Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Căsătoria şi familia în Sfintele Evanghelii

Căsătoria şi familia în Sfintele Evanghelii

Căsătoria şi familia în Sfintele Evanghelii

Pr. Dr. Constantin Mihoc  (+2009)

Păcatul omenesc – păcatul protopărinţilor, ca şi păcatele urmaşilor lor – au afectat profund legătura căsătoriei, discrepanţa între ceea ce a fost instituţia căsătoriei în intenţia Creatorului şi ceea ce devenise ea în realitate fiind dintre cele mai evidente. Ceva a rămas totuşi din ceea ce constituia datul divin creatural al unirii dintre bărbat şi femeie în căsătorie. Această legătură naturală, deşi slăbită şi desfigurată în multe forme după cădere, prin egoismul descătuşat şi dezvoltat prin păcat, şi deşi a pierdut prin aceasta harul legat de starea primordială, totuşi ea „n-a fost desfiinţată în esenţă“, deoarece „nici natura umană n-a fost distrusă“[1].

Prin venirea Sa, „Hristos întăreşte din nou legătura căsătoriei dintre bărbat şi femeie şi o înalţă din ordinea naturii în ordinea harului, învăluind-o, prin participarea Sa la nunta de la Cana, în ambianţa harică ce iradia din Persoana Sa. Săvârşind acolo cea dintâi minune, prin puterea Sa mai presus de fire, şi dând perechii ce se căsătorea să bea din vinul iubirii entuziaste turnate de El prin harul Său, El vrea să arate că începe înălţarea vieţii omeneşti în ordinea harului de la întărirea şi înălţarea căsătoriei“[2]. Ceea ce s-a petrecut la acea nuntă este subliniat şi de o rugăciune de la slujba cununiei: „Care, pentru negrăitul Tău dar şi multa bunătate, ai venit în Cana Galileii şi nunta care era acolo ai binecuvântat-o, ca să arăţi că din voia Ta se face însoţirea cea după Lege şi naşterea de prunci dintr-însa“[3].

Mântuitorul Iisus Hristos afirmă necesitatea revenirii la ordinea iniţială a familiei întemeiată prin căsătorie, pronunţându-se împotriva poligamiei pe care o denunţă ca fiind o cădere de la acea rânduială, a căsătoriei monogame. „N-aţi citit – zice El – că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie?“ (Mt 19, 4). Deci, Dumnezeu n-a creat decât un bărbat şi o femeie, lucru pe care îl afirmă, în comentariile lor, şi unii dintre Sfinţii Părinţi aşa cum se va vedea mai departe.

Bărbatului nu-i este îngăduit să-şi lase femeia sa, şi nici femeii bărbatul ei, chiar dacă Moise a făcut concesii în această privinţă. Mântuitorul Iisus Hristos îşi argumentează poziţia pe datul natural al creaţiei: „din început nu a fost aşa“ (Mt 19, 8). Numai păcatul a fost cauza nesocotirii unităţii şi indisolubilităţii familiei care sunt rânduite de Dumnezeu: „Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa – reaminteşte El – şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Aşa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă“ (Mt 19, 5-6). Şi de asemenea, El zice: „Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre…“ (v. 8).

Ruperea unităţii familiei este îngăduită numai pentru motive de desfrânare. Mântuitorul Iisus Hristos, spune: „Iar eu zic vouă că oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de pricină de desfrânare, şi se va însura cu alta, săvârşeşte adulter; şi cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter“ (Mt 19, 9). Aşadar, indiferent de defectele pe care le are soţul sau soţia, acestea nu sunt suficiente pentru a desface ceea ce Dumnezeu a legat; desfrânarea însă este în stare să desfacă această legătură atât de puternică, căci ea sfâşie legătura sufletească dintre soţ şi soţie, iar divorţul, uneori, nu face altceva „decât să oficializeze o situaţie deja creată“[4]. De aceea acest păcat este înfierat de către Hristos mai mult decât alte păcate. Este un păcat foarte grav pentru că se încalcă în mod voit şi deliberat demnitatea de om pe care cei doi au primit-o prin creaţie[5], de asemenea „pentru dezordinea socială pe care o provoacă“ şi totodată „pentru netransfigurarea ei printr-o unire sufletească, produsă de iubirea spirituală din căsătorie“[6]. Mai mult decât atât, această încălcare se poate petrece şi în dimensiunea imaterială a păcatului, „în inimă“, printr-o privire plină de poftă sau prin intenţia de a păcătui, fiind pusă în pericol, în acest fel, unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei. Adâncind înţelesul poruncii a şaptea din Decalog, Mântuitorul spune: „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: «Să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Mt 5, 27-28).

Dar cu toate că unirea sufletească dintre soţ şi soţie este sfâşiată, „legătura căsătoriei nu s-a desfiinţat între cel ce şi-a lăsat soţia sa, prin faptul că a părăsit-o“[7]. Acest lucru reiese din cuvintele Mântuitorului în legătură cu părăsirea soţiei şi recăsătorirea cu alta sau căsătoria cuiva cu cea lăsată de bărbat; şi într-un caz şi în celălalt se săvârşeşte adulter. Soţii îşi aparţin unul altuia, lucrarea dumnezeiască a unirii lor neputând fi desfiinţată printr-un act omenesc. Prin cuvintele: „Oricine va lăsa pe femeia sa şi va lua alta, săvârşeşte adulter cu ea. Iar femeia, de-şi va lăsa bărbatul ei şi se va mărita cu altul, săvârşeşte adulter“ (Mc 10, 11-12), Iisus Hristos afirmă nu numai indisolubilitatea căsătoriei, ci şi egalitatea deplină a celor doi soţi[8].

Desfacerea căsătoriei pentru infidelitatea conjugală nu este însă o poruncă pentru soţul nevinovat. Gestul Mântuitorului de a acorda iertare femeii prinsă în adulter echivalează „cu o recomandare ca, într-o astfel de situaţie, să nu se treacă cu uşurinţă la divorţ, ci să se caute îndreptarea celui căzut prin hotărârea lui de a nu mai repeta păcatul“[9].

[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., vol 3, p. 182.

[2] Ibidem, vol 3, p. 183.

[3] Prima rugăciune de la slujba cununiei; în Molitfelnic, ed. a patra, IBM, Bucureşti, 1984, p. 81-82.

[4] Pr. Lector Mihai Vizitiu, Familia în învăţătura Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli, în vol. Familia creştină azi, p. 30.

[5] Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., vol. 3, p. 184.

[6] Ibidem, p. 191.

[7] Ibidem, p. 184.

[8] M. V. Taylor, The Gospel According to St. Mark, London, 1953, p. 421, apud Pr. Prof. Vasile Mihoc, Căsătoria şi familia…, p. 586.

[9] Pr. Lector Mihai Vizitiu, art. cit., p. 31.

Pr. Dr. Constantin Mihoc

Taina căsătoriei și familia creștină în învăţăturile marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV

Editura Oastea Domnului

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *