„Ascultaţi glasul Meu şi faceţi tot ce vă voi porunci şi veţi fi poporul Meu, iar Eu, Dumnezeul vostru.“
Încă din Grădina Edenului, cele două glasuri:
1 – cel al lui Dumnezeu, Care a zis omului să nu mănânce din pomul oprit că va muri, şi
2 – cel al diavolului, care de asemenea i-a zis că poate mânca, întrucât nu va muri, ne vorbesc încă şi azi nouă, tuturor oamenilor.
În fiecare din noi există acele două glasuri – glasul conştiinţei şi glasul firii pământeşti – după cum fiecare suntem compuşi din cele două părţi: suflet şi trup.
Glasul conştiinţei este glasul sufletului, iar glasul firii pământeşti e glasul trupului. Prin glasul conştiinţei ne vorbeşte Dumnezeu, iar prin glasul firii pământeşti – diavolul. Glasul conştiinţei ne vorbeşte cel mai mult nouă, ne arată cum suntem noi, ne educă, ne mustră, ne corectează în propriul nostru comportament. Celui care are o conştiinţă curată, liberă, trează, glasul ei nu-i va permite să comită abateri de la normele de viaţă moral-religioase, aşa după cum ne sunt date de Însuşi Dumnezeu prin Cuvântul Său. De asemeni, având conştiinţa curată, Dumnezeu îl fereşte să nu cadă în fărădelegi, în erezii, în cursa diavolului, în iad…
Dar, din nefericire, sunt aşa puţine conştiinţe curate astăzi – ale celor mai mulţi fiind adormite, pervertite, înăbuşite –, încât omul poate comite orice fărădelegi: minciună, înşelătorie, luare de mită, ucidere de orice fel (inclusiv avort), beţie, desfrânare şi altele, fără conştiinţa prin glasul căreia să mai primească vreun semn de protest, de acuză pentru toate aceste fărădelegi.
Toţi aceşti oameni s-ar supăra dacă le-ai spune că glasul conştiinţei le este sugrumat de mult şi că numai o minune a lui Dumnezeu îi mai poate salva.
Fratele meu, cum stai tu cu glasul conştiinţei – glasul lui Dumnezeu? Îţi mai vorbeşte sau îţi tace de mult? Îl mai auzi tu, oare?
Un creştin adevărat ascultă totdeauna cu cea mai mare plăcere glasul Domnului şi se bucură împlinind tot ce-i cere El.
Cu glasul firii pământeşti lucrurile stau altfel. El este glasul trupului care, fiind din pământ, se simte, aici pe pământ, în Patria lui, în timp ce sufletul e străin aici, patria lui fiind în cer, Sus, la Dumnezeu. De aceea glasul trupului strigă mai tare şi neîmpiedicat, dar strigă rău, pentru că trăieşte în împărăţia răului. Firea pământească are multe forţe de care este sprijinită; doar glasul conştiinţei – cât timp mai există – o opreşte de la rău.
Am spus că glasul conştiinţei vorbeşte fiecăruia în parte, pentru el însuşi. Glasul firii pământeşti ne arată însă cel mai mult pe alţii, cât de abătuţi şi răi sunt ei, justificându-ne că noi nu suntem aşa, iar spre noi îndreptându-se doar cu laude, acesta fiind, de fapt, glasul diavolului. Ascultând de glasul acesta, el nu doreşte să ne recunoaştem păcatele şi să ne căim de ele, ca nu cumva să ne întoarcem la Dumnezeu.
Glasul firii pământeşti ne mai îndeamnă să avem cea mai mare grijă de trupul nostru, s-o ducă el bine, fără să ne mai pese de alţii, îngropându-ne în păcatul greu şi nimicitor al egoismului. Sub orice formă, firea veche ne duce la rău, pentru că ea este ogorul unde satan poate lucra. De aceea, Sf. Ap. Pavel ne spune să o răstignim, să o omorâm, pentru ca apoi să putem umbla călăuziţi de Duhul, Care va prelua comanda prin conştiinţa eliberată, al cărei glas va putea din nou să ne conducă pe calea cea bună.
Fericit este numai omul care înţelege aceste adevăruri, căci el va umbla frumos, înţelept, credincios, împlinind voia lui Dumnezeu, nu a diavolului. Conştiinţa lui curată, sfântă, îl va face să strălucească peste veacuri, pentru că a trăit ca un om al lui Dumnezeu, care a răspândit doar lumină în toate zilele vieţii sale pe pământ.
Da! Unor astfel de oameni Dumnezeu le zice: Ei sunt poporul Meu, şi Eu sunt Dumnezeul lor!
Dragul meu, tu din care popor faci parte? Şi care este „dumnezeul“ tău? De al cărui glas asculţi?
Viorel BAR – Săucani, Bihor
