7 – Numai un Hristos Nevãzut, nu ar fi putut mântui lumea. A fost nevoie de un Hristos Vãzut… De Hristos Iisus Domnul şi Mântuitorul Întrupat şi Rãstignit între noi.
Este nevoie ca adevãrul sã devinã o realitate vie şi trãitã în viaţa noastrã – prin învãţãtura Lui.
Şi dragostea sã devinã vie, – prin unitatea şi umblarea frãţeascã, – altfel nu vom putea fi mântuiţi.
Trebuie Cuvântul sã Se facã Trup, în învãţãturã sã Se facã faptã şi milã între noi şi prin noi.
Numai o credinţã fãrã fapte, este ca un cuvânt fãrã împlinire, ca un cap fãrã trup, ca o coroanã fãrã trunchi…
8 – În chinurile vieţii mele o, iubire mântuitoare, – eu nu voi dori nimic altceva decât sã Te am pe Tine, şi sã-Ţi pot spune fericit cã Ţi-am fost credincios.
Iar Tu sã simţi în tot adâncul Tãu cã eu spun adevãrul cã Te-am iubit pânã-n ultima mea suflare…
Iisuse Domnul meu, încredinţeazã-Te de acest lucru: Tu ai fost cea Dintâi şi cea din urmã Coroanã a inimii mele. Numai Tu Iisuse Preaiubitul meu.
9 – Focul inimii mele pentru Tine Domnul şi Mântuitorul meu Scump, n-a fost un foc potolit şi mic ci unul mare şi puternic, alb şi înalt…
Aşa îl vreau pânã la moarte, nu pot trãi altfel.
10 – La tot ce mi-ai încredinţat Tu Iubitul meu Mântuitor, am lucrat mereu cu mult drag, fiindcã am vrut sã-Ţi slujesc Ţie cu toatã puterea dragostei din inima mea.
Tot ce am putut face a fost cu cea mai curatã iubire pentru Tine, şi am vrut sã-l spun cât a putut sufletul meu mai frumos şi mintea mea mai limpede şi mâinile mele mai curate…
Pentru Tine Preaiubitul meu, care m-ai iubit atât de mult…
11 – O clipã de iubire înaltã şi deplinã – este pentru Tine Iisuse Domnul nostru atât de puşin, dar pentru noi este atât de mult.
Pentru Tine anii sunt clipe pentru noi clipele valoreazã ani.
12 – Ceea ce este pentru Tine Dumnezeul nostru rãmâne veşnic frumos, veşnic nou, veşnic sfânt. Şi singure acestea ne fac sufletele noastre fericite cu adevãrat, bogate cu adevãrat, rãsplãtite cu adevãrat.
13 – Pãrinţii noştri cei veşnici sunt Cuvântul şi Duhul Sfânt, adicã Adevãrul şi Dragostea, dupã cum este scris: Fiul Tatãlui în Adevãr şi în Dragoste (2 Ioan 5).
Cuvântul ne-a nãscut mintea cea nouã, iar Duhul inima cea nouã.
Cei doi pãrinţi ne-au crescut pentru a ne iubi şi a ne ajuta împreunã îndemnându-ne la dragoste şi la fapte bune, dupã cum ne-a fost poruncit…
Şi numai când vieţuim astfel între noi, atunci Cei Doi Pãrinţi ai noştri locuiesc cu drag între noi şi lucreazã cu bucurie prin cuvintele şi roadele noastre.
Le mulţumim Amândurora cã ne-au nãscut şi crescut aşa.
14 – O, de-ar fi mereu zi, mereu soare şi mereu frumos…
– Dar trebuie sã fie şi noapte şi nor şi ploaie, cãci toate lucreazã împreunã spre rodul cel sãnãtos şi bun.
Fãrã noapte n-ar fi frumoasã ziua, fãrã nor n-ar fi plãcut seninul, fãrã ploaie n-ar rodi nici o floare.
15 – Sã luãm cu mulţumire tot ce ne dã Domnul nostru cu dragoste.
Lui nu-I pare rãu de nimic din ceea ce ne dã nouã şi care ne face şi pe noi fericiţi.
Dar nouã sã ne parã rãu de tot ce nu-I dãm spre bucuria Lui.
Traian Dorz, din volumul „Mărgăritarul ascuns”
