Când Domnul Iisus Şi-a încheiat propovăduirea Cuvântului în Predica de pe Munte, oamenii au rămas uimiţi de învăţătura Lui, „fiindcă El le propovăduia ca Unul Care are putere, nu cum îi învăţau cărturarii“ (Matei 7:28, 29). Iisus nu ne-a îndrumat pur şi simplu doar cum trebuie să trăim, ci ne-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 14:6). El S-a referit la Biblie, îndemnându-i pe oameni să cerceteze Sfânta Scriptură, „deoarece – spune El – aceasta mărturiseşte despre Mine“ (Ioan 5:39). De asemeni, cuvintele lui Iisus: „omul nu trăieşte numai cu pâine, ci prin fiecare cuvânt care vine de la Dumnezeu“ (Matei 4:4) înseamnă că avem nevoie de prezenţa şi călăuzirea Dumnezeului cel Viu în viaţa de zi cu zi. Apostolul Pavel a fost acela care a spus că „întreaga Scriptură este inspirată de Dumnezeu“ (II Timotei, 3:16), iar Apostolul Petru i-a îndemnat pe creştini să ia aminte la „cuvântul adevărat al profeţiei“ (II Petru 1:19). Sute şi mii de cărţi cu caracter religios, sau nu, şi-au propus să trateze adevăruri spirituale şi să ne îndrume cum să trăim. O singura Carte însă reprezintă autoritatea lui Dumnezeu, dezvăluie şi descrie actul Creaţiei, precum şi planul şi scopul existenţei omeneşti. Biblia arată cum a fost creat omul şi scopul acestei creaţii.
Apostolul Pavel scrie: „Căci lucrurile nevăzute de la făurirea lumii se pot vedea limpede şi înţelege, prin lucrurile zămislite astăzi, după cum se poate vedea şi puterea eternă a lui Dumnezeu“ (Romani 1:20). Creaţia – opera imensă cu legile ei neschimbătoare şi complexe privind gravitaţia, inerţia, aerodinamica – presupun Creatorul competent, constructorul priceput şi legiuitorul drept. Creaţia nu este rezultatul simplei întâmplări, aşa cum susţine în ultimă instanţă doctrina comunistă.
Omul a fost plămădit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, într-o formă limitată, şi este singura fiinţă înzestrată cu potenţial asemănător potenţialului divin: cu minte cu care judecă, imaginaţie creatoare şi capacitate de a distinge între ceea ce este bine şi ce este rău. Omul nu are decât să-şi perfecţioneze aceste calităţi de înzestrare divină, să-şi extindă cunoaşterea, să învingă opreliştile naturii umane cu ajutorul lui Dumnezeu, să stăpânească ceea ce s-a creat (Apocalipsa 2:26, Evrei 2:6-10). Apostolul Pavel spune că oamenii vanitoşi, care resping adevărul simplu şi evident, sunt nebuni (Romani 1:22).
Nici o altă carte nu dă un răspuns clar la întrebarea: Cum a ajuns omul pe pământ? Sau: De ce ne-am născut? Şi: Încotro ne îndreptam? Numai un Dumnezeu unic şi atotputernic, prin Cuvântul Lui, putea prevesti faptele şi fenomenele care s-au întâmplat şi care sunt descrise în profeţiile biblice. Un set de profeţii sau preziceri extraordinare, scrise cu sute de ani înainte de Iisus, vorbesc despre venirea Lui şi scopul întrupării Sale. În Geneza 3:15, găsim prima aluzie la Sămânţa femeii care va strivi ţeasta satanei. În Geneza 4:1-7, Dumnezeu arată necesitatea sacrificiului de sânge – uciderea unui animal –, simbolizând sacrificiul Mântuitorului ca „miel al lui Dumnezeu“, fiindcă „viaţa trupului este în sânge… deoarece sângele răscumpără sufletul“ (Leviticul 17:11).
Cu aproape 2000 de ani înainte de naşterea lui Iisus, Avraam I-a oferit lui Dumnezeu pe propriul Său Fiu drept sacrificiu. Acest eveniment dramatic a prevestit ceea ce urma să I se întâmple Fiului lui Dumnezeu. După cum Avraam, „tatăl credincioşilor“ şi-a oferit fiul promis, Isaac, tot aşa, Dumnezeu-Tatăl urma să-Şi sacrifice Fiul pentru noi. Profetul Isaia spune în Vechiul Testament – în detaliu – că Iisus nu va răspunde acuzatorilor Lui (Isaia 53:7); că nu va fi întemniţat peste noapte, ci va fi judecat în pripă şi ilegal de conducătorii religioşi ai evreilor (versetul 8); că va fi aşezat în mormântul unui om bogat (versetul 9) şi că, fiind pe moarte, va interveni pentru prigonitorii Lui (versetul 12). De remarcat aici cuvintele Evanghelistului Luca (în versetele 23, 24): „Apoi Iisus a spus: Tată, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac!“
Pe parcursul Bibliei, sunt promisiuni care se leagă de Dumnezeu – Inspiratorul Bibliei. În Iacov 5:14-15 spune: „E vreunul bolnav între voi? Să-i cheme pe preoţii Bisericii, iar aceştia să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea făcută cu credinţă îl va salva pe cel bolnav, şi Dumnezeu îl va pune pe picioare, iar dacă a păcătuit, păcatele îi vor fi iertate“.
Mulţi oameni, în ziua de azi, încearcă să submineze autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, pentru a-şi justifica păcatele şi fărădelegile. Sunt oameni care trăiesc în păcatul îngrozitor al homosexualităţii şi care susţin că Dumnezeu nu aşteaptă ca ei să se pocăiască de acest păcat, din moment ce, cred ei, „s-au născut aşa“. E ca şi cum ai spune că un beţiv sau un preacurvar se naşte beţiv sau preacurvar. Este adevărat, toţi oamenii ne naştem în păcat, cu predispoziţia de a face rău, dar păcatele pe care le facem ni le alegem pe parcursul vieţii.
Pedeapsa Tatălui cu boala SIDA este o dovadă că Dumnezeu nu tolerează astfel de lucruri, ci El vrea ca toţi oamenii să se lase de păcatele lor, pentru ca să poată trăi o viaţă fericită, şi aici, şi în veşnicie. Amin.
Vlad şi Lucian Buzea – SUA
