În vremea aceea, trecând Iisus în latura Gherghesenilor, L-au întâmpinat pe Dânsul doi îndrăciţi, ieşind din mormânturi, foarte cumpliţi, încât nu putea nimenea să treacă pe calea aceea. Şi iată, au strigai grăind: „Ce este nouă şi Ţie, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici mai înainte de vreme să ne munceşti pe noi?”. Şi era departe de dânşii o turmă mare de porci, păscând. Iar dracii Îl rugau pe El, zicând: „De ce ne goneşti pe noi? Dă-ne voie să ne ducem în turma cea de porci”. Şi a zis lor: „Mergeţi”. Iar ei ieşind, au mers în turma cea de porci şi îndată a sărit toată turma de porci de pe ţărmuri în mare şi s-a înecat în apă. Iar păstorii au fugit şi, intrând în cetate, au spus de toate, şi cele de cei îndrăciţi. Şi iată, toată cetatea a ieşit întru întâmpinarea lui Iisus şi, văzându-L pe Dânsul, L-au rugat ca să treacă din hotarele lor. Şi intrând în corabie, a trecut în cetatea Sa. (Mt 8, 28-34)
Învăţătura evangheliei de duminică este aceasta:
Biserica noastră învaţă că demoni (diavoli) sunt şi azi şi ei caută neîncetat să-i tragă pe oameni în ispită şi să-i amăgească spre lucruri rele. „Fiţi deştepţi şi privegheaţi – zice apostolul Petru – pentru că potrivnicul nostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită” (I Ptr 5, 7). Dar acest diavol n-are putere să-l silească pe om la păcat. Dumnezeu i-a dat omului voinţă şi înţelegere şi aşa omul păcătuieşte şi se apropie de satana cu voia lui. Ochii, spre pildă, i s-au dat omului să vadă înţeleapta orânduire a lui Dumnezeu şi, văzându-o, să-L preamărească. Dar de multe ori oamenii îşi lasă ochii să se facă slugile diavolului. Limba i s-a dat omului ca să-L laude pe Dumnezeu, dar mulţi, de multe ori, prin sudalme, înjurături şi minciuni, o fac slujnica diavolului.
Mâinile i s-au dat omului să lucreze cu ele şi să le împreuneze în semn de rugăciune, dar, de câte ori omul le întinde cu lăcomie să răpească, să fure şi să lovească, le pune în slujba satanei. Picioarele i s-au dat omului să meargă cu ele pe calea lui Hristos, dar de câte ori omul le lasă să plece pe alte căi rele, de câte ori le lasă să intre în locuri rele şi să-l bage prin birturi (de unde iese înjurând pe Dumnezeu şi pe de-aproapele) – picioarele lui se fac poşta satanei. Omul beat este cu adevărat porcul în care intră satana şi îl îneacă în marea şi-n noroiul păcatelor.
Diavolul n-are putere să se apropie de noi, ci noi ne apropiem de el cu purtările noastre. Un câine legat în lanţ este satana şi numai pe cel care se apropie de el îl poate muşca. Bine a zis Sfântul Ioan Gură de Aur că „bunul Dumnezeu l-a închis pe diavolul, ca pe un hoţ şi tâlhar, în loc pustiu şi neumblat”. Şi, dacă totuşi isprăvile lui le vedem printre noi, pricina este aceea că „noi umblăm prin locurile de şedere a diavolului: prin pustiurile păcatelor şi ispitelor”.
Diavolul nu numai că nu ne poate sili să păcătuim, ci dimpotrivă, „ne poate fi chiar folositor”, zice Sfântul Ioan Gură de Aur. Diavolul ne foloseşte când noi ne temem de turbarea lui şi de pândirile lui cele de-a pururea. Când satana ne înfricoşează, ne lipim mai tare de Dumnezeu, aşa precum copilul, când îl sperie cineva, aleargă în braţele mamei sale şi se ţine strâns de hainele ei.
Aşadar, iubite cititorule, să nu zici că satana poartă vina păcatelor tale, căci el nici te poate sili să păcătuieşti, nici se poate atinge de sufletul tău. Să fugim de păcate, de patimi şi de ispite, căci în ele şade şi locuieşte satana.
I. Tâlcuitor
«Lumina Satelor» nr. 25 / 1 iulie 1923, p. 3
Alte tâlcuiri la Evanghelii ale Părintelui Iosif Trifa – Sibiu : Oastea Domnului, 2016
