1. Există un loc al binecuvântării şi un loc al blestemului. Există un pământ al celor vii şi unul al celor morţi. Există fii ai învierii şi există fii ai morţii. Cine ascultă glasul lui Hristos şi vine la El trăieşte pentru viaţă şi moare pentru înviere. Va veni o zi în care toţi cei îngropaţi în pământul celor vii vor auzi glasul binecuvântat al Celui Veşnic Viu chemându-i la slavă şi ei vor învia, mergând la El. Aceştia sunt morţii care aud şi văd pe Dumnezeu. Alege-ţi astăzi partea să fii cu ei, venind la El.
2. Când un păcătos este chemat de nouă ori să se îndrepte, iar el de nouă ori se împotriveşte chemării şi refuză să-L asculte pe Dumnezeu, aceluia Dumnezeu îi ia pentru totdeauna dorinţa de a se mai îndrepta. Şi acest om devine un mort înainte de a muri.
3. Mulţi fii ai lui Dumnezeu, care au în ei inimă rea şi lumească, vor pieri. Şi mulţi fii ai lumii, care au în ei inimă bună, vor fi mântuiţi. Fiindcă Dumnezeu nu Se uită la înfăţişare, nici la nume, ci la inimă Se uită El.
4. Cine zice: Dacă Faraon este mai tare, vom rămâne şi vom sluji lui Faraon, iar dacă Dumnezeu este mai tare, vom merge şi vom sluji lui Dumnezeu – acela este un viclean, iar Dumnezeu îl va lepăda de la Faţa Lui. Cine are inima lui pentru Domnul, acela să ia partea Domnului cu hotărâre de la început şi s-o ducă până la sfârşit. Cei cu inima împărţită nu vor locui lângă El şi nu vor vedea slava Lui.
5. Este o vreme când trebuie să te rogi şi este o vreme când trebuie să lucrezi. Cunoaşte bine acest adevăr! Cine lucrează când trebuie să se roage sau se roagă când trebuie să lucreze este asemenea aceluia care merge la semănat în vremea secerişului… şi merge la seceriş în vremea semănatului. Să nu se aştepte la binecuvântare, fiindcă este cu neînţelepciune.
6. Cel rău şi din dulce face amar, iar Domnul şi din amar face dulce. Omul are nevoie de dulce pentru ca să se îndulcească ceea ce este amar, dar Dumnezeu îndulceşte amarul cu amar, pentru că mare şi nemărginită este puterea Lui. De aceea suferinţa celui credincios se face o bucurie veşnică şi moartea celui iubit de Dumnezeu se preface un cântec de biruinţă veşnică. Chiar Mâna Lui care răneşte, în acelaşi timp şi vindecă.
va urma
Traian Dorz, din volumul „Mărgăritarul ascuns”

