Catehism Mărturii Meditaţii

Reguli despre sudalme, înjurături…

CÂTEVA DIN OPRELIŞTILE pe care le pune Oastea Domnului ( IV )

Un ostaş al Domnului nu înjură şi nu foloseşte nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem pe larg în altă parte.

     Aici doar voi spune numai atât că înjurătura este cel mai fioros şi grozav păcat. Despre acest păcat zice Evanghelia că „toate vor fi iertate fiilor omenilor, păcatele şi hulele câte le vor fi hulit; dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac,  ci este vinovat de osânda veşnică“ (Marcu 3, 28–29).

     Despre Satana se ştie că este un răsculat şi hulitor împotriva lui Dumnezeu şi el umblă să atragă în acest păcat şi pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra Satanei. Suduitorul este şi el un  hulitor pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Văzut-aţi pe suduitorul de cele sfinte, cum, în decursul fioroaselor înjurături, îşi ridică mâinile şi privirea spre cer, ca şi când ar ameninţa pe Cineva de Acolo? El este – ca şi Satana – un  răsculat pe faţă, un hulitor împotriva lui Dumnezeu.

     Cei ce suduie nu numai în Oastea Domnului  n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi şi din rândurile creştinilor.

va urma

IOSIF TRIFA – Preot

Lasă un răspuns