Anunţuri

A trecut la Domnul fratele Petru Arseni

…N-aș vrea decât, când la-nviere,
Mă vei chema de unde-aștept
Să mă cuprinzi ca pe-o tăcere
De după-un cântec înțelept.”


Slăvit să fie Domnul!
Anunțăm trecerea la Domnul, astăzi 01.11.2024, a fratelui Petru Arseni. Credem că Domnul l-a primit ca pe „un oaspete mult dorit” în Împărăția Fiului Dragostei Lui. Fratele nostru drag Petru Arseni, a iubit nespus Biserica și Adunarea și, mai presus, L-a iubit pe Domnul Iisus în fiecare ceas al vieții sale încercate.

”Adunarea de priveghi va fi la biserica din Vaduri, jud. Neamț, la Pr. Dorin Ploscaru, începând de sâmbătă ora 17:30

– duminică 3 noiembrie adunarea de priveghi va începe la ora 15.30 in aceeasi locatie .

Înmormantarea va fi luni 4 noiembrie la biserica din Vaduri. ( adunare de înmormântare va începe la ora 10 până la ora 13:00 )”

Să-i răsplătească Domnul toată osteneala si jertfa depuse in Ogorul Oastei Sale, să-l ierte si să-i facă parte de fericită odihnă!

Sincere condoleanțe familiei îndoliate.