SCRISOAREA X
Ciprian transmite martirilor şi mărturisitorilor lui Iisus Hristos veşnică sănătate în Dumnezeu-Tatăl
1.1. Tresalt de bucurie şi vă fericesc, mult încercaţi şi preafericiţi fraţi, cunoscându-vă credinţa şi bărbăţia, cu care e slăvită Mama Biserică, cu adevărat slăvită şi de curând, când, prin mărturisirea voastră neclintită, v-aţi asumat o pedeapsă care v-a făcut martiri ai lui Hristos, fiind exilaţi. Totuşi, cu cât această mărturisire este mai tare în pătimire, cu atât este mai vestită şi mai mare în cinstire: a crescut lupta, a crescut şi slava luptătorilor. Şi n-aţi stat deoparte de linia de bătaie de teama caznelor, ci aţi fost mai mult chemaţi la luptă chiar de chinuri, tari şi neclintiţi aţi păşit cu dăruire deschisă spre încleştarea celei mai mari lupte.
2. Dintre aceştia, pe unii i-am descoperit de mai înainte încununaţi, iar pe alţii foarte aproape de cununa izbânzii, însă pe toţi, pe care i-a oprit temniţa din mersul lor plin de slavă, i-am aflat însufleţiţi în a purta lupta cu o neostoită şi împărtăşită căldură a bărbăţiei, aşa cum se cuvine să fie în tabăra sfântă ostaşii lui Hristos, încât nici ademenirile nu amăgesc tăria neclintită a credinţei, nici ameninţările nu-i înfricoşează, nici chinurile, nici caznele nu-i înving, fiindcă Cel care este în noi este mai mare decât cel care este în lumea aceasta, şi nici o pedeapsă pământească nu are mai mare putere în a doborî decât are ocrotirea dumnezeiască în a înălţa. Lucrul s-a dovedit prin lupta plină de slavă a fraţilor, care, deveniţi conducători pentru ceilalţi spre a învinge chinurile, au oferit pildă de virtute şi credinţă, înfruntând oastea duşmanilor, până ce oastea acelora s-a prăbuşit înfrântă.
2.1. Prin urmare, cu ce laude să vă preamăresc, preaviteji fraţi? Tăria inimii voastre şi stăruinţa credinţei cu ce cuvânt de laudă sa le împodobesc? Aţi îndurat până la capăt slava celor mai aprige chinuri şi nu aţi cedat suferinţelor, ci mai degrabă suferinţele au dat înapoi în faţa voastră. Cununile au pus durerilor capătul, pe care chinurile nu-l dădeau. Prea cruntul măcel a stăruit îndelung, fără să doboare credinţa statornică, ci ca să trimită mai repede la Domnul pe oamenii lui Dumnezeu.
2. Mulţimea celor de faţă a privit minunându-se lupta cerească şi duhovnicească a lui Dumnezeu, bătălia lui Hristos, a văzut că robii Lui au stat împotrivă cu glasul descătuşat, cu mintea neatinsă, sfântă bărbăţie, lipsiţi de armele lumeşti, dar înarmaţi cu armele date de nădejdea credinţei. Cei torturaţi au rămas mai puternici decât cei care-i torturau şi trupurile lovite şi măcelărite au învins ghearele1 ce le loveau şi le măcelăreau. Şi lovitura cruntă, mult timp repetată, nu a putut birui credinţa de neclin¬tit, deşi în robii lui Dumnezeu, după ce măruntaiele le-au fost rupte, nu mai erau torturate trupuri, ci nişte răni. Curgea sânge care să stingă vâlvătaia prigoanei, care, prin moartea plină de sla¬vă, să liniştească jăraticul gheenei.
3.1. ce fel a fost acea privelişte a Domnului, cât de înălţătoare, cât de mare, cât de plăcută ochilor lui Dumnezeu, prin sfinţenia şi dăruirea oşteanului Său, precum scris este în Psalmi, când Duhul Sfânt astfel ne vorbeşte şi ne îndeamnă:
1 Gheare, ungulae, instrumente de tortură utilizate în epocă.
Scumpă este înaintea lui Dumnezeu moartea drepţilor Săi.1
Preţioasă este această moarte care dobândeşte nemurirea cu preţul sângelui, care primeşte cununa din desăvârşirea virtuţii.
3.1. Cât de bucuros a fost Hristos atunci, cât de binevoitor cu astfel de robi ai Săi, şi a luptat şi a învins Ocrotitorul credinţei, dând credincioşilor atât cât crede că poate primi cel care ia. A fost de faţă în lupta Sa, a ridicat pe luptătorii şi apărătorii numelui Său, i-a sprijinit, i-a însufleţit. Şi Cel care odată a învins moartea pentru noi învinge întotdeauna în noi:
Iar când vă vor da pe voi în mâna lor, spune, să nu vă gândiţi ce veţi vorbi, căci nu voi sunteţi cei care vorbesc, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbeşte în voi.2
4.1. Dovada faptului a adus-o lupta de-acum. Un glas plin de Duhul Sfânt a ţâşnit din gura martirului, pe când preafericitul Mappalicus îi spunea în chinurile sale proconsulului:
„Vei vedea mâine luptă”.
Şi ceea ce acela a spus cu mărturia bărbăţiei şi credinţei, Domnul a împlinit. Lupta cerească s-a arătat şi robul lui Dumnezeu a fost încununat în înfruntarea luptei făgăduite.
2. Aceasta este lupta pe care Profetul Isaia a prezis-o mai înainte, când a spus:
Nu mică va fi bătălia cu oamenii, fiindcă Dumnezeu va da lupta3.
Şi, ca să arate care va fi această luptă, a adăugat zicând:
Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte un fiu şi veţi chema numele lui Emmanuel4.
1 Psalmi CXV, 6.
2 Matei X, 19 şi 20.
3 Isaia VII, 13-14.
4 Isaia VII, 14.
Aceasta este lupta credinţei noastre, cu care luptăm, cu care învingem, cu care suntem încununaţi.
3. Aceasta este înfruntarea pe care ne-o arată şi fericitul Apostol Pavel, în care trebuie să alergăm şi noi, ca să ajungem la slava cununii.
Nu ştiţi, spune, că cei care aleargă în stadion, toţi aleargă de bună seamă, totuşi unul singur primeşte cununa de palmier? Alergaţi aşa, încât s-o luaţi. Şi aceia într-adevăr [aleargă] ca să primească o cunună stricăcioasă, noi însă pe cea nestricăcioasă.1
Şi iarăşi, arătând lupta sa şi făgăduind că el va fi curând jertfă pentru Domnul, spune:
Eu de acum mă jertfesc şi vremea despărţirii mele este aproape. Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am pă¬zit. De-acum mi-a rămas cununa dreptăţii, pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea, El, DreptulJudecător, însă nu numai mie, ci şi tuturor care au iubit venirea Lui.2
Prin urmare, această luptă prezisă de mai înainte prin profeţi, înfăptuită prin Domnul, purtată prin Apostoli, Mappalicus i-a făgăduit-o iarăşi proconsulului în numele său şi al confraţilor săi. Şi glasul credinciosului nu s-a înşelat în făgăduinţa sa. Lupta pe care a făgăduit-o a dovedit-o, iar cununa pe care a meritat-o a primit-o.
4. Acum doresc şi totodată vă îndemn chiar şi pe voi ceilalţi să urmaţi pe acest preafericit martir şi pe alţi părtaşi la aceeaşi luptă şi pe însoţitorii statornici în credinţă, răbdători în suferin¬ţe, biruitori în anchete: pentru ca pe cei pe care i-a unit lanţul mărturisirii, cât şi lăcaşul închisorii, să-i unească chiar şi desăvârşirea virtuţii şi cununa cerească, astfel încât, prin bucuria voastră, voi să ştergeţi lacrimile Mamei Biserici, care plânge căderea
1 1 Corinteni IX, 24-25.
2IITimotei IV, (6) 7-8.
şi moartea celor mai mulţi, şi chiar să întăriţi puterea celorlalţi, statornici în chemarea la luptă prin pilda voastră. De vă va chema lupta, de va veni ziua încercării voastre, războiţi-vă cu tărie, luptaţi fără întrerupere, ca unii care ştiţi că luptaţi sub ochii Domnului, Care e de faţă, că ajungeţi prin mărturisirea numelui Său la slava Lui însuşi, Care nu este astfel, încât să privească doar pe robii Săi, ci El însuşi luptă în noi. El însuşi dă lupta. El însuşi, în înfruntarea luptei noastre, încununează şi este deopotrivă încununat.
5.1. Iar dacă, cu voia Domnului, va veni pacea1 peste voi, înaintea zilei încercării voastre, vă rămân totuşi întreagă voinţa şi cunoaşterea slavei. Să nu se întristeze vreunul dintre voi, pe motiv că este mai mic decât aceia care, pătimind până la capăt chinurile înaintea voastră, au ajuns la Domnul pe o cale plină de slavă, după ce au învins şi călcat în picioare veacul acesta. Domnul este adânc văzător al rărunchilor şi inimii, pătrunde cu pri¬virea cele ascunse şi scrutează cele tăinuite. Pentru a binemerita cumva de la El cununa, este de ajuns doar mărturia Celui care va judeca.
2. Aşadar, fraţi preaiubiţi, amândouă căile sunt în aceeaşi măsură măreţe şi strălucite: aceea, de a ne grăbi către Domnul prin desăvârşirea izbânzii, este mai sigură, iar aceasta, de-a înflori în lauda Bisericii, după ce ai primit odihna în urma unei slujiri pline de slavă, este mai plăcută. O, fericită este Biserica noastră, pe care o luminează astfel cinstirea sfintei slujiri, pe care o umple de strălucire slăvitul sânge al martirilor din vremurile noastre. înainte era alb-strălucitoare prin faptele fraţilor; acum a de¬venit purpurie, prin sângele jertfit al martirilor. între florile ei nu lipsesc nici crinii, nici trandafirii2. Acum să se-ntreacă fiecare
1 Pacea sau iertarea, prin obşteasca moarte, fără a fi suferit martiriul.
2 Crinii şi trandafirii, albul şi sângeriul.
pentru cea mai mare preţuire a uneia ori a celeilalte cinstiri. Primească din faptele bune cununile albe, ori pe cele sângerii din pătimire. în tabăra cerească şi pacea, şi lupta au florile lor, cu care oşteanul lui Hristos este încununat pentru izbândă.
Vă doresc, mult încercaţi şi preafericiţi fraţi, să fiţi totdeauna bine sănătoşi întru Domnul şi să ne pomeniţi. Fiţi sănătoşi.
SFÂNTUL CIPRIAN EPISCOPUL CARTAGINEI
Scrisori / Editura Sophia
