Oastea Domnului

Mărturisire despre Hristos

Domnul a spus și rostește continuu din Sfânta Sa Evanghelie: “Cel care este sluga Mea credincioasă, cel ce se luptă cu vitejie pentru numele Meu, cel ce s-a botezat în numele Meu și a rămas credincios și mărturisește despre Mine în fața oamenilor, cel ce Mă propovăduiește ca Dumnezeu adevărat întrupat în om, cel care zice că M-am răstignit și am înviat din iubire pentru oameni, despre acela voi mărturisi și Eu în fața îngerilor Tatălui Meu, în fața îngerilor din ceruri“.

Preamărit și fericit este omul creștin, drept-credinciosul care va mărturisi în fața tiranilor, în fața ateilor, în fața materialiștilor și raționaliștilor, dumnezeirea Hristosului nostru. Biserica noastră crede și mărturisește că va naște sfinți până în vremurile de pe urmă, până la sfârșitul veacurilor, că va arăta fii sfinți și vrednici de cunună.

După cum vedem, astăzi nu avem oameni care să se nevoiască precum vechii asceți și pustia nu mai arată ca atunci sfinți făcători de minuni și purtători de duh. Care vor fi, deci, sfinții timpurilor de pe urmă, de vreme ce nu lucrăm nevoința și virtutea vechilor asceți și monahi? Trebuie să credem neclintit că în vremurile de pe urmă, în care am intrat deja, oamenii sfinți vor fi aceia care vor da mărturie despre Iisus al nostru și vor propovădui și vor spune răspicat că Hristosul nostru este Dumnezeu adevărat, întrupat în om. Prin această mărturisire se vor încununa și se vor sfinți.

Mucenicii au dat mărturisirea cea bună în primii ani ai creștinismului. Minunile au fost foarte multe. Făceau minuni cu mare ușurință. Exista multă sfințenie. Oamenii credincioși erau plini de Duh Sfânt. Virtutea era lucrată din belșug. Acum însă noi nu mai avem virtuți, noi ne străduim, dar nu reușim nimic. Pretutindeni întuneric, pretutindeni amăgire, pretutindeni pierzanie. Toate păturile vârstei și treptele sociale ale oamenilor sunt pline de păcat și întuneric. Întunericul acesta al păcatului și al lipsei moralei va înainta, se va întinde, și cu cât vom fi mai aproape de capăt, de sfârșit, se va înteți. De aceea, atunci chiar și cea mai mică virtute, cea mai mică nevoință duhovnicească, va avea o valoare uriașă în fața lui Dumnezeu.

La început, un om îl ajuta pe celălalt în formarea duhovnicească, acum se împing unul pe celălalt spre rele, spre prăbușire duhovnicească. Nu mai auzi discutându-se altceva între oameni decât despre un păcat sau altul. Desigur, problema păcatului trupesc se menține și domnește în toate domeniile. Diavolul a reușit cu răutatea lui, cu viclenia lui, să stăpânească peste gândurile și dorințele oamenilor. Astăzi cauza într-un război (să-i zicem război și să nu-l numim înfrângere) este cugetul trupesc. Se străduiește să ne păteze gândirea, cele cinci simțuri, atât trupești, cât și sufletești. Și în felul acesta să ne întineze atât de tare încât Sfântul Duh să nu găsească loc să Se sălășluiască în noi, încât să nu purtăm Duhul lui Dumnezeu, să nu primim focul iubirii lui Dumnezeu care ar putea astfel să ne renască, să ne reînvioreze și să ne facă puternici ca să putem înfrunta toate cele câte se vor întâmpla în viața noastră.

Va trebui să ne străduim să ne curățim pe noi, să ne curățim pe dinăuntru și pe dinafară, și îndeosebi să ne curățim cugetul. Căci din cuget pornesc toate relele, atât în inimă, cât și în trup. Răul se exteriorizează prin membrele trupului, după ce mai înainte cugetul și mintea devin slujbași ai păcatului. Așa cum vedem, albinele nu merg la florile care nu au polen, ci merg acolo unde există polenul, pe care îl culeg și prepară gustoasa miere. Și Sfântul Duh umblă, și unde găsește cuget și minte curată, liniștită, se așează și rodește. Zis-a cel nebun în inima lui: nu este Dumnezeu. Nebun este acela care nu se poate înfrâna. Gândirea nu cârmuiește bine în el, nu are cârmuire sănătoasă, de aceea face greșeala de a se exprima și a spune că nu există Dumnezeu. Cea mai mare prostie pe care o poate spune omul este să zică că nu există Dumnezeu. Dumnezeu este în el, este în sufletul lui, dar el este străin de Dumnezeu. Nu are nici o legătură și nici un contact cu Dumnezeu.

Despre credință și mântuire /  Părintele Efrem Filotheitul / Editura:Egumeniţa