S-a răstit cu coasa spre cer
– o întâmplare din Iugoslavia, din vara anului 1929 –
Un plugar din Bacica, de necaz că a venit ploaia şi i-a udat fânul, s-a răstit cu coasa şi cu înjurături spre cer. Dar, în acel moment, un trăsnet l-a doborât la pământ şi i-a închis graiul pentru totdeauna.
Năravul şi legea
Închipuiţi-vă un acuzat în faţa judecătoriei:
– N. N., eşti acuzat de furt, de hoţie…
– Se poate, domnule judecător, dar luaţi în seamă că eu încă de mic am avut acest nărav de a fura! Am început cu un ou şi am ajuns la un bou… nu sunt eu de vină, domnule judecător, ci… năravul. El m-a făcut să fur.
Sau închipuiţi-vă pe un altul:
– N. N., eşti acuzat că l-ai omorât pe vecinul tău.
– Se poate, domnule judecător, dar eu încă din pruncie am apucat năravul de a omorî. Mai întâi pui de păsări, apoi găini, pisici, câini şi, pe urmă, şi om.
Dar nu sunt eu de vină, domnule judecător, pentru asta, ci „năravul“. El m-a făcut să-l omor pe vecinul meu!
Ce credeţi că ar zice judecătorul la o astfel de apărare? Desigur, ar râde una bună sau s-ar uita lung la cel acuzat, să vadă, nu cumva îi lipseşte mintea.
Aşa e şi cu nesocotitul acela care spune că şi-a făcut „nărav“ de a sudui. Şi crede, nebunul, că pentru acest „nărav“ nu va fi pedepsit în Ziua Judecăţii de Apoi.
De ce suduia omul…
Soţia: – Da, ce-i, bărbate, de ce înjuri iar aşa de năprasnic?
Soţul: – …trăsnească şi fulgere… da de când tot caut cartea de rugăciuni să mai citesc ceva în ea şi n-o aflu!…
„Bată-te mântuirea!“
Pentru a se putea dezbăra de sudalma urâtă cu „Bată-te…!“, un ostaş al Domnului a pus în locul acestui „Bată-te…!“ vorba: „Bată-te mântuirea!“
Şi astfel, în loc să poruncească bunului Dumnezeu să-l „bată“ pe semenul lui, ostaşul Îl roagă acum pe Dumnezeu să-l „bată“ cu… mântuirea.
va urma
Preot Iosif Trifa, din ”Sudalma”
– Ediţia a IV-a, Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2001
