Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home 21 iunie – Psalmul 71, v. 1: Sã nu rãmân de rușine niciodatã

21 iunie – Psalmul 71, v. 1: Sã nu rãmân de rușine niciodatã

21 iunie – Psalmul 71, v. 1: Sã nu rãmân de rușine niciodatã

De nimic nu se teme niciodatã mai mult un adevãrat credincios decât sã nu rãmânã cumva de rușine în fața celor care îl urmãresc, care îi privesc sau îi dușmãnesc credința sa și pe Domnul sãu.

La nimic nu ține niciodatã mai mult un adevãrat credincios ca la cinstea Bisericii Domnului, a Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu, la respectul Evangheliei și la bunul nume al Frãțietãții sale.

 

Cãci în fața lumii, în fața oamenilor buni sau în fața vrãjmașilor Domnului, Cinstea lui Hristos, Numele și slava Domnului nostru Iisus Hristos și a Lucrãrii Sale, trebuie sã rãmânã mereu numai în luminã, în vrednicie și în înaltã prețuire.

Poate sã se spunã despre Biserica Domnului și despre Evanghelia Lui de cãtre vrãjmașii Lui oricât rãu, dar cel care spune asta trebuie sã n-aibã dreptate niciodatã în bârfirea lor.

Atunci Domnul și Lucrarea Lui nu vor rãmâne niciodatã de rușine, ci vor rãmânea rușinați totdeauna vrãjmașii bârfitori. Sau va rãmâne de rușine acel credincios nevrednic, din cauza cãruia este rușinea.

 

Dar nimic nu-l doare mai mult și mai adânc pe un credincios ca atunci când aude și vede cã vrãjmașul lui Hristos are dreptate în ceea ce el vorbește rãu despre trãirea acelora care ar trebui sã umble ca niște îngeri ai lui Dumnezeu (Gal. 4, 14).

Când, din pricina unor bieți oameni slabi în credințã și chiar duhovnicește iresponsabili (Luca 23, 34), sufere adevãrul lui Dumnezeu

și este batjocoritã Biserica ori este hulitã credința cea sfântã și întru totul vrednicã de cinstire.

Din pricina acelei mari rãspunderi pe care un fiu al Domnului o simte fațã de cinstirea Numelui Cel Sfânt al lui Dumnezeu

și fațã de Adevãrul în care crede cu toatã puterea sa — din pricina aceasta zic, nici un credincios adevãrat nu poate sta nepãsãtor când vede cã ceva sau cineva umblã sã batjocoreascã aceste lucruri sfinte.

 

Din râvna pentru Casa lui Dumnezeu (Ioan 2, 17), adevãratul închinãtor al Domnului nu poate tãcea atunci când aude o gurã batjocoritoare vorbind în chip nevrednic despre aceste lucruri în care el crede

și pe care le respectã, el nu poate tãcea

și nu trebuie sã poatã tãcea.

Cu tot respectul fațã de cei care prin funcția lor sunt mai-marii sãi duhovnicești sau lumești,

credinciosul va îndrãzni oricând sã se ridice hotãrât împotriva a tot ce este contra Casei Domnului, al rânduielilor ei sfinte și eterne

sau pãgubitor cinstei și sfințeniei ei.

Nu este atunci în atitudinea lui nici trufie, nici neascultare, nici lipsã de bun simț, ci o sfântã și dureroasã îngrijorare ca sã nu rãmânã de rușine cauza lui Dumnezeu.

 

Atunci când un om necredincios greșește, nimeni nu se sesizeazã; nimãnui nu-i pasã.

Dar când cade în vreo greșalã unul care este cunoscut ca slujitor al credinței, cu toți sar și țipã, spunând cã așa sunt toți cei credincioși și așa este toatã Oastea Domnului.

Cei vrãjmași, cu toții, fac din pãcatul unui frate o patã pentru Hristos și o rușine pentru Lucrarea Lui.

De aceea oricare adevãrat credincios trebuie sã simtã o mare fricã și o mare grijã fațã de orice pas greșit al sãu,

cãci de fiecare datã când el cade este înjositã credința și cinstea lui Hristos.

Credinciosul va dori mai mult ca orice sã nu rãmânã de rușine niciodatã, fiindcã el știe cã nu de sine personal este vorba — ci de Numele și de cinstea Împãratului sãu, Iisus Hristos.

 

Doamne Dumnezeul meu,

Te rog din toatã inima mea sã mã ierți pentru toate acele nefericite greșeli ale mele din pricina cãrora a fost vorbitã de rãu Lucrarea Ta

și a rãmas de rușine Numele Tãu.

Ai milã de mine, Doamne, și nu mã lãsa niciodatã mai departe sã cad în vreo ispitã sau în vreun pãcat de felul acesta,

ca nu cumva sã fac undeva de rușine calea Ta.

Ci mã fã un vas cu adevãrat sfințit și folositor Ție, Stãpânului meu Cel sfânt ( 2 Tim. 2, 21).

Prin lupta și umblarea mea, Te rog, Doamne, sã faci cinste Numelui Tãu Sfânt,

iar Lucrarea Ta sã câștige în prețuire fațã de toți.

Doamne Iisuse, fã ca toți credincioșii Tãi de pretutindeni care rostesc Numele Tãu

sã se depãrteze de orice fãrãdelege,

pentru ca potrivnicul Tãu sã rãmânã totdeauna de rușine în tot ce vorbește rãu despre Lucrarea Ta (Tit 2, 8).

Fã, Doamne, sã rãmânã de rușine totdeauna numai cel care cautã prilej sã vorbeascã de rãu aceea ce este vrednic de respectat.

Amin.

error

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!