CALENDARE 2021
Încă un an stă să se aşeze lângă ceilalţi, lăsaţi în urmă… Cu împlinirile şi întristările lui, cu prilejurile sale de apropiere de Dumnezeu şi de fraţi sau, dimpotrivă, de neveghere la glasul tot mai desluşit al chemării la responsabilizare şi statorncie în Hristos.
Librăria Oastei Domnului a pregătit, şi anul acesta, un pretext de a face măcar un gest de bunătate şi de a aduce poate un strop de lumină în casele celor apropiaţi ai noştri şi nu numai. E deja o tradiţie ca fraţii noştri să bucure fronturile cu minunatele calendare pe care le au, an de an, de la Sibiu şi care au devenit atât de preţuite. Ele pot fi unul din cele mai frumoase şi mai puţin costisitoare cadouri, fiind, totodată, şi un bun prilej de mărturie. Pentru că şi Calendarul 2021 e ilustrat, şi de această dată, pe lângă icoanele de o frumuseţe rară, de poezii, pentru fiecare lună din an, ale fratelui Traian Dorz şi cu câte un text din Pr. Arsenie Boca.
De la Librăria Oastei pot fi comandate deja cele trei tipuri de calendare:
- Calendarul 2021 mare, de perete, cu file – 15 lei
- Calendarul 2021 de birou, cu file – 6 lei
- Calendarul 2021 de buzunar – 0,50 lei
REDACŢIA
Lasa un comentariu