9. Armele pe care le foloseşte diavolul
- Cu alcoolul câştigă diavolul cele mai multe suflete
- Şarpele din grădina Edenului
- Ce a cerut diavolul…
- Un război pustieşte omenirea…
- Un sat bombardat
- O jumătate de milion de cârciumi
- Se beau zece miliarde de lei pe an
- Alcoolul a stricat şi praznicele Domnului
- Diavolul îşi are şi el o armată a lui…
- Ce spun Scripturile despre alcool şi beţie?
- Ce caută alcoolul în Tainele şi Slujbele bisericeşti?
- Oastea Domnului alungă alcoolul şi datinile cele păgâneşti de la botezuri, ospeţe, îngropăciuni
- Ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre datinile şi obiceiurile cele rele?
- Ce spun Canoanele?
- O carte despre alcool
- Un alt păcat înfiorător: – sudalma
- Cu Oastea Domnului nu luptăm numai contra beţiilor şi sudalmelor
- Distrugeţi podurile!
- Armele unui ostaş din Oastea Domnului
- Comanda noastră
- După războiul cel intern
Cu alcoolul câştigă diavolul cele mai multe suflete
Spuneam mai înainte că inima omului e ca o cetate pe care umblă să o cucerească doi „asediatori“: Domnul şi diavolul. Am arătat pe larg cu ce fel de daruri vrea Domnul să câştige cetatea inimii noastre. Am scris pe larg despre darurile şi armele ce ni le dă Domnul pentru câştigarea şi păstrarea biruinţei noastre asupra Ispititorului.
Rămâne să spunem acum ceva şi despre armele cu care diavolul umblă să cucerească cetatea unui suflet. Precum spuneam, diavolul nu poate cuceri cu putere cetatea sufletului nostru. De aceea foloseşte fel de fel de meşteşuguri şi înşelăciuni.
Armele de luptă ale diavolului sunt multe şi diferite. „A mea este lumea aceasta“ – zicea diavolul, când L-a ispitit pe Mântuitorul în pustie cu ispita măririi lumeşti. Ale diavolului sunt toate poftele, plăcerile, patimile şi deşertăciunile acestei lumi. (În imaginea de la pagina 63 am arătat armele pe care le foloseşte diavolul). Cu cele şapte păcate de moarte: cu trufia, mânia, pizma, desfrânarea, lăcomia, minciuna, lenea şi celelalte ispite şi păcate, umblă diavolul să piardă sufletul omului.
Cu ele – cu cele şapte păcate de moarte – umblă Satana să cucerească pe om şi să-l abată de la cele sufleteşti şi cereşti.
Dar dintre toate ar-mele are Satana una cu care face cele mai multe biruinţe: alcoolul. Satana e viclean mare. El ştie că puterea unei vieţi de creştin biruitor e darul şi harul Duhului Sfânt. De aceea şi-a ales şi el un duh al lui: alcoolul. Cu duhul alcoolului face Satana prin lume cea mai cumplită năvală şi pieire sufletească.
Ţinând seama de lucrul acesta, vom stărui în cele ce urmează mai ales asupra alcoolului – arma cea mai teribilă pe care diavolul o foloseşte în lupta ce se dă pentru câştigarea sufletelor.
Mântuitorul a zis: „Temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă“ (Matei 10, 28). Un astfel de vrăjmaş care omoară şi trupul şi sufletul omului este alcoolul, duhul diavolului.
Alcoolul este arma cea mai puternică şi undiţa cea mai bună a diavolului.
Feriţi-vă de el!
Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool
Biblia ne spune că, oarecând, şarpele diavol a înşelat pe strămoşii noştri cu un măr şi cu acest măr i-a atras în moarte trupească şi sufletească. Azi se pare că şarpele diavol a aflat un altfel de „măr“ cu care înşeală pe oameni şi-i atrage la moarte şi pieire. Acest „măr“ e sticla cu băutură. Diavolul pune şi această patimă în faţa omului, cu un măr mic: cu un păhărel de băutură. Patima beţiei se începe cu un măr, cu cel dintâi pahar şi sfârşeşte cu pieirea trupească şi sufletească. Mărul cu care a ispitit diavolul pe Adam şi Eva se pare că în zilele noastre e păhărelul cu alcool.
Şarpele din grădina Edenului pândeşte azi din sticla de alcool. De aici îşi îmbie „mărul“. Vai de cei ce se lasă înşelaţi!
Mărul cel din rai a fost un izvor de nesfârşite răutăţi trupeşti şi sufleteşti pentru neamul omenesc. Aşa-i şi sticla cu băutură, un izvor de răutăţi: sudalme, bătăi, omoruri, desfrânări etc… Mărul cel din rai li s-a părut lui Adam şi Eva frumos la vedere şi dulce la gustare, dar pe urmă amare au fost roadele lui. Aşa-i şi băutura, precum zice Sf. Scriptură: „Nu te uita la vin cum este el de roşu, cum scânteiază în cupă şi cum alunecă pe gât, căci la urmă el ca un şarpe muşcă şi ca o viperă împroaşcă venin! Dacă ochii tăi vor privi la femei străine şi gura ta va grăi lucruri meşteşugite, vei fi ca unul care stă culcat în mijlocul mării, ca unul care a adormit pe vârful unui catarg… “ (Pildele lui Solomon 23, 31–34).
Din sticla de alcool, şarpele-diavol muşcă de moarte trupul şi sufletul omului. Cu ajutorul alcoolului, şarpele-diavol bea vlaga cea trupească şi sufletească a omului.
Fugiţi de alcool, ca de şarpele ce muşcă de moarte!
Ce a cerut diavolul…
În ţările Răsăritului, circulă o istorioară minunată despre ce fel de isprăvi fioroase poate face diavolul cu ajutorul alcoolului.
Diavolul se întâlni odată, într-o pădure, cu un om şi îi zise: – Am să te omor, sau numai aşa îţi mai las viaţa, dacă omori pe tatăl tău, sau baţi pe soră-ta, sau te îmbeţi.
„Ce să fac?“ – îşi zise omul. Să omor pe tatăl meu care m-a crescut, e cu neputinţă. Să bat pe soră-mea, e ceva groaznic. Iacă mă voi îmbăta o dată şi îmi voi scăpa viaţa. Şi s-a coborât omul în sat, a tras la o cârciumă şi s-a îmbătat una bună. Dar, mergând acasă beat, s-a apucat de ceartă cu cei de acasă şi, îngroşându-se cearta, a bătut pe soră-sa şi a omorât pe tatăl său.
Cu adevărat alcoolul şi beţia sunt un izvor de rele şi fărădelegi!
Un război pustieşte omenirea…
Războiul cel mare a fost o nimica toată faţă de un alt mare război şi prăpăd pe care îl fac diavolul şi moartea cu ajutorul băuturilor. Acest război îl arată desenul alăturat. În fruntea acestui război se văd cei doi comandanţi: diavolul şi moartea. Le râde barba de bucurie, văzând că au „muniţie“ destulă şi soldaţi destui (crâşmari), care bagă mereu gloanţe în „tun“. Cu acest război aprinde diavolul satele şi oraşele şi face cumplite pustiiri, cum se vede în imagine. Pe urma acestui război rămâne prăpăd trupesc şi sufletesc: sărăcie, boală, bătăi, omoruri, desfrânări, sudalme, hoţii etc. etc. S-a făcut socotea-la că băutura omoară într-un singur an atâţia oameni câţi a omorât războiul cel mare în patru ani. Iar sufletele omorâte, acelea, încă pe dea-supra, pierdute pe veci.
Un sat bombardat
Iată mai jos o pildă mult grăitoare din cele multe-multe.
Într-o comună fruntaşă, lângă Orăştie, s-au băut în anul 1924 băuturi în preţ de două milioane şi jumătate de lei. Atâta prăpăd de băutură a lăsat urme grozave. „Azi, în acest sat, statistica spune că sunt 24 de muţi şi surzi şi 74 de hăbăuci (tâmpiţi), şi sănătatea oamenilor scade văzând cu ochii“.
Oare nu sunt aceştia nişte invalizi din războiul cel groaznic pe care îl fac diavolul şi moar-tea cu ajutorul băuturilor? Sunt pline satele şi oraşele cu astfel de invalizi. Şi-apoi, oare, câţi rămân invalizi cu sufletul pe urma acestui groaznic război?
În America, Anglia şi în alte ţări înaintate, oamenii şi statul au început un adevărat război împotriva băuturilor şi beţiilor. O ofensivă trebuie să pornească şi în ţara noastră, unde avem su-te de mii de crâşme şi mii de fabrici care fac mereu „muniţie“ (spirt, rachiu etc. ) pentru războiul diavolului. E plină ţara cu băuturi false. Acestea cel mai mult rod vlaga poporului.
O jumătate de milion de cârciumi avem în ţară, faţă de 32 de mii de biserici şi 19 mii de şcoli
Statistica ţării arată un lucru înspăimântător. În ţara noastră sunt 500 de mii de cârciumi, socotite la un loc toate cârciumile, bodegile, hanurile, restaurantele, adică toate felurile de localuri unde se vând băuturi alcoolice. Faţă de acest număr îngrozitor, sunt, în toată ţara, 32 de mii de biserici şi 19 mii de şcoli. Grozavă cumpănă! Împărţite crâşmele, după numărul locuitorilor ţării, tot la 165 de suflete (cam la 36–40 de case) revine o cârciumă. Nici o altă ţară din lume nu stă atât de bine cu mulţimea cârciumilor, ca noi. Cu adevărat azi-mâine ni se va zice ţara cârciumilor.
Se beau zece miliarde de lei pe an
Statistica ţării arată că în anul 1924 s-au băut băuturi în preţ de 11 miliarde (11 miliarde fac 11 mii de milioane). De 6 miliarde s-a băut spirt şi ţuică, adică băutura cea mai otrăvitoare. Şi în ceilalţi ani a fost tot cam aşa. Se beau la noi pe an cel puţin 10 miliarde de lei. A treia parte din bugetul ţării (care este de 30 miliarde), se bea. Împărţită băutura pe numărul sufletelor, pe fie-care cap de om revin 49 litri de băutură, iar, în bani, 3520 lei. Ce lucruri minunate, ce de şcoli, biblioteci, spitale etc. , s-ar putea face cu atâta amar de bănet!
Unde sunt apoi şi celelalte pagube ce le fac atâta amar de cârciumi şi de băuturi? Alcoolul roade în sănătatea Neamului. Cârciumile sunt pline de băuturi false, care fac cumplite stricăciuni în sănătatea oamenilor. În Maramureş, pe la Braşov, Oradea s-au prins cârciumari care „întăreau“ rachia cu var, vitriol şi cenuşă.
Ce să mai zicem apoi de cumplitele stricăciuni ce le fac atâta amar de cârciumi şi băuturi în sănătatea sufletească a poporului? Tot ce clădeşte Biserica şi şcoala dărâmă cârciuma. Ca un iad cu gura căscată stă cârciuma în Ziua Domnului, aşteptând să înghită pe oameni după ieşirea din biserică. Iese omul din biserica lui Dumnezeu şi intră în casa diavolului. Ah, ce prăpăd cumplit fac cârciumile şi băuturile! Ele sunt vrăjmaşul cel mare despre care a zis Mântuitorul că „omoară şi trupul şi sufletul omului“ (Matei 10, 28).
Popoarele culte din Apus au luat măsuri cu-minţi contra acestei mari primejdii. La noi însă, de ani de zile cârciumile au tot sporit mereu. Oare când îşi vor deschide ochii şi oamenii noştri şi statul nostru, să vadă primejdia ce ne ameninţă?!
