei lui Dumnezeu: “Binecuvântatã este Împãrãtia … acum si pururea si în vecii vecilor”. Se subliniazã astfel caracterul eshatologic al Sfintei Liturghii, iesirea din timpul “acestei lumi” si intrarea în dimensiunea vesniciei.

Împãrãtia ni s-a deschis prin crucea Fiului lui Dumnezeu

Binecuvântând Împãrãtia Treimicã, preotul face semnul Sfintei Cruci cu Evanghelia deasupra antimisului. Evanghelia este “icoana” Cuvântului lui Dumnezeu, de aceea, prin însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, se subliniazã faptul cã Împãrãtia ni s-a deschis prin si în Fiul si Cuvântul lui Dumnezeu care, luând firea umanã, a biruit moartea prin cruce arãtându-ne iubirea vesnicã a lui Dumnezeu pentru noi si descoperindu-ne cã nu putem intra în aceastã Împãrãtie decât prin jertfã, asumându-ne crucea: “oricine voieste sã vinã dupã Mine sã se lepede de sine, sã-si ia crucea si sã-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).

Împãrãtia lui Dumnezeu este nedespãrtitã de cruce, dar în ea nu intrãm ca indivizi ci ca persoane unite în Bisericã. “Toatã Sfânta Liturghie este miscarea comunitãtii în duhul de jertfã a lui Hristos spre unirea deplinã cu Hristos cel jertfit si înviat si spre jertfirea reciprocã între ei din puterea jertfei Lui”. Unirea comunitãtii cu Hristos cel jertfit se face pentru a se aduce si ea împreunã cu El jertfã Tatãlui si astfel sã se realizeze Împãrãtia Treimii în toate. Împãrtãsirea Bisericii din jertfa lui Hristos, exprimatã simbolic de rânduiala Proscomidiei, se împlineste astfel în cadrul Sfintei Liturghii.

Puterea Împãrãtiei lui Dumnezeu constã în Duhul Sfânt

Binecuvântarea Împãrãtiei lui Dumnezeu este o cerere ca ea sã vinã la noi si ca noi sã fim înãltati la ea. Afirmãm astfel sensul profund al slujirii divine în general si al Sfintei Liturghii în special si anume “pregustarea” Împãrãtiei lui Dumnezeu care, desi nevãzutã “lumii acesteia”, se aflã deja în mijlocul nostru (Luca 11, 20). Puterea acestei Împãrãtii constã în Duhul Sfânt prin care Dumnezeu vine în noi. Duhul Sfânt este Duhul libertãtii care ne aratã fii liberi ai Tatãlui ceresc (Romani 8, 15; II Corinteni 13, 17) si ne curãteste de toatã întinãciunea pãcatului dacã ne pocãim cu sinceritate. De aceea în Împãrãtia lui Dumnezeu toti suntem împãrati si fii ai Celui Preînalt, eliberati de egoism si uniti în iubire jertfelnicã. Perspectiva de a deveni pãrtasi, în Duhul Sfânt, Împãrãtiei lui Dumnezeu si putinta pregustãrii acesteia ne descoperã Sfânta Liturghie ca o sãrbãtoare adevãratã, plinã de luminã.

“Amin”-ul este mãrturisirea dorintei de a fi pãrtasi Împãrãtiei lui Dumnezeu

“Amin”-ul rostit de comunitate ca rãspuns la binecuvântare având sensul de “asa sã fie”, exprimã participarea plinã de bucurie a tuturor celor prezenti la Liturghie, la lucrarea sfântã care începe. Este o mãrturisire a dorintei credinciosilor de a fi pãrtasi Împãrãtiei lui Dumnezeu si a încrederii cã se vor învrednici de aceastã bucurie. Dar “amin”-ul rostit ne si responsabilizeazã deoarece în Împãrãtia lui Dumnezeu nu intrã nimic necurat sau întinat (Apocalipsa 21, 27; Efeseni 5, 5) si, ca urmare, cel ce vine la Liturghie se cuvine sã-i aducã lui Dumnezeu pocãintã pentru pãcatele sale.

Concluzie

Binecuvântarea mare, desi a fost introdusã în rânduiala Liturghiei abia în secolul al XI-lea, a devenit un moment esential al acesteia, cu profunde implicatii, pe care am încercat sã le deslusim în cele de mai sus. Binecuvântarea marcheazã începutul Sfintei Liturghii si, de aceea, este foarte important ca, din acest moment, cu totii, clerici si credinciosi, adunati în Bisericã, fiecare la locul sãu, sã înceteze orice altã activitate îndreptându-si întreaga atentie spre participarea la Sfânta Liturghie care este, cu adevãrat, intrarea noastrã în Împãrãtia lui Dumnezeu.

Note:

  • Paul Evdokimov, Rugãciunea în Biserica de Rãsãrit, Iasi, 1996, p. 155
  • Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Bucuresti, 1998, p. 164
  • Alexandre Schmemann, Euharistia. Taina Împãrãtiei, Ed. Anastasia, p. 155
  • Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeiestii Liturghii, XII, Bucuresti, 1989, p. 43
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stãniloae, Spiritualitate si comuniune în Liturghia Ortodoxã, Craiova, 1986, p.134
  • Sfântul Ioan din Kronstadt, Liturghia: Cerul pe pãmânt, Sibiu, 1996, p. 146

Explicarea Sfintei Liturghii

Pr. Florin Botezan

Author: Editor

Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *