Catehism

CE FEL DE MIŞCARE ESTE OASTEA DOMNULUI ŞI CUM S-A PORNIT ACEASTĂ MIŞCARE?

Cel ce scriu aceste rînduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi, de multe ori, mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este, mai ales, un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare su-fletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Iezechiel proorocul, cap.33, vers. 7–9, unde Domnul zice:

     „Şi pe tine, fiul omului, te-am pus Eu străjer casei lui Israel, şi tu vei auzi cuvântul din gura Mea şi îl vei vesti din partea Mea. Când Eu voi zice păcătosului: «Păcătosule, vei muri!», şi tu nu-i vei grăi nimic, ca să vesteşti pe păcătos să se abată de la calea lui, atunci păcătosul acela va muri pentru păcatele sale, iar sângele lui îl voi cere din mâna ta.

     Iar dacă tu ai vestit pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa.“

     Aşa zice Domnul: „De voi aduce sabie asupra unei ţări şi poporul ţării aceleia va lua din mijlocul său un om şi îl va pune străjer, şi el, văzând sabia venind împotriva ţării, va trâmbiţa din trâmbiţă şi va vesti poporul; de va auzi cineva sunetul trâmbiţei, dar nu se va păzi… sângele aceluia va fi asupra capului său.

     Dacă însă străjerul a văzut sabia venind şi nu a sunat din trâmbiţă şi poporul n-a fost vestit şi va veni sabia şi va ridica viaţa cuiva… sângele lui îl voi cere din mâna străjerului“ (Iezechiel 33, 2–6).

     Aceste cuvinte apasă asupra conştiinţei mele ca un munte de fier, şi linişte şi uşurare sufle-tească nu am, decât atunci când „suflu din trâm-biţă“ ca să deştept pe cei  păcătoşi.

     Din această datorie şi răspundere a mea de trezitor şi aducător de suflete la Mântuitorul a ie-şit şi Oastea Domnului.

     „Şi acesta, văzând primejdia, va sufla din trâmbiţă…“, din această datorie a ieşit şi Oastea Domnului, ca o trâmbiţă ce cheamă pe tot omul să iasă din răutăţi. Domnul m-a chemat de la ţară, unde am slujit ca preot zece ani, şi m-a pus aici, la Sibiu, să „suflu din trâmbiţă în faţa primejdiei“. Da, da, în faţa primejdiei, căci o mare primejdie ameninţă sufletul oamenilor!

     După războiul cel mare, credinţa a slăbit, dra-gostea creştină s-a răcit şi fărădelegile au sporit grozav. Niciodată parcă n-au fost lumea şi purtă-rile oamenilor aşa de stricate ca azi. Satana e parcă azi – cum foarte bine zice Apostolul Pavel – „…dumnezeul veacului acestuia, care a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lu-mina Evangheliei Slavei lui  Hristos…“ (II Corin-teni 4, 4). El „…domneşte în întunericul acestui veac…“ (Efeseni 6, 12). Se pare că iadul, cu toa-te relele lui, s-a slobozit la atac prin această lu-me. În mijlocul acestor stricăciuni sufleteşti, ne trebuie o mişcare de întoarcere la Dumnezeu, ne trebuie o ofensivă şi o luptă împotriva vrăjma-şului diavol. Oastea Domnului este şi ea o astfel de mişcare.

     Oastea Domnului este o declaraţie de război sufletesc contra vrăjmaşului diavol, contra întu-nericului şi contra răutăţilor.

     Oastea Domnului este o armată ce luptă sub steagul şi conducerea lui Iisus Biruitorul. Domnul este Conducătorul acestei  Oşti.

     Eu nu sunt altceva decât un umil gornist al Marelui  meu Domnitor şi Comandant Care m-a pus să suflu din trâmbiţă şi să strâng suflete sub steagul Lui. Toată conducerea Oastei  e a Lui. El singur ne poate duce la biruinţă.

     Şi încă ceva: Oastea Domnului nu e o miş-care numai contra beţiilor şi înjurăturilor, ci e o Mişcare contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Lupta noastră s-a îndreptat mai ales contra beţiei şi sudalmei, după ce, mai ales, aceste două patimi fac cele mai mari stricăciuni în viaţa trupească şi sufletească a poporului nostru. Oastea Dom-nului e o Mişcare de renaştere sufletească, e o Mişcare de pătrundere în adâncimile sufleteşti ale omului, pentru a înţărca răul de la izvor şi a porni binele şi îndreptarea tot de la Izvorul puterii şi al îndreptării, Care este Iisus Mântuitorul.

     În acest înţeles, cartea de faţă nu e o înşirare de regulamente lungi şi amănunţite despre tot ce trebuie să facă şi să nu facă cei care au intrat şi cei care vor să intre în Oastea Domnului. Spre deosebire de aceasta, noi cu Oastea Domnului punem apăsul pe adâncirea vieţii sufleteşti în Evanghelia Mântuitorului, pe renaşterea cea su-fletească la o viaţă nouă cu Domnul, pe creşte-rea şi întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii cu aluatul Evangheliei… Fără de acestea, toate regulamentele şi poruncile sunt „sarcini grele de purtat“ (Luca 11, 46); sunt numai „spălarea pe din afară a blidelor“ (Luca 11, 39); sunt „litera care omoară“, pentru că lipseşte din ea „duhul care face viu“ şi dă omului dar şi putere să iasă din păcate (II Cor. 3, 6).

     Oastea Domnului caută să aducă pe păcătoşi la Izvorul îndreptării şi puterii: la Iisus Mântuito-rul. În semnul acesta şi-a început lupta Oastea Domnului şi Domnul a binecuvântat Lucrarea Lui.

va urma

IOSIF TRIFA – Preot

Lasă un răspuns